Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 iulie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteNicolae Popa – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Simulescu Gheorghe împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 131 din 29 octombrie 1996*).–––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 131 din 29 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 12 martie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 aprilie 1997, în prezenta recurentului, asistat de avocat Aurel Sitaru, şi în lipsa celorlalte părţi cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 15 aprilie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Simulescu Gheorghe în Dosarul nr. 2.889/1995 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă. În motivarea deciziei s-a reţinut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, Curtea a constatat ca prevederile acestui articol sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva acestei decizii Simulescu Gheorghe a declarat recurs, sustinand ca:– s-a violat principiul convingerii intime şi principiul independentei judecătorilor, deoarece, în realitate, nu s-a judecat excepţia, soluţia întemeindu-se pe precedentul creat la acelaşi nivel de jurisdicţie şi fără a se verifica dacă completul de fond a fost format din aceiaşi judecători care au pronunţat şi decizia la care se face referire în motivare;– recursul în anulare formulat de procurorul general este neconstitutional, întrucât instanţele, prin hotărârile pronunţate, nu şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, actionand în baza art. 21 din Constituţie, în limitele art. 3 din Codul civil şi ale principiului tempus regit actum;– Legea nr. 112/1995, prin conţinutul sau, este neconstitutionala.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996 se fundamentează pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie şi art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este obligatorie.Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Primul motiv de recurs privind întemeierea soluţiei pe precedentul judiciar, violandu-se astfel principiile intimei convingeri şi cel al independentei judecătorilor, este nefondat. Adoptarea acestei soluţii se bazează pe dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. De asemenea, art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale prevede că aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi apreciată constituţională într-o cauza şi neconstitutionala în alta, cat timp legitimitatea sa constituţională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispoziţiile sau principiile constituţionale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curţii, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă a fost respinsă ca vadit nefondata. Totodată, nu poate fi primită susţinerea ca prin referirea la o decizie anterioară, în speta Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, se încalcă principiile intimei convingeri şi al independentei judecătorilor, cat timp aceştia au posibilitatea sa sesizeze Plenul Curţii Constituţionale în vederea schimbării practicii, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. 2 din regulamentul Curţii, care prevede că „În cazul în care completul de 3 judecători sau completul de 5 judecători doreşte să se îndepărteze de interpretarea juridică continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet se va adresa plenului acordând termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majorităţii judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată”. Cu privire la art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea constata însă ca prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile acestui articol au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiţii, urmează a se admite recursul, a se modifica decizia atacată şi, pe fond, a se respinge excepţia, întrucât, prin instituirea termenului de 6 luni, aceasta a rămas fără obiect.Al doilea motiv, prin care se susţine ca declararea recursului în anulare, pentru depăşirea de către instanţa a atribuţiilor puterii judecătoreşti, este neconstitutional, urmează a fi respins. Curtea Constituţională nu poate cenzura dacă instanţele, prin hotărârile atacate cu recurs în anulare, şi-au depăşit sau nu atribuţiile puterii judecătoreşti, aceasta nefiind o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, care, potrivit practicii constante a Curţii, este de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti.Nici ultimul motiv de recurs referitor la neconstituţionalitatea Legii nr. 112/1995 nu este întemeiat. Excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent priveşte exclusiv prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, asa cum rezultă din încheierea de sesizare. Invocarea în recurs şi a neconstitutionalitatii Legii nr. 112/1995 este inadmisibila, deoarece, asa cum s-a statuat în mod constant în practica jurisdicţională a Curţii, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi invocată în mod direct în faţa Curţii Constituţionale, ci numai în faţa unei instanţe judecătoreşti.Faţa de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul declarat de Simulescu Gheorghe şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 131 din 29 octombrie 1996, în sensul că respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, fiind lipsită de obiect.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 15 aprilie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Constantin Burada––-