DECIZIE nr. 7 din 3 februarie 1998

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 5 martie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 261 06/05/2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecător Viorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecător Nicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu- judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Stanciu Gabriela şi Stanciu Elvir în Dosarul nr. 1.469/1997, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 februarie 1998. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 13 iunie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Stanciu Gabriela şi Stanciu Elvir. În motivarea excepţie se susţine ca dispoziţiile legale menţionate încalcă ordinea de drept şi libertăţile cetăţeanului, întrucât nu fixează un termen pentru introducerea recursului în anulare.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată.În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitatea nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:În temeiul art 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, şi a constatând, pe de o parte, ca prevederile art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, iar pe de altă parte, ca dispoziţiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale.Având în vedere ca un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, potrivit prevederilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia vizând dispoziţiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibila.Totodată excepţia privind dispoziţiile art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3, precum şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, urmează să fie respinsă, întrucât nu au intervenit elemente noi care să schimbe practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale.Cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că, la data ridicării excepţiei, prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea fuseseră modificate, astfel încât, în prezent, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către procurorul general, ci numai în cadrul unui termen de 6 luni, care începe să curgă de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 din acelaşi cod.Rezultă asadar ca, fiind instituit termenul de exercitare a acestei cai de atac, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă a rămas fără obiect.În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Stanciu Gabriela şi Stanciu Elvir în Dosarul nr. 1.469/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x