Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 24 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 33 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 nr. 21/1993, precum şi ale Decretului nr. 219/1960 privind obligaţiile organizaţiilor socialiste debitoare ca urmare a prescripţiei extinctive
Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procuror Doina Suliman – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Rifil" – S.R.L. Savinesti împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 105 din 7 mai 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 decembrie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 16 decembrie 1997 şi apoi pentru data de 19 decembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea de Apel Bacau – Secţia contencios administrativ, prin Încheierea din 5 martie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 215/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 şi a art. 33 din Legea nr. 21/1993, precum şi a Decretului nr. 219/1960, ridicată de Societatea Comercială „Rifil” – S.R.L. Savinesti.Prin Decizia nr. 105 din 7 mai 1997, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 şi a art. 33 din Legea nr. 21/1993, pe de o parte, şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 219/1960, pe de altă parte.Aceasta soluţie s-a întemeiat pe faptul ca Legea nr. 21/1993 a fost o reglementare temporară care s-a aplicat până la adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 1994, potrivit art. 137 alin. (3) din Constituţie constituirea şi utilizarea Fondului special pentru cercetare-dezvoltare făcând obiectul Legii nr. 67/1993, iar în ceea ce priveşte Fondul pentru agricultura, nu a fost adoptată o reglementare asemănătoare.Referitor la dispoziţiile Decretului nr. 219/1960, Curtea a constatat ca acestea sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie.Societatea Comercială "Rifil" – S.R.L. Savinesti a declarat recurs, în termen legal, considerând ca decizia sus-menţionată "este netemeinica în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 33 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 nr. 21/1993, şi ale art. 2 din Legea nr. 67/1993 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru cercetare-dezvoltare”. De asemenea, se susţine ca prin decizia atacată se încalcă art. 53 alin. (1) din Constituţie „prin care se consacra obligaţia cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice numai prin impozite şi taxe”, precum şi prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2) şi (3), care stipulează ca sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, fiind interzise „orice alte prestaţii în afară impozitelor şi taxelor”.Recurenta considera ca Legea nr. 21/1993 şi Legea nr. 67/1993 „continua sa producă efecte în sensul că vărsămintele vor trebui în continuare efectuate, după cum obligaţiile rezultate din legi şi ordonanţe sunt urmărite de prescripţia extinctiva”, potrivit art. 46 din Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat – Neamt şi ale procurorului, precum şi dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Motivele de recurs invocate sunt neintemeiate.După cum s-a precizat şi în decizia recurată, Legea nr. 21/1993 fiind o reglementare temporară, în prezent nu mai este în vigoare, iar controlul de constituţionalitate nu poate privi decât legile în vigoare, întrucât intervenţia Curţii în aprecierea constituţionalităţii unor asemenea norme juridice ar constitui o încălcare a principiului neretroactivitatii legii prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională, în mod constant, prin deciziile nr. 128/1996, nr. 1/1997 şi nr. 96/1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 7 ianuarie 1997, nr. 90 din 14 mai 1997 şi nr. 202 din 21 august 1997.Cat priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 67/1993, care a fost invocată direct în recurs, potrivit practicii constante a Curţii, aceasta excepţie este inadmisibila, întrucât, conform art. 144 lit. c) din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi invocată numai în faţa unei instanţe judecătoreşti.De asemenea, nu poate fi primit nici motivul de recurs potrivit căruia recurenta considera ca Legea nr. 21/1993 şi Legea nr. 67/1993 „continua sa producă efecte” în baza Legii bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997, deoarece aceasta este o problemă de aplicare a legii de competenţa instanţei judecătoreşti.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Rifil" – S.R.L. Savinesti împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 105 din 7 mai 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Doina Suliman––––-