DECIZIE nr. 72 din 27 ianuarie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 15 februarie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208, art. 209 şi art. 210 din Codul penal



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208, art. 209 şi art. 210 din Codul penal, excepţie ridicată de Marcel Dascălu, Constantin Giurgiuveanu şi Gheorghe Nechifor în Dosarul nr. 1.955/866/2008 al Judecătoriei Paşcani.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.955/866/2008 Judecătoria Paşcani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 208, art. 209 şi art. 210 din Codul penal, excepţie ridicată de Marcel Dascălu, Constantin Giurgiuveanu şi Gheorghe Nechifor în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care autorii excepţiei au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, deoarece, spre deosebire de infracţiunea prevăzută de art. 210 din Codul penal, dispoziţiile art. 208 şi art. 209 din acelaşi cod nu permit, şi în cazul lor, aplicarea principiului disponibilităţii.Judecătoria Paşcani opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 – Furtul, art. 209 – Furtul calificat şi art. 210 – Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă din Codul penal.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.288 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 29 octombrie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 şi art. 209 din Codul penal, statuând că dispoziţiile art. 208 şi art. 209 din Codul penal „nu încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie, dat fiind că, prin conţinutul lor, infracţiunile stabilite prin prevederile legale menţionate se deosebesc de infracţiunile la care se referă autorul excepţiei – infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale -, astfel că, neexistând identitate de situaţii juridice, tratamentul juridic diferit nu constituie o discriminare”.Totodată, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată, deci şi procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Instituirea acestei proceduri este determinată de raţiuni de politică penală şi vizează cu precădere acele infracţiuni care prezintă un pericol social mai ridicat şi pentru care se impune intervenţia fermă a statului, indiferent de manifestarea explicită de voinţă a persoanei vătămate. O asemenea abordare nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori accesul liber la justiţie, întrucât atât învinuitul/inculpatul, pe de o parte, cât şi persoana vătămată, pe de altă parte, pot beneficia nestingherit de acestea.În sfârşit, o eventuală modificare a textelor legale criticate în sensul dorit de autor nu poate constitui obiectul unui control de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 61 alin. (1) şi art. 115 din Constituţie, doar autoritatea legiuitoare ordinară sau delegată o poate face, Curţii, prin activitatea pe care o desfăşoară în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 146 din Legea fundamentală, nefiindu-i recunoscută, sau, mai bine spus, fiindu-i interzis să se poziţioneze în postura de legiuitor pozitiv".Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 din Codul penal, Curtea constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, potrivit prevederilor legale indicate, instanţa de contencios constituţional decide asupra neconstituţionalităţii unei dispoziţii care are legătură cu soluţionarea cauzei. Or, în speţa dedusă judecăţii în faţa instanţei de drept comun sunt incidente doar prevederile referitoare la infracţiunile prevăzute de art. 208 şi art. 209 din Codul penal, fapta incriminată de art. 210 din acelaşi cod neavând relevanţă.Prin urmare, Curtea urmează a respinge această excepţie ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 şi art. 209 din Codul penal, excepţie ridicată de Marcel Dascălu, Constantin Giurgiuveanu şi Gheorghe Nechifor în Dosarul nr. 1.955/866/2008 al Judecătoriei Paşcani.2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 din Codul penal, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x