DECIZIE nr. 70 din 5 martie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorVlad Mihai Cercel – magistrat-asistentPe rol se afla pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Elod Kincses în Dosarul nr. 5.569/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 februarie 2002, în prezenta părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepţiei, pentru data de 5 martie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.569/2001, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost invocată de Elod Kincses, reclamant în cadrul unui litigiu civil privind plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat acestuia de către statul român.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd pentru candidaţii la alegerile parlamentare condiţia de a avea numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara, sunt neconstituţionale faţă de prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie. Textul constituţional impune aceasta condiţie numai pentru persoanele care ocupa deja funcţii sau demnitati publice, iar nu şi pentru candidaţi, aceştia având posibilitatea, până la data validării mandatului, de a renunţa la cetăţenia străină. Chiar dacă s-ar accepta ca prevederile art. 35 din Constituţie extind cerinţa cetateniei române exclusive şi pentru candidaţii la alegerile parlamentare, autorul excepţiei apreciază ca dispoziţiile legale criticate, restrangand dreptul fundamental de a fi ales, încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 şi, implicit, numeroase acte internaţionale. Se invoca în acest sens prevederile art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 pct. 1 şi 2 şi ale art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prevederile art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, ale pct. 12 şi ale pct. 13.1 şi 13.7 din Documentul final al Reuniunii de la Viena, precum şi ale pct. 5.7 şi 5.9, ale pct. 6 tezele 1 şi 2 şi ale pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. Autorul excepţiei afirma ca prin aceste dispoziţii, ulterioare adoptării Constituţiei, prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie au fost implicit modificate, în sensul eliminării interdicţiei pentru persoanele cu dubla cetăţenie de a candida şi de a ocupa funcţii sau demnitati publice. Aceasta modificare implicita a Constituţiei constituie o alta posibilitate, pe lângă modificarea expresă reglementată prin prevederile art. 146 şi următoarele din Legea fundamentală.De asemenea, se invoca, pe de o parte, reglementările constituţionale ale altor state, care nu interzic sau chiar prevăd expres posibilitatea de a candida pentru persoanele cu dubla cetăţenie, iar pe de altă parte, practica autorităţilor române care, în unele cazuri, au permis candidatura şi chiar ocuparea unor funcţii sau demnitati publice de către persoane cu dubla cetăţenie.În timpul şedinţei de judecată, precum şi în concluziile scrise, depuse la dosarul Curţii Constituţionale, autorul excepţiei a reluat, în esenta, motivele de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de judecată, invocand în plus prevederile art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 2 pct. 1 şi art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, a mai arătat ca Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. nu este numai un document politic, ci şi unul juridic, fiind inclus în tratatele bilaterale încheiate de România cu Republica Federala Germania, Ungaria şi Ucraina. Admiţând ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptată anterior Constituţiei, iar cele doua pacte invocate au fost, de asemenea, ratificate de România înainte de adoptarea Constituţiei din 1991, autorul excepţiei a considerat ca ar fi inadmisibil ca printr-o constituţie democratica să se restrângă drepturi recunoscute prin acte normative adoptate în timpul unui regim totalitar.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate, deşi admisibilă, este neîntemeiată, fără însă a motiva aceasta sustinere.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În primul rând se apreciază ca ocuparea unei funcţii sau demnitati publice de către o persoană cu dubla cetăţenie nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (3), acestea fiind justificate de natura şi importanţa acestor funcţii sau demnitati. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 50 din Constituţie privind fidelitatea faţă de ţara, în cazul persoanelor cu dubla cetăţenie care ar ocupa funcţii sau demnitati publice, cumulul de fidelitati nefiind posibil. În ceea ce priveşte argumentul privind posibilitatea renunţării la cetăţenia străină până la data validării mandatului, se apreciază ca acesta "nu poate fi luat în considerare, o asemenea situaţie nefiind prevăzută în Constituţie sau de un alt act normativ".În al doilea rând se considera ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor din actele normative internaţionale invocate de autorul excepţiei. Prevederile art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului nu sunt incalcate, întrucât prin cuvintele "ale tarii sale" se exprima "fidelitatea sacră faţă de ţara, care nu poate fi exercitată în cumul cu o alta fidelitate, faţă de o alta ţara". Sunt invocate şi dispoziţiile art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care reglementează limitarea exerciţiului unor drepturi în anumite împrejurări ce ţin de apărarea ordinii publice şi a securităţii naţionale.Cu privire la susţinerea autorului excepţiei privind modificarea implicita a prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, se considera ca aceasta este inadmisibila, întrucât se solicita Curţii Constituţionale sa declare o dispoziţie din Constituţie ca fiind contrară actelor internaţionale privind drepturile omului. În sprijinul argumentelor sale Guvernul invoca şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 226/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001. Pentru toate aceste argumente se solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12, şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii având următorul cuprins: „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese.”Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei în susţinerea acesteia sunt următoarele:– art. 11 alin. (1): "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";– art. 16 alin. (3): "Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara.";– art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." … În susţinerea excepţiei autorul acesteia a invocat şi următoarele dispoziţii din acte internaţionale:– art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Fiecare persoana se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici un fel de deosebire de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau orice alta împrejurare.";– art. 21 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi.2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale.";– art. 2 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: 1. Fiecare stat parte la prezentul Pact se angajează sa acţioneze, atât prin propriul sau efort, cat şi prin asistenţa şi cooperare internationala, în special pe plan economic şi tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute în prezentul pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative.2. Statele părţi la prezentul Pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau pe orice alta împrejurare.";– art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice ţara în virtutea unor legi, convenţii, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o măsura mai mica.";– art. 2 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nici o deosebire, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare.";– art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul Pact prin aplicarea legilor, convenţiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o măsura mai mica.";– art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una din discriminarile la care se referă art. 2 şi fără restrictii nerezonabile: […]c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa."; … – art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin Legea nr. 64/1993: „Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea căruia fiecare persoana aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.”;– pct. 12, 13.1 şi 13.7 din Documentul final al Reuniunii de la Viena şi pct. 5.7. 5.9, pct. 6 tezele 1 şi 2 şi pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E., texte al căror conţinut nu este publicat în traduceri oficiale.Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata, în primul rând, ca prevederile art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 pct. 1 şi ale art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi argumentul conform căruia Documentul Reuniunii de la Copenhaga este un document juridic, datorită includerii sale în cuprinsul tratatelor bilaterale încheiate de România cu Republica Federala Germania, Republica Ungara şi Ucraina, au fost invocate de către autorul excepţiei pentru prima data în timpul şedinţei de judecată şi, ulterior, în concluziile scrise. Având în vedere ca aceste motive nu sunt unele noi, ci reprezintă o dezvoltare a celor invocate în faţa instanţei de judecată, Curtea urmează sa analizeze şi aceste sustineri ale autorului excepţiei.Pe fond, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invoca, pe de o parte, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 faţă de prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie, pe motivul ca textul constituţional prevede condiţia cetateniei române exclusive pentru persoanele care ocupa funcţii sau demnitati publice, în timp ce dispoziţiile legale extind aceasta cerinţa şi pentru candidaţi, iar pe de altă parte, contrarietatea dintre dispoziţiile criticate şi art. 20 din Constituţie, raportat la anumite prevederi din actele internaţionale, pe motivul ca acestea din urma nu interzic persoanelor cu dubla cetăţenie sa ocupe funcţii sau demnitati publice.I. În ceea ce priveşte primul motiv de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiat. Potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) din Constituţie, "Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3)". Din formularea acestui text constituţional rezultă ca aceste condiţii, ce privesc cetăţenia română exclusiva şi domiciliul în ţara, sunt condiţii de eligibilitate a unei persoane într-o anumită funcţie sau demnitate publică, iar nu condiţii de compatibilitate. În cadrul procedurii electorale verificarea respectării acestor condiţii se face la momentul depunerii candidaturilor. Declaraţia de acceptare a candidaturii reprezintă manifestarea de voinţa a persoanei de a-şi exercită dreptul de a fi ales şi, de aceea, la acest moment trebuie verificata îndeplinirea acestor condiţii. De asemenea, este necesară o perioadă până la data alegerilor şi pentru a da posibilitatea instanţelor de a se pronunţa asupra contestaţiilor privind candidaţii care se considera că nu îndeplinesc condiţiile constituţionale şi legale pentru a fi aleşi. De altfel, când legiuitorul constituant a dorit sa stabilească o altă dată la care să fie îndeplinite anumite condiţii, a prevăzut prin alin. (2) al art. 35 ca data alegerilor să fie momentul când trebuie îndeplinită condiţia de vârsta din partea unei persoane pentru a putea fi aleasă.II. În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de sustineri ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie intemeiata, în esenta, pe aceleaşi argumente, iar prin Decizia nr. 350 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 13 februarie 2002, s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate privind chiar dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992, cu modificările şi completările ulterioare, respingând-o.În considerentele deciziilor menţionate Curtea a reţinut ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reglementează drepturile electorale, ţinând seama de apartenenţa persoanei la un anumit stat. Astfel Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, atunci când are în vedere accesul unei persoane la funcţiile publice, la art. 21 pct. 2, stabileşte ca este vorba de funcţiile publice "ale tarii sale". La fel Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la art. 25 lit. c) prevede că este vorba de dreptul persoanei "de a avea acces […] la funcţiile publice din ţara sa". Pe de altă parte, deşi art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului stabileşte ca exerciţiul drepturilor este aparat împotriva oricărei discriminări, totuşi art. 29 pct. 2 prevede că, "În exerciţiul drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoana este supusă numai ingradirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, precum şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale într-o societate democratica". De asemenea, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la art. 19 pct. 3 stabileşte ca exerciţiul drepturilor şi libertăţilor poate fi supus unor limitări stabilite prin lege, care sunt necesare apărării securităţii naţionale şi ordinii publice. Mai mult, prevederile art. 25 din acelaşi pact, referindu-se în mod expres la dreptul de a alege şi de a fi ales, precizează ca aceste drepturi trebuie să fie exercitate "fără restrictii nerezonabile", fapt ce implica posibilitatea unor restrictii privind exercitarea acestor drepturi.Rezultă de aici ca, pe de o parte, fiecare cetăţean are dreptul de a fi ales în organele de conducere ale tarii sale, iar, pe de altă parte, acest drept poate fi supus anumitor restrictii rezonabile. Legiuitorul român, având în vedere aceste prevederi, a stabilit, ca o astfel de restrictie, ca doar persoanele care deţin numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara pot ocupa funcţii sau demnitati publice. Prin aceleaşi decizii Curtea a mai constatat ca dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 dau astfel expresie principiului constituţional al fidelitatii faţă de ţara, consacrat la art. 50 din Constituţie, fidelitate ce nu poate fi asigurata în cazul persoanelor cu dubla cetăţenie, fiind, de asemenea, justificate de prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie privind apărarea siguranţei naţionale.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei ca prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie ar fi fost modificate implicit prin ratificarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Curtea a constatat ca este neîntemeiată. Declaraţia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptată la data de 10 decembrie 1948, conferindu-i-se forta juridică prin prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, iar cele doua pacte au fost ratificate de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, în consecinţa neputându-se susţine ca aceste acte internaţionale au fost ratificate ulterior adoptării Constituţiei, modificând prevederile acesteia. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate sunt pe deplin valabile şi în prezenta cauza.În ceea ce priveşte susţinerea ulterioară a autorului excepţiei, conform căreia ar fi inadmisibil ca prin adoptarea Constituţiei să se restrângă exerciţiul unor drepturi garantate anterior prin acte internaţionale, şi aceasta este neîntemeiată, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, actele internaţionale invocate nu recunosc dreptul de a fi ales în mod absolut, permitand anumite restrictii.În alta ordine de idei Curtea retine ca susţinerea potrivit căreia un act normativ internaţional ar putea modifica implicit prevederile constituţionale este neîntemeiată. Modificarea prevederilor constituţionale se realizează doar prin procedura revizuirii Constituţiei, reglementată de dispoziţiile art. 146 şi următoarele. Prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie stabilesc o modalitate de interpretare a dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor în acord cu actele internaţionale, iar nu preeminenta dreptului internaţional asupra prevederilor constituţionale, în cazul contrarietatii acestora. Pe de altă parte referirea din art. 20 alin. (2) la "legile interne" trebuie inteleasa ca excluzând Constituţia. Aceasta deoarece tratatele internaţionale sunt ratificate prin legi organice sau ordinare, în funcţie de obiectul acestora, legile de ratificare a tratatelor internaţionale prevaland asupra celorlalte legi interne de aceeaşi natură. Ar fi inadmisibil ca o lege de ratificare a unui tratat, adoptată în conformitate cu regulile procedurale privind adoptarea legilor ordinare sau organice, sa prevaleze asupra Constituţiei, suprematia acesteia în cadrul sistemului juridic naţional fiind asigurata prin prevederile art. 51. De asemenea, pentru revizuirea Constituţiei se prevede o procedură specială, menita să asigure o mai mare stabilitate normelor constituţionale şi o mai mare siguranţa în sistemul legislativ al tarii.În final Curtea constata ca Documentul final al Reuniunii de la Viena şi Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. nu sunt acte internaţionale ratificate de România şi deci nu pot fi luate în considerare în examinarea excepţiei de neconstituţionalitate. Chiar dacă în Tratatul dintre România şi Republica Federala Germania privind cooperarea prieteneasca şi parteneriatul în Europa, ratificat prin Legea nr. 95/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 24 septembrie 1992, în Tratatul de înţelegere, cooperare şi buna vecinătate dintre România şi Republica Ungara, ratificat prin Legea nr. 113/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 octombrie 1996, şi în Tratatul cu privire la relaţiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, ratificat prin Legea nr. 129/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 16 iulie 1997, se fac referiri la Documentul Reuniunii de la Copenhaga, acest lucru nu conferă acestui din urma act un alt caracter. Documentul rămâne, în individualitatea sa, unul politic, la care statele semnatare fac trimitere pentru a-şi reafirma voinţa politica ce a dus la semnarea lui. Asa fiind, şi aceasta sustinere urmează să fie respinsă.Nici invocarea Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale nu este relevanta, întrucât dreptul de a fi ales nu intră în obiectul de reglementare al pactului. În ceea ce priveşte textul art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, acesta nu se referă la exercitarea dreptului de a fi ales de către persoanele cu dubla cetăţenie, şi ca atare dispoziţiile legale criticate nu contravin acestuia.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Elod Kincses în Dosarul nr. 5.569/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 martie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Vlad Mihai Cercel–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește