DECIZIE nr. 709 din 19 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristofor Ştefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.674/2004, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristofor Ştefan Maftei în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că infracţiunea de înşelăciune prevăzută de textul art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu infracţiunea calificată. Reţinând că mijlocul fraudulos se pedepseşte în concurs cu infracţiunea calificată, art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcă, în opinia autorului excepţiei, dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, prin aceea că reglementează o dublă incriminare şi, drept consecinţă, o dublă sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune. Alineatele 3 şi 4 ale art. 215 din Codul penal încalcă, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală. Se arată în acest sens că simpla neexecutare a unei obligaţii asumate într-o convenţie nu are caracter penal atât timp "cât nu s-a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă". Referitor la alin. 5 al art. 215 din Codul penal, se susţine că încalcă egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, deoarece condiţionează încadrarea juridică a faptei şi stabileşte răspunderea penală în funcţie de întinderea prejudiciului. Se arată că repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune, care constituie obiectul acţiunii civile, alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, se înfăptuieşte pe baza regulilor de drept civil şi nu poate influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului.Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi nici actele internaţionale invocate de autorul excepţiei. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, având următorul cuprins:– Art. 215 (Înşelăciunea) alin. 2-5: "[…] Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile egalităţii în drepturi, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală, precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 215 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, în raport de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din actele internaţionale invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, Curtea a statuat că acest text de lege nu încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la această convenţie. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionări a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. În consecinţă, întrucât este vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un proces echitabil să fie afectat şi fără să fie încălcate prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte critica în sensul că alin. 3 şi 4 ale art. 215 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 din Constituţie, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede că "Nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală", Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privitoare la interzicerea sancţionării penale a neexecutării unei obligaţii contractuale este total nepertinentă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Nu pot fi reţinute, de asemenea, criticile art. 215 alin. 5 din Codul penal, în raport de dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil. Incriminarea mai severă a infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prin asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, "o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dă expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere, sub niciun aspect, egalităţii în drepturi sau dreptului părţilor la un proces echitabil. Astfel, acest text de lege nu consacră niciun privilegiu sau discriminare şi totodată nu cuprinde nicio normă de natură a împiedica pe cel în cauză să îşi angajeze ori să i se desemneze din oficiu un apărător, să administreze orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanţiere, să exercite căile de atac prevăzute de lege şi să formuleze cereri în faţa instanţelor judecătoreşti şi, în general, să se prevaleze de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil.Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristofor Ştefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește