DECIZIE nr. 723 din 13 septembrie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 31 octombrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 45 27/01/2005
ActulREFERIRE LADECIZIE 559 16/12/2004
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 136
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 269
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 374
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 376
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. 1 şi art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. 1 şi art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Pers Robinson" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.141/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 16.141/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. 1 şi art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Pers Robinson" – S.R.L. într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece creează o inegalitate între creditorul care execută hotărârea definitivă, ce nu este irevocabilă, şi debitorul care va fi supus executării silite înainte de soluţionarea recursului. Este încălcat, totodată, dreptul de proprietate al debitorului, întrucât prin executarea silită a unei hotărâri definitive care nu este irevocabilă există posibilitatea ca debitorul să fie deposedat de bunurile proprietatea sa şi în situaţia câştigării recursului să nu mai fie posibilă întoarcerea executării.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, prin învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti definitive care nu este irevocabilă şi a executării acesteia se încalcă principiul egalităţii în drepturi a părţilor, creându-se o inegalitate între creditor şi debitor. Aşa fiind, cu toate că există posibilitatea ca recursul să fie admis, se permite pe această cale, în mod greşit, ca executarea silită să aibă loc înainte de soluţionarea irevocabilă a litigiului.Totodată, dreptul debitorului la apărare este garantat numai până la soluţionarea definitivă a procesului, cu toate că acesta ar trebui să beneficieze de respectivul drept şi în faza de recurs a procesului.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că executarea hotărârii definitive se face pentru valorificarea neîntârziată a dreptului celui care a câştigat procesul şi că părţile au acces egal la justiţie şi la un proces echitabil, iar debitorul are la dispoziţie garanţii procedurale care îi permit să se adreseze instanţei, să solicite suspendarea executării sau chiar anularea titlului care se execută.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 374 alin. 1 şi ale art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:– Art. 374 alin. 1: "Hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie.";– Art. 376 alin. 1: "Se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege."Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la următoarele prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare, art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, art. 124 alin. (2) potrivit căruia "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", art. 129 referitor la folosirea căilor de atac şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii organice.Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, s-a pronunţat prin Decizia nr. 45 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 martie 2005, şi prin Decizia nr. 559 din 16 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 9 februarie 2005, în sensul respingerii acesteia.Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: adoptarea reglementării criticate a fost impusă de preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii în derularea procedurii de executare silită.Totodată, Curtea a constatat că nu se încalcă principiul egalităţii între părţile în litigiu, deoarece acestea se află în situaţii diferite şi nu pot beneficia de acelaşi tratament.De asemenea, Curtea a mai reţinut că executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă obiectul ei este material sau evaluabil în bani, poate determina diminuarea patrimoniului celui executat sau poate atinge unele atribute ale dreptului de proprietate, dar nu poate fi considerată ca fiind contrară garantării şi ocrotirii proprietăţii.Curtea a mai statuat că invocarea ca text de referinţă a art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală este lipsită de relevanţă, domeniul de incidenţă al acestora fiind cu totul altul decât acela al normei procedurale criticate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele din deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Cu acest prilej, Curtea mai observă că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie, întrucât autorul excepţiei are posibilitatea să se apere prin toate mijloacele procedurale legale, să exercite căile de atac, să conteste titlul executoriu ori executarea însăşi, să ceară suspendarea executării ori întoarcerea acesteia.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. 1 şi art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Pers Robinson" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.141/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x