DECIZIE nr. 70 din 8 februarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorDana Titian – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Gabriele Pietromaria Zanocchio în Dosarul nr. 3.480/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Precizează că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că prevederile criticate nu se aplică în circumstanţe asemănătoare cu cele prevăzute pentru societăţile comerciale pe acţiuni. Or, a accepta această critică ar însemna transformarea instanţei de contencios constituţional în legislator pozitiv, ceea ce contravine art. 61 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.480/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Gabriele Pietromaria Zanocchio într-un proces având ca obiect o acţiune în constatare a inexistenţei dreptului de convocare de către pârât a adunării generale a unei societăţi comerciale cu răspundere limitată.În motivarea excepţiei se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sunt neconstituţionale în raport cu art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, în măsura „în care opreşte asociaţii neadministratori, care deţin un procent semnificativ din capitalul social, să obţină convocarea adunării generale a asociaţilor”. În opinia autorului excepţiei, în acest fel se creează o discriminare în ceea ce priveşte ocrotirea aceluiaşi drept. De aceea, el consideră că şi în cazul societăţilor comerciale cu răspundere limitată ar trebui să existe posibilitatea convocării adunării generale în condiţii similare cu cele prevăzute de art. 119 din aceeaşi lege, text care reglementează condiţiile în care poate fi convocată adunarea generală a acţionarilor în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni.Instanţa de judecată consideră că excepţia este întemeiată. În acest sens arată că norma criticată nu permite asociaţilor neadministratori care deţin un procent semnificativ din capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată să obţină convocarea adunării generale a asociaţilor în cazul în care asociatul administrator nu solicită convocarea acesteia. O asemenea posibilitate este prevăzută de art. 119 din Legea nr. 31/1990 în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni. În acest fel, susţine instanţa, se creează o discriminare rezultată din reglementarea juridică diferită, în funcţie de tipul de societate comercială.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază excepţia ca neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cuprind o reglementare similară în conţinut celei cuprinse în art. 119 alin. (1) din aceeaşi lege. Prin urmare, „nu se poate accepta că acordarea unei facultăţi reprezintă o încălcare a drepturilor constituţionale, ci, dimpotrivă, o măsură prin care se asigură exercitarea atributelor aferente acestor drepturi”. În ceea ce priveşte lipsa unei dispoziţii exprese care să permită asociaţilor din societăţile cu răspundere limitată „exercitarea facultăţii de a sesiza instanţa judecătorească în vederea convocării adunării generale a asociaţilor”, arată că textul nu restricţionează extinderea aplicării art. 119 alin. (1) şi la societăţile cu răspundere limitată, potrivit principiului ubi eadem ratio, ibi eadem solutio. O asemenea soluţie este posibilă având în vedere faptul că ceea ce urmăreşte legea în acest caz este protejarea intereselor asociaţilor. De asemenea, susţine „că acordarea unei facultăţi neînsoţită de posibilitatea exercitării sale” ar conduce la ineficacitatea prevederilor legale respective. Or, o asemenea interpretare este contrară principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. Prin urmare, pe cale de interpretare, şi în cazul societăţilor cu răspundere limitată, asociaţii care deţin o pătrime din capitalul social sunt îndreptăţiţi să solicite instanţei de judecată competente convocarea adunării generale a asociaţilor în ipoteza în care administratorii nu pun în practică o asemenea solicitare.Avocatul Poporului consideră dispoziţiile legale criticate ca fiind constituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate în raport cu art. 16 alin. (1), arată că dispoziţiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevăzută de dispoziţia legală criticată. Cu privire la critica de neconstituţionalitate în raport cu art. 44 alin. (2) din Constituţie, susţine că acest text constituţional nu este relevant în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 31/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. După republicare, art. 190 alin. (2) a devenit art. 195 alin. (2), având redactarea identică.Aşadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 195 alin. (2), care au următorul conţinut: "Un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări."Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie, a căror redactare este următoarea:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală."Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că în realitate autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că textul atacat nu cuprinde o dispoziţie legală expresă care să permită asociaţilor unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, titulari ai unei ponderi mai mici de o pătrime din capitalul social, să convoace adunarea generală a asociaţilor în circumstanţe similare cu cele prevăzute de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru societăţile comerciale pe acţiuni.Acceptarea acestor susţineri ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării." Acest lucru ar avea semnificaţia unei ingerinţe a Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a autorităţii legiuitoare, care ar aduce atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă, statornicind limite ale competenţei sale, cum ar fi: „Curtea nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite” (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995), „Ea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică”, spre a îndeplini rolul de „legislator pozitiv” (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Astfel, după cum rezultă din însăşi jurisprudenţa sa, definirea domeniului de aplicare a unei legi şi crearea unui statut juridic special, în funcţie de anumite situaţii obiective avute în vedere, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, pe care Curtea nu îl poate controla.Curtea reţine că statutul juridic al societăţii comerciale cu răspundere limitată este diferit de cel al societăţii comerciale pe acţiuni. De aceea şi Legea nr. 31/1990 cuprinde, după ce în capitolul I şi II stabileşte cadrul general de constituire şi funcţionare al societăţilor comerciale, prevederi speciale privitoare la diverse tipuri de societăţi, cu statute juridice diferite.Şi, în fine, Curtea, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 154 din 19 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 20 octombrie 2000, a statuat că examinarea unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Gabriele Pietromaria Zanocchio în Dosarul nr. 3.480/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește