DECIZIE nr. 710 din 13 septembrie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 25 octombrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 355 23/09/2004
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA (R) 01/01/1968 ART. 385
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 341 18/03/2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Olteanu în Dosarul nr. 1.460/43/2006 al Curţii de Apel Târgu-Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondată, arătând că aspectele menţionate în susţinerea excepţiei sunt probleme de aplicare a legii. Totodată, se apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă nici un text constituţional invocat de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.460/43/2006, Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Olteanu în cauza ce are ca obiect judecarea recursului penal declarat de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate prevăd un termen de motivare a recursului de 5 zile, indiferent de modalitatea şi termenul de realizare a procedurii de citare cu părţile din proces, precum şi de faptul că la primul termen de judecată s-a cerut amânarea cauzei, "sancţiunea nemotivării în termenul de 5 zile operând ope legis". În acest fel, motivarea recursului nu se poate face în termenul prevăzut de art. 385^10 alin. 2, fiind astfel încălcate art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie.Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Se arată că opţiunea legiuitorului de a reglementa în această modalitate se justifică tocmai prin a asigura egalitatea părţilor în proces.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul legal criticat se aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor care se află în situaţii similare, iar dreptul la apărare este garantat prin numeroase dispoziţii din Codul de procedură penală.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale în măsura în care se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală. Totodată, apreciază că dispoziţiile legale respective sunt în deplină concordanţă cu art. 129 din Constituţie care reglementează folosirea căilor de atac.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie art. 385^10 alin. 2 din Codul de procedură penală, care are următorul cuprins: Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată."Autorul excepţiei susţine că, prin aceste dispoziţii legale, se încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitatea, Curtea constată următoarele:Art. 385^10 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune cu privire la procedura de formulare a motivelor de recurs. Toate cerinţele legale prevăzute de text se aplică deopotrivă tuturor părţilor procesului penal, neexistând sub acest aspect nici o discriminare. În acest cadru, părţile îşi pot exercita dreptul la apărare în tot cursul procesului, inclusiv atunci când formulează motivele de recurs, fără nicio îngrădire. De altfel, dreptul părţii de a formula recurs împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa judecătorească se realizează, sub toate aspectele, în condiţiile legii, în conformitate cu art. 129 din Constituţie.În consecinţă, invocarea încălcării art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la apărare în situaţiile prevăzute de textul legal este lipsită de temei.Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^10 alin. 2. Cu acel prilej a constatat că asigurarea bunei desfăşurări a unui proces penal „impune îndeplinirea tuturor actelor procedurale în anumite termene, a căror stabilire este lăsată la libera apreciere a legiuitorului. Este firesc ca motivarea recursului să fie depusă într-un timp rezonabil înaintea primului termen de judecată, pentru ca şi celelalte părţi să le cunoască şi să aibă timp pentru pregătirea apărării lor, iar completul de judecată să se pregătească pentru dezbatere. Situaţia invocată ipotetic în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are relevanţă, întrucât, fără procedura de citare legal îndeplinită faţă de toate părţile, nu se poate trece la judecată, primul termen de judecată fiind cel pentru care procedura de citare a fost legal îndeplinită”.Soluţia Curţii Constituţionale în cauza respectivă, precum şi considerentele care au stat la bază îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Olteanu în Dosarul nr. 1.460/43/2006 al Curţii de Apel Târgu-Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x