DECIZIE nr. 7 din 20 ianuarie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Daniela Astefanoaie în Dosarul nr. 865/1999 al Tribunalului Constanta – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând ca dreptul la apărare nu trebuie confundat cu dreptul la asistenţa juridică obligatorie. Astfel, dreptul la apărare este garantat în toate cazurile, iar dreptul la asistenţa juridică obligatorie este prevăzut pentru situaţiile în care se considera ca este necesar. Afirmatia ca prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece nu prevăd asistenţa juridică obligatorie în toate cazurile este lipsită de temei, atâta vreme cat dreptul la asistenţa juridică este garantat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Tribunalul Constanta – Secţia penală, prin Încheierea din 1 iulie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 865/1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Astefanoaie.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt în vădită contradictie cu art. 24 din Constituţie privitor la garantarea dreptului la apărare. Retinand prevederea constituţională potrivit căreia dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului penal, autorul excepţiei critica dispoziţiile legale menţionate pentru faptul că nu prevăd asistenţa juridică obligatorie în faza urmăririi penale, în cazul în care legea prevede, pentru infracţiunea săvârşită, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când inculpatul nu îşi poate face singur apărarea. Se porneşte de la importanţa urmăririi penale, în care se strang probele necesare cu privire la existenta infracţiunilor, identificarea faptuitorilor şi răspunderea acestora. În ceea ce priveşte situaţia în care inculpatul nu îşi poate face singur apărarea, se arata că nu exista argumente logice care să justifice un tratament juridic diferenţiat, după cum procesul se afla în faza de judecată sau în faza de urmărire penală.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa apreciază ca limitarea, prin dispoziţiile art. 173 alin. 2 din Codul de procedură penală, a cazurilor de asistenţa juridică obligatorie în faza urmăririi penale, în raport cu cele prevăzute ca fiind obligatorii numai în faţa judecaţii, se încalcă dreptul la apărare garantat prin dispoziţiile art. 24 din Constituţie. De asemenea, este posibil ca invinuitul sau inculpatul, deşi îşi da seama că nu îşi poate face singur apărarea, sa nu aibă posibilitatea de a-şi angaja un apărător încă din faza urmăririi penale, ceea ce, având în vedere importanţa fazei urmăririi penale pentru culegerea probelor necesare soluţionării cauzei, constituie o încălcare a dreptului constituţional la apărare. Bazată pe aceste constatări, instanţa conchide ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Art. 24 din Constituţie, privitor la dreptul la apărare, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevede că invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept. Astfel, Constituţia şi Codul de procedură penală consacra dreptul la asistenţa juridică, drept de care persoana se poate folosi sau nu. Nu este vorba despre o obligaţie a organelor judiciare de a asigura asistenţa juridică, fapt ce rezultă din art. 24 alin. (2) din Constituţie, care se referă la avocatul ales, şi din art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală. Cazurile de asistenţa juridică obligatorie sunt limitativ arătate la alin. 2 şi 3 ale art. 171 din Codul de procedură penală, regula fiind ca asistenţa juridică este facultativă. De aceea, nu este necesar ca situaţiile în care se impune asistenţa juridică obligatorie să fie aceleaşi atât în faza de urmărire penală, cat şi în faza judecaţii, rămânând la latitudinea legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, aprecierea asupra creării unui nou caz de asistenţa juridică obligatorie. Afirmatia ca aceasta reglementare diferita încalcă dreptul la apărare este contrazisa de numeroasele garanţii procesuale de care invinuitul sau inculpatul beneficiază în cursul urmăririi penale, indiferent dacă asistenţa juridică este obligatorie sau facultativă. Cu privire la afirmatia instanţei despre imposibilitatea inculpatului de a-şi angaja apărător în cursul urmăririi penale, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca instituţia asistenţei juridice obligatorii nu se confunda cu aceea a asistenţei juridice gratuite. Pentru situaţia în care invinuitul sau inculpatul nu dispune de mijloace pentru a-şi angaja un avocat, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 63 ca baroul asigura asistenţa judiciară în toate cazurile în care asistenţa este obligatorie, precum şi, la cererea organelor judiciare sau ale administraţiei publice, în cazurile în care acestea apreciază ca persoanele se găsesc în imposibilitatea vădită de a plati onorariul. În concluzie, se arata în punctul de vedere al Guvernului, dreptul la apărare consacrat de Constituţie include dreptul la asistenţa juridică, dar nu presupune, în mod automat, dreptul la asistenţa juridică obligatorie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Textele legale criticate ca fiind neconstituţionale sunt următoarele:– Art. 171 alin. 2: "Asistenţa juridică este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza";– Art. 171 alin. 3: "În cursul judecaţii asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanţa apreciază ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea."Aceste texte ale Codului de procedura penală sunt considerate contrare art. 24 din Constituţie, care are următorul conţinut: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:1. Dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constituţie este pe deplin respectat prin dispoziţiile art. 171 din Codul de procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept". Aceste prevederi legale reglementează dreptul la apărare statuat prin dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie şi obliga organele judiciare sa aducă la cunoştinţa acest drept învinuitului sau inculpatului, care poate decide asupra utilizării acestuia.În anumite cazuri, în care invinuitul sau inculpatul se afla în situaţii deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, 8 cazuri de asistenţa juridică obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cat şi în faza judecaţii, iar în alin. 3, alte doua cazuri, dar numai pentru faza judecaţii.Curtea constata ca dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţa juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se considera ca este necesar. Întrucât legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţa juridică obligatorie, Curtea considera ca stabilirea cazurilor în care aceasta din urma este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine ca dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd ca asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, iar în ceea ce priveşte alin. 3, şi în cursul urmăririi penale, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţa juridică este garantată.2. Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999. Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate prin care se aduceau dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală aceleaşi critici ca şi în cauza de faţa, şi anume că nu se prevede, pentru cazurile acolo menţionate, asistenţa juridică obligatorie şi în faza urmăririi penale. Argumentele folosite pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt valabile şi în cauza de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Astefanoaie în Dosarul nr. 865/1999 al Tribunalului Constanta – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește