Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 21 martie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale
Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Interactiv Media SMS” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.076/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Societatea Comercială „D Ventures” S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 992/1.371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.381D/2010 şi nr. 1.662D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.662D/2010 la Dosarul nr. 1.381D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.076/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Interactiv Media SMS” – S.R.L. din Bucureşti.Prin Încheierea din 27 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 992/1.371/2009, Tribunalul Comercial Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „D Ventures” – S.R.L. din Târgu Mureş.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 contravin prevederilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece se instituie o diferenţă între debitor şi creditor, debitorul neavând posibilitatea de a-şi prezenta apărările în faţa instanţei de judecată. Dispoziţiile art. 12, prin faptul că instituie un termen foarte scurt pentru soluţionarea procedurii prevăzute de art. 5-8 din ordonanţa de urgenţă, contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie. În continuare, se arată că dispoziţiile art. 13 şi art. 14 contravin prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, în condiţiile în care aceeaşi instanţă de judecată soluţionează o cauză, atât în prim grad de jurisdicţie, cât şi în calea de atac, se încalcă dreptul părţii de a beneficia de judecarea cauzei de către un tribunal imparţial şi independent. Totodată, se susţine că dispoziţiile art. 13 contravin şi prevederilor art. 53 din Legea fundamentală.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Tribunalul Comercial Mureş arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007. Art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) şi (2) au fost modificate prin articolul unic pct. 5 şi 6 din Legea nr. 118/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 7 alin. (1): "Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea termenului de judecată.";– Art. 12 alin. (1): "Procedura prevăzută la art. 5-8 şi la art. 10 nu va depăşi 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului.";– Art. 13: "(1) Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. … (3) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă. … (4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. … (5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă."; … – Art. 14 alin. (1): "Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, precum şi a creanţelor asupra statului, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) referitoare la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 s-a pronunţat în repetate rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa de urgenţă criticată. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Faptul că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate nu înseamnă că acesta se antepronunţă, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţa de urgenţă menţionată prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.În ceea ce priveşte dispoziţiile art.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 270 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 25 iulie 2003, sau prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, Curtea a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.În materia căilor de atac, Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit cu titlu de principiu că o soluţie legislativă ce prevede soluţionarea de către aceeaşi instanţă a căii de atac împotriva propriei sale hotărâri nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, cu condiţia ca soluţionarea cauzei să aparţină unor complete cu o compunere diferită. În acest sens Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 518 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006, Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, şi Decizia nr. 405 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006. Aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi prezentei cauze.Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Interactiv Media SMS” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.076/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Societatea Comercială „D Ventures” – S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 992/1.371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––