Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 970 din 5 decembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Populară Română, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real Reorganizare, Administrare, Lichidare" – S.R.L. din Bucureşti – Agenţia Tulcea, în Dosarul nr. 1.848/2006 al Judecătoriei Tulcea.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.848/2006, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Populară Română, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real Reorganizare, Administrare, Lichidare" – S.R.L. din Bucureşti – Agenţia Tulcea, într-o cauză ce are ca obiect suspendarea executării silite.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că alineatul 4 al art. 403 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 129, deoarece judecata se face fără citarea părţilor, împiedicând creditorul să-şi facă apărările necesare şi permiţând debitorului să tergiverseze executarea silită. De asemenea, se încalcă şi dreptul la apărare, deoarece hotărârea prin care instanţa se pronunţă în astfel de cauze nu este supusă nici unei căi de atac. În continuare, se arată că textul de lege criticat încalcă şi prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.Judecătoria Tulcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Alineatul 4 al art. 403 a fost modificat prin pct. 71 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din data de 14 iulie 2005.Textul criticat are următorul conţinut: "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, precum şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 236 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, a statuat că dispoziţiile art. 403 alin. 4 prevăd posibilitatea ca preşedintele instanţei să dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, care se judecă potrivit regulilor de procedură din dreptul comun. Aşadar, suspendarea provizorie se dispune ca o măsură vremelnică, în scopul păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus o asemenea suspendare provizorie nu se poate promova nici o cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea căilor de atac şi la înfăptuirea justiţiei, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 403 alin. 4 contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea constată că prin Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006, a statuat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere, pe de-o parte, urgenţa care impune suspendarea provizorie a executării silite – urgenţă care nu îngăduie întârzieri generate de exercitarea vreunei căi de atac împotriva încheierii instanţei -, iar pe de altă parte, faptul că măsura provizorie dispusă de preşedintele instanţei nu îl prejudiciază pe creditor în valorificarea pretenţiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procedurale, fiind apărat prin instituirea unei cauţiuni de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiune menită să acopere eventualele daune cauzate acestuia prin suspendarea provizorie a executării silite.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Populară Română, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real Reorganizare, Administrare, Lichidare" – S.R.L. din Bucureşti – Agenţia Tulcea, în Dosarul nr. 1.848/2006 al Judecătoriei Tulcea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu_________