DECIZIE nr. 701 din 25 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de Societatea Comercială „E.ON Gaz România” din Târgu Mureş în Dosarul nr. 403.5/64/2007 al Curţii de Apel Braşov – Secţia comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 378/R din 20 august 2009, pronunţată în Dosarul nr. 403.5/64/2007, Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de Societatea Comercială „E.ON Gaz România” din Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unei sentinţe a judecătorului-sindic în cadrul procedurii de insolvenţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 36 din Legea nr. 85/2006 este neconstituţional, întrucât furnizorul de servicii se află în imposibilitatea de a formula cereri sau acţiuni judiciare în realizarea creanţelor pe care le are faţă de debitorul supus procedurii insolvenţei.Se mai apreciază că prevederile art. 38 din Legea nr. 85/2006 nesocotesc dreptul de proprietate al societăţii, care este obligată să furnizeze gazele naturale către debitorul aflat în stare de reorganizare, fără a exista obligaţia corelativă a acesteia din urmă de a plăti gazele furnizate. Având în vedere iminenta stare de faliment a debitorului, furnizorul se află în situaţia „pierderi aproape sigure”, în condiţiile în care cuantumul creanţei pe care o are deja de încasat de la debitor se află în continuă creştere.Autorul consideră, de asemenea, că prevederile art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006 prin care se limitează cuantumul cauţiunii ce garantează plata serviciilor furnizate la 30% din costul serviciilor prestate încalcă, de asemenea, dispoziţiile art. 44 din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate.Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă textele constituţionale invocate şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:– Art. 36: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor.";– Art. 38: "Orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.";– Art. 104: "Prin excepţie de la dispoziţiile art. 38, judecătorul-sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să depună o cauţiune la o bancă, drept condiţie pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale în timpul desfăşurării procedurii prevăzute în prezenta secţiune. O astfel de cauţiune nu va putea depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi neachitate ulterior deschiderii procedurii."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:I. Deşi art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost modificat prin Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009, soluţia legislativă de principiu a rămas neschimbată. În aceste condiţii, se constată că asupra problemei de principiu evocate de autorul excepţiei Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, prin care s-a stabilit că, „în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor.În al doilea rând, Curtea reţine că dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 15 din Decretul nr. 167/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958.Existenţa riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenţei, creditorul să nu-şi mai poată recupera creanţa are ca temei lipsa de diligenţă a creditorului care nu a acţionat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective şi nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanţei de judecată".II. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate care vizează art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006, se constată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 1.487 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, a stabilit constituţionalitatea acestora în raport cu o critică identică pe care chiar autorul prezentei excepţii a formulat-o. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, „potrivit dispoziţiilor criticate, debitorul aflat în poziţia de consumator captiv are dreptul să beneficieze de serviciile de electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea, furnizorii fiind obligaţi să nu schimbe, să nu refuze sau să nu întrerupă temporar aceste servicii pe perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare. Într-o situaţie contrară, şansele debitorului care, din motive tehnice, economice sau de reglementare, nu îşi poate alege furnizorii serviciilor menţionate, de a-şi reorganiza activitatea ar fi compromise, demersul său în temeiul Legii nr. 85/2006 devenind inutil.Cu toate acestea, în scopul protejării furnizorilor, la cererea acestora, judecătorul-sindic poate dispune ca debitorul să consemneze la o bancă o cauţiune care nu va depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi neachitate faţă de respectivul furnizor-creditor. Obligaţia de plată a cauţiunii are ca finalitate, pe de o parte, instituirea unei garanţii pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării şi, pe de altă parte, constituie o condiţie pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale în timpul desfăşurării procedurii reorganizării.Curtea, ţinând seama de bogata sa jurisprudenţă în materia cauţiunii, reţine că instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie şi nici dreptul de proprietate al debitorului, ci, dimpotrivă, constituie tocmai expresia valorificării lor în cadrul raporturilor juridice concrete, asigurându-se în această manieră echilibrul între persoane cu interese contrare".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38 şi art. 104 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de Societatea Comercială „E.ON Gaz România” din Târgu Mureş în Dosarul nr. 403.5/64/2007 al Curţii de Apel Braşov – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește