Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 29 iunie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă
Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Beatrice Julieta Zgureanu în Dosarul nr. 4.999/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.999/3/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Beatrice Julieta Zgureanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat aduce o atingere "grosieră" substanţei dreptului la apărare, întrucât condiţionează valorificarea dreptului de a proba cererea în justiţie de depunerea unei taxe într-un termen prea scurt, împrejurare ce determină şi o restrângere a accesului liber la justiţie. Astfel, decăderea persoanei interesate din dreptul de a se efectua expertiza o privează de dreptul la un proces echitabil şi constituie un abuz, în condiţiile în care aceasta este unica modalitate prin care se poate proba pretenţia dedusă judecăţii.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că noţiunea de acces liber la justiţie nu implică gratuitatea actelor procesuale şi procedurale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut: "(1) Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.[…](3) Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată." … În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) şi art. 24, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă s-a pronunţat în prealabil, respingând criticile ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 3 noiembrie 2004, Curtea a reţinut că textele de lege criticate reglementează obligaţia părţii care a solicitat administrarea unor probatorii, precum cercetarea locală, expertiza sau dovada cu martori, pe care instanţa le-a încuviinţat, de a avansa în termen de 5 zile cheltuielile necesare pentru cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată.În această materie, ca, de altfel, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, nedepunerea sumei statornicite de instanţă în cele 5 zile de la încuviinţarea probei cauzând o amânare nejustificată a judecăţii.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.Pe de altă parte, în condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii ("nemo censetur ignorare legem"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înţelege să îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textul de lege criticat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Beatrice Julieta Zgureanu în Dosarul nr. 4.999/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–-