DECIZIE nr. 712 din 31 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Claudiu Şianţiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Năstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu şi alţii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 3.907D/2010, pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Elena Blebea, consilier juridic cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010 la Dosarul nr. 3.791D/2010.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Elena Blebea, şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010 la Dosarul nr. 3.791D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei Elena Blebea, consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că instituirea anumitor condiţii pentru valorificarea unor drepturi de natură salarială este de competenţa legiuitorului, care prin reglementarea măsurilor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu afectează în niciun fel drepturile părţilor.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 1 septembrie 2010, 12 mai 2010 şi 10 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 2.267/55/2010, nr. 9.867/2/2009 şi nr. 7.507/2/2009, Tribunalul Arad – Secţia civilă şi Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Claudiu Şianţiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad – Secţia civilă, de Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Năstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu şi alţii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului. ale art. 21 – Accesul liber la justiţie, ale art. 44 – Dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), se susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 creează un sistem paralel de executare a hotărârilor judecătoreşti, domeniu ce aparţine competenţei exclusive a instanţelor, motiv pentru care se produce o imixiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti, de natură a încălca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, se arată că statul este obligat să asigure respectarea hotărârilor judecătoreşti, iar amânarea punerii în executare într-un termen rezonabil a titlurilor executorii pe care le deţine este de natură a încălca atât prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, cât şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Sunt invocate, în acest sens, hotărârile din 19 iunie 2001 şi 1 decembrie 2005, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Zwierzynski împotriva Poloniei şi Cauza Păduraru împotriva României.Se susţine, totodată, că autorităţile publice, chiar dacă dispun de o anumită marjă în aprecierea existenţei unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri în alegerea politicilor economice şi sociale, atunci când se află în joc o chestiune de interes general, trebuie să reacţioneze în timp util, într-o manieră corectă şi cu cea mai mare coerenţă. Este invocată în acest sens hotărârea din 11 ianuarie 2005 pronunţată în Cauza Blucher împotriva Republicii Cehe.De asemenea, se apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu asigură un echilibru just între interesul public avut în vedere de legiuitor şi imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale, drept afirmat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motiv pentru care sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, şi invocă în acest sens hotărârea pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României.În Dosarul nr. 3.907D/2010 se mai arată că textele criticate încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul român şi se susţine că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un abuz de drept săvârşit de puterea executivă, prin legiferarea unei proceduri speciale de executare şi prin refuzul de a executa de bunăvoie hotărârile judecătoreşti rămase definitive, potrivit art. 371^1 din Codul de procedură civilă.În dosarele nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010 se susţine încălcarea prin dispoziţiile criticate a prevederilor art. 16 din Constituţie şi se arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 creează discriminare între creditorii drepturilor de natură salarială constatate prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii înaintea datei de 31 decembrie 2009 şi creditorii ale căror titluri executorii au fost obţinute după această dată.În dosarele nr. 3.791D/2010 şi nr. 3.907D/72010se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 şi, totodată, prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arătându-se că acestea creează o situaţie de inegalitate între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executării silite a obligaţiilor băneşti.În Dosarul nr. 3.795D/2010 se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), întrucât nu a fost motivată de existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci de situaţii de natură financiară ce vizează executarea hotărârilor judecătoreşti, aspecte care ţin de oportunitatea reglementării şi care nu pot fi soluţionate prin modificare actelor normative din materia executării hotărârilor judecătoreşti.Tribunalul Arad – Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.791D/2010, apreciază că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă dispoziţiile art. 11, art. 20, 21, 44 şi 53 din Constituţie, deoarece suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar reprezintă o imixiune a Guvernului în sfera atribuţiilor puterii judecătoreşti, aceasta din urmă fiind singura care are competenţa să suspende executarea hotărârilor judecătoreşti, potrivit art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Instanţa susţine, de asemenea, că dispoziţiile criticate împiedică valorificarea drepturilor de natură salarială recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de către creditori, fapt ce constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.759D/2010, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.907D/2010, apreciază excepţia ridicată de reclamanţi ca fiind neîntemeiată, arătând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 realizează o eşalonare, cu termene precise, a sumelor aferente titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii înaintea datei de 31 decembrie 2009, demers ce nu constituie o imixiune a puterii executive în atributele puterii judecătoreşti, ci doar o amânare a unor plăţi, determinată de situaţia economică existentă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în dosarele nr. 3.791D/2010 şi nr. 3.795D/2010, arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiilor şi face trimitere în acest sens la Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010 şi Decizia nr. 713 din 25 mai 2010. În Dosarul nr. 3.907D/2010, Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.În opinia autorilor excepţiei textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 – Accesul liber la justiţie, ale art. 44 – Dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea a procedat la analizarea şi a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii ar avea-o asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenţa unei situaţii extraordinare, însă, privind toate cele trei motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că, în cauza de faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât a considerat că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român. De asemenea, Curtea a arătat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În consecinţă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţă; or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.În consecinţă, Curtea a stabilit că, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele reţinute în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, ce vor fi expuse mai jos:Pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu poate fi reţinută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).În cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim – asigurarea stabilităţii economice a ţării – şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere – executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.Cu privire la invocarea art. 21 privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale – Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 – „procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia”. Însă, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Hotărârea pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţie; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cu privire la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât norma criticată nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi 44.Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că textele criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 11 şi art. 20 prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Claudiu Şianţiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad – Secţia civilă, de Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Năstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu şi alţii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește