DECIZIE nr. 713 din 13 septembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Dândăreanu în Dosarul nr. 3.327/2006 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, susţinând că art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie. Astfel, comparativ cu obligaţia instanţei de judecată de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului trimis în judecată, prevăzută de art. 160^b din Codul de procedură penală, inculpatul trimis în judecată şi obligat să nu părăsească ţara sau localitatea nu beneficiază de acelaşi tratament juridic.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondată, arătând că aspectele menţionate în susţinerea excepţiei sunt probleme de completare a legii. Se arată că cele două măsuri, cea reglementată de art. 160^b din Codul de procedură penală şi cea prevăzută de textele legale criticate, nu sunt identice.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.327/2006, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Dândăreanu în cauza ce are ca obiect judecarea apelului declarat de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, în comparaţie cu art. 160^b din Codul de procedură penală, care instituie obligaţia instanţei de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor trimişi în judecată, dispoziţiile criticate nu prevăd aceeaşi obligaţie a instanţei şi pentru inculpaţii trimişi în judecată şi obligaţi să nu părăsească ţara sau localitatea. Or, reglementarea prin lege a unei astfel de obligaţii a instanţei constituie o garanţie a restrângerii libertăţii personale doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, astfel cum stabileşte art. 23 alin. (1) din Constituţie. Se instituie totodată un tratament inegal inculpaţilor obligaţi la măsura de a nu părăsi ţara, faţă de ceilalţi inculpaţi arestaţi preventiv, dar faţă de care instanţa este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării, fiind totodată lipsiţi "de garanţii normale menite să contrabalanseze luarea unei măsuri restrictive de libertate".Mai arată că, datorită faptului că instanţa nu este obligată să se pronunţe periodic prin încheiere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii obligării inculpatului trimis în judecată de a nu părăsi localitatea, încheiere care ar fi supusă căilor de atac, celui aflat în această situaţie i se restrânge dreptul la un proces echitabil.Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, este menţionată Decizia Curţii Constituţionale nr. 442/2006.Se mai arată că există suficiente garanţii procesuale pentru revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, atunci când nu mai există temei pentru menţinerea acestei măsuri.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Apreciază că dispoziţiile legale respective sunt în deplină concordanţă cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală care au următorul cuprins:– Art. 145 alin. 2: "În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 140^2 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani."– Art. 145^1: "Măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură.Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul obligării de a nu părăsi ţara."Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, garantarea libertăţii individuale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Textele legale criticate pentru neconstituţionalitate se referă la obligarea învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea sau ţara. Ambele texte fac parte din cap. I al titlului IV din Codul de procedură penală, intitulat "Măsurile preventive".Potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală, "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere […]". Alineatele 3, 3^1 şi 3^2 ale aceluiaşi articol prevăd modalităţile şi condiţiile în care măsurile preventive pot fi înlocuite sau revocate. Totodată, art. 140 din Codul de procedură penală prevede cazurile în care măsurile preventive încetează de drept.De altfel, chiar din conţinutul dispoziţiilor legale criticate rezultă că durata măsurii preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. În consecinţă, în tot cursul procesului penal, dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că nu mai există temei pentru menţinerea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, există oricând posibilitatea revocării acesteia, din oficiu sau la cerere. De asemenea, art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală prevede că "împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive […], învinuitul sau inculpatul pot face recurs […]". Sunt întrunite astfel cerinţele constituţionale prevăzute la art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, privind inviolabilitatea libertăţii individuale şi siguranţei persoanei, deoarece luarea, în condiţiile legii, a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea sau ţara nu are semnificaţia încălcării libertăţii individuale sau siguranţei persoanei. Aceste măsuri se iau exclusiv în scopul bunei desfăşurări a procesului penal.În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că instituirea de către legiuitor a modalităţii în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi ţara, precum şi a condiţiilor de revocare a acesteia, nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în această situaţie faţă de cele care sunt arestate preventiv. Cele două categorii de persoane, învinuiţii sau inculpaţii faţă de care s-a luat măsura preventivă de a nu părăsi ţara sau localitatea şi inculpaţii arestaţi aflaţi în cursul judecăţii, se află în mod evident în situaţii diferite, justificate raţional şi obiectiv, iar legiuitorul a înţeles să instituie, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, măsuri procedurale diferite.Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145^1 din Codul de procedură penală, prin raportare la dispoziţiile art. 23 din Constituţie, excepţie respinsă prin Decizia nr. 442 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 20 iunie 2006.Soluţia Curţii Constituţionale în cauza respectivă, precum şi considerentele care au stat la bază îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Dândăreanu în Dosarul nr. 3.327/2006 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2007.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește