Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 9 martie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, şi a ordonanţei în ansamblul ei
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, şi a ordonanţei în ansamblul ei, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Ilişeşti în Dosarul nr. 1.816/COM.CF/2005 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscală.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.816/COM.CF/2005, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, şi a ordonanţei în ansamblul ei. Excepţia a fost ridicată de Consiliul Local al Comunei Ilişeşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.În motivarea excepţiei, se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece încalcă dreptul consiliului local şi al consilierilor legal aleşi de a avea propria opţiune în ceea ce priveşte administrarea şi vânzarea spaţiilor ce intră în proprietatea privată a comunei.Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, şi a ordonanţei în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 236/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 iunie 2006.Prevederile art. 4 au fost modificate prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă şi au în prezent următorul cuprins: "(1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, consiliile judeţene sau consiliile locale, după caz, aprobă prin hotărâre lista spaţiilor din proprietatea privată a acestora ori din proprietatea privată a statului şi care se află în administrarea lor, ce urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Listele astfel aprobate vor fi afişate în mod obligatoriu la sediul consiliului local/judeţean şi publicate pe site-ul consiliului judeţean.(2)Instituţiile proprietare ale spaţiilor medicale au obligaţia de a comunică actualilor utilizatori, prin scrisoare cu confirmare de primire, faptul că spaţiul respectiv face obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 120 alin. (1) referitoare la principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, precum şi în art. 121 alin. (1) şi (2) privind autorităţile comunale şi orăşeneşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 a fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare şi la dispoziţiile art. 121 alin. (1) din Legea fundamentală şi cu o motivare similară, respectiv cu susţineri privind neconstituţionalitatea instituirii obligaţiei legale a unităţilor administrativ-teritoriale de a vinde spaţiile cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, aflate în proprietatea privată a acestor autorităţi.Astfel, prin Decizia nr. 238 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 13 aprilie 2006, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, arătând că, potrivit art. 4 din această ordonanţă, stabilirea listei cu spaţiile având destinaţia de cabinete medicale sau în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, ce urmează a fi vândute, este dată prin lege în competenţa consiliilor judeţene sau a celor locale, astfel că nu se poate susţine că prevederile ordonanţei criticate ar contraveni dispoziţiilor constituţionale privind autonomia autorităţilor administraţiei publice locale.De altfel, aşa cum s-a reţinut în decizia menţionată, art. 3 alin. (3) al acestei ordonanţe prevede că spaţiile cu destinaţia de cabinete medicale ce au fost deja concesionate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 884/2004 şi pentru care concesionarii nu şi-au exprimat intenţia de cumpărare pot fi folosite în continuare de aceştia, până la expirarea duratei pentru care s-a încheiat contractul de concesionare.Cele statuate în această decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, şi a ordonanţei în ansamblul ei, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Ilişeşti în Dosarul nr. 1.816/COM.CF/2005 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––