DECIZIE nr. 701 din 17 iunie 2008

referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ozyalcin Ramazan în Dosarul nr. 21.311/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limbă turcă, desemnat pentru a asigura traducerea în cauză, dl Fetin Geambulat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 21.311/3/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 16 alin. (3) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România şi ale art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România”.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ozyalcin Ramazan, cetăţean turc, în cadrul unui recurs declarat împotriva unei sentinţe civile, recurentul apreciind că aceasta a fost pronunţată "cu încălcarea competenţei altei instanţe".În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, din interpretarea logico-sistematică a prevederilor art. 73 alin. (3) lit. k) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art. 36 alin. (3) şi art. 39 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a normelor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi a celor din Codul de procedură civilă, dar şi din considerentele deciziilor nr. 293/2004 şi nr. 110/2004 ale Curţii Constituţionale, rezultă că, în materia contenciosului administrativ, competenţa ratione materiae revine, după caz, tribunalelor, curţilor de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, organizate în secţii de contencios administrativ, iar nu şi judecătoriilor, orice excepţie derogând de la principiul supremaţiei Constituţiei. În concluzie, chiar dacă materia azilului este reglementată printr-o lege specială, apreciază că principiul supremaţiei Constituţiei înfrânge orice alt principiu de drept, inclusiv specialia generalibus derogant.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 permit legiuitorului să reglementeze proceduri judiciare distincte pentru anularea anumitor categorii de acte ale autorităţii publice.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, prevederile art. 73 alin. (3) lit. k) şi ale art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală nefăcând nicio distincţie în ceea ce priveşte caracterul organic sau ordinar al legii prin care se stabilesc competenţele de judecată. În plus, Legea nr. 122/2006 privind azilul în România este o lege specială, care reglementează o materie distinctă de cea a contenciosului administrativ, astfel că nu i se pot aplica prin analogie dispoziţiile unei alte legi speciale. Potrivit principiului specialia generalibus derogant, acolo unde legea specială nu prevede, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale dreptului comun, nu cu cele ale legii speciale celei mai apropiate ca materie de reglementare. Or, dreptul comun în cazul de faţă îl reprezintă Codul de procedură civilă, în acest sens statuând şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 11/2008.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, astfel cum se arată atât în cuprinsul încheierii de sesizare, cât şi în motivarea autorului excepţiei, prevederile art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România a fost abrogată expres prin art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar prevederile art. 16 alin. (3) şi (8) din ordonanţă – indicate, de asemenea, ca obiect al excepţiei – au fost preluate de art. 64 alin. (1) şi art. 67 din noua lege în materie. Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 64 alin. (1): "Soluţionarea plângerii(1) Plângerea se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea."; … – Art. 67: "Soluţionarea recursuluiRecursul se judecă în termen de 30 de zile de la înregistrarea sa de către tribunalul – secţia de contencios administrativ – în a cărui circumscripţie se află judecătoria a cărei hotărâre este atacată."Autorul excepţiei susţine că textele de lege menţionate contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k), potrivit cărora contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică, şi celor ale art. 126 alin. (6), care garantează, cu anumite excepţii, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale aici invocate şi din prisma unor critici asemănătoare. Prin Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, şi Decizia nr. 103 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, următoarele: „Legea nr. 122/2006 privind azilul în România este o lege specială, care reglementează o materie distinctă de cea a contenciosului administrativ. Fiind ea însăşi o lege specială, nu i se pot aplica prin analogie dispoziţiile unei alte legi speciale. Este un principiu consacrat în teoria generală a dreptului că, acolo unde legea specială nu prevede, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale dreptului comun, în niciun caz nu cu cele ale legii speciale celei mai apropiate ca materie de reglementare. Or, dreptul comun îl constituie, atât în ceea ce priveşte materia azilului, cât şi în cea a contenciosului administrativ, prevederile Codului de procedură civilă”. Ca atare, Curtea a reţinut că „dispoziţiile din Legea nr. 122/2006, care prevăd că judecătoriile şi tribunalele sunt instanţele competente să soluţioneze în fond şi, respectiv, în recurs plângerile împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat ori a altei forme de protecţie în România, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei”.În plus, Curtea a mai observat, cu acelaşi prilej, că "instanţa de fond urmează să decidă asupra propriei sale competenţe, fie din oficiu, fie soluţionând excepţia lipsei de competenţă materială ridicată, eventual, de partea interesată, aceasta nefiind o problemă de constituţionalitate, ci una de stabilire a legii aplicabile şi de interpretare a acesteia".Întrucât, faţă de aspectele examinate de Curte cu prilejul pronunţării deciziilor menţionate, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, considerentele la care s-a făcut referire îşi menţin valabilitatea şi în acest dosar, Curtea urmând să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ozyalcin Ramazan în Dosarul nr. 21.311/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește