DECIZIE nr. 7 din 14 ianuarie 2003

referitoare excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Continent Marine Enterprise” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 497/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal răspunde avocatul Doru Bajan pentru autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicita constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001. Se arata ca asupra excepţiei de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 266/2002, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată. Aceasta practica a Curţii ar trebui însă, în opinia autorului excepţiei, schimbată, deoarece în decizie sunt recunoscute efectele Deciziei nr. 1/1995, inaplicabile în materia contenciosului administrativ. Totodată, se considera ca, în condiţiile în care Legea nr. 29/1990 este lege organică, Legea nr. 506/2001, fiind adoptată ca lege ordinară, este neconstitutionala în raport cu prevederile art. 74 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se arata în subsidiar ca art. 10 alin. (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 sunt neconstituţionale, deoarece prevăd ca judecata reglementată de aceste texte să se facă cu participarea procurorului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca Legea nr. 506/2001 este un act normativ care excede domeniului contenciosului administrativ. Totodată, se arata ca prin participarea procurorului la judecarea acţiunilor în contenciosul administrativ promovate în baza Legii nr. 506/2001 nu se ajunge la „o inegalitate a armelor”. Procurorul apara legalitatea, interesul public, iar nu interesele unei anumite părţi. Se invoca şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, care a statuat ca dispoziţiile Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 şi ale art. 10 alin. (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 sunt constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 497/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi a celor ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Continent Marine Enterprise” – S.A. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca Legea nr. 506/2001 „a fost adoptată cu violarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 72 lit. j) din Constituţie”, întrucât, prin introducerea participării procurorului la soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, având ca obiect plângerile formulate în materie de impozite şi taxe, a fost modificată o lege organică, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, deşi Legea nr. 506/2001 a fost adoptată cu procedura prevăzută de art. 74 alin. (2) din Constituţie pentru legile ordinare.În subsidiar, autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, referitoare la participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea unor cauze, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 506/2001. În legătură cu acest aspect, se considera ca prin regimul derogatoriu instituit în cazul litigiilor de contencios fiscal prevăzute de cele doua texte criticate, faţă de celelalte cauze de contencios administrativ, se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deşi nu exista o justificare obiectivă şi rezonabila pentru aceasta diferentiere. Se apreciază totodată ca „procurorul nu se afla în situaţia obiectivă care să-i permită exercitarea funcţiei sale sub condiţia absolută de imparţialitate, pe care o impune art. 131 din Constituţie, întrucât el este un organ al puterii executive, respectiv al Ministerului Justiţiei, asa cum, de altfel, a fost confirmat şi de Curtea Constituţională, în Deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996, nr. 96 din 24 septembrie 1996 şi nr. 339 din 18 iulie 1997”. În aceste condiţii, considera autorul excepţiei, este justificată „temerea rezonabila ca reprezentantul Ministerului Public se va alătură poziţiei organului executiv care este parte în proces”. În legătură cu sintagma „temere rezonabila”, autorul excepţiei face referire la sensul conferit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „de temere care poate fi justificată în mod obiectiv cu privire la lipsa imparţialităţii” (Hotărârea din 25 iunie 1992, Cauza Thorgeirson contra Islandei, şi Hotărârea din 24 mai 1989, Cauza Hanschild contra Danemarcei).De asemenea, autorul excepţiei susţine ca "prin normele de la art. 10 şi 12 ale Ordonanţei de urgenta nr. 13/2001 se ajunge practic la riscul unei suprareprezentari lt; lt;de facto gt; gt; a statului (a executivului) în proces, mai întâi de către organul emitent al actului atacat, iar apoi de către procuror, la fel membru al executivului”, ceea ce este de natura sa aducă atingere flagrantă „principiului echilibrului (egalităţii) armelor prevăzut de art. 6 alin. 1 al Convenţiei privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. În acelaşi timp, în conceptia autorului excepţiei, „suprareprezentarea statului în procesele în care acesta are un interes (este parte) este de natura sa sugereze judecătorilor sa incline balanţa în favoarea acestuia sau este, în orice caz, de natura sa trezeasca justiţiabililor temerea rezonabila ca un asemenea fapt s-a produs”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 506/2001 „nu influenţează caracterul de lege organică al Legii privind contenciosul administrativ, fiind respectate prevederile art. 74 alin. (1) şi art. 72 lit. j) din Constituţie”. Referitor la dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, acestea privesc „soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, dispuse în cadrul competentelor legale ale acestora, contestaţiile fiind cai administrative de atac al actelor de control sau impunere”.În legătură cu dispoziţiile art. 10 şi 12 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2001, prin care s-a stabilit participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea de către instanţa de judecată a caii de atac împotriva deciziilor de suspendare a soluţionării cauzei de către organul financiar, atunci când exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni, la judecarea căilor de atac împotriva deciziilor direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi împotriva deciziilor Ministerului Finanţelor Publice, instanţa apreciază ca acestea nu încalcă principiul independentei judecătorilor, prevăzut la art. 123 alin. (2) din Constituţie. Totodată, instanţa arata ca, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Or, participarea procurorului în cauzele respective reprezintă „o garanţie şi un suport legal real în apărarea interesului public”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata, în esenta, ca "prevederile art. 3 din Legea nr. 29/1990 exclud din competenţa instanţelor de contencios administrativ soluţionarea cererilor referitoare la impozite şi taxe, acestea neintrând în domeniul de reglementare al Legii contenciosului administrativ. Astfel, Legea nr. 506/2001 apare ca lege specială în raport cu Legea contenciosului administrativ, stabilind o procedură specială de rezolvare a contestaţiilor în materia impozitelor şi taxelor, în raport cu cea stabilită de Legea nr. 29/1990„. În consecinţa, opineaza Guvernul, aprobarea Legii nr. 506/2001 conform procedurii legislative prevăzute de art. 74 alin. (2) din Constituţie nu încalcă aceste prevederi constituţionale.În legătură cu invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind participarea reprezentantului Ministerului Public la soluţionarea cauzelor prevăzute în cele doua texte ale ordonanţei, Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ca atare, „este firesc ca acest rol să se concretizeze sub forma participării procurorului la judecarea proceselor”. Guvernul face referire, în acest sens, şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 4 ianuarie 1995 privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit ca „rolul instanţei de a soluţiona procesul în care a fost sesizată, precum şi independenta judecătorilor şi supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil şi prin punerea de concluzii”, întrucât prevederile art. 130 alin. (1) din Constituţie nu au în vedere „transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părţi”.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei ca raporturile dintre Ministerul Public şi executiv, prevăzute la art. 131 din Constituţie, ar afecta imparţialitatea procurorului, Guvernul apreciază ca "ratiunea participării procurorului la soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice este tocmai reprezentarea intereselor generale ale societăţii".Referindu-se la invocarea încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) şi a celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Guvernul o considera neîntemeiată, având în vedere ca "procedura specială instituită prin dispoziţiile legale criticate este justificată de interesul public".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.În subsidiar, autorul excepţiei a invocat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului 13/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin pct. 3 şi, respectiv, 5 ale articolului unic al Legii nr. 506/2001, texte care au următorul cuprins:– Art. 10 alin (1^1): "Decizia de suspendare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competenţa. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluţia instanţei este definitivă şi irevocabilă.";– Art. 12 alin. (1): "Deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competenţa. Judecarea se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public."1. Critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 vizează încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie privind adoptarea legilor organice, considerându-se, de către autorul excepţiei, ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 a modificat Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. În aceasta situaţie, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenta trebuia să fie adoptată conform procedurii prevăzute pentru legile organice, iar nu conform procedurii prevăzute de art. 74 alin. (2) din Constituţie pentru legile ordinare, asa cum rezultă din menţiunea cuprinsă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.Analizând aceasta critica de neconstituţionalitate, Curtea observa ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 are ca obiect reglementarea procedurii de soluţionare a contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Nici o prevedere a ordonanţei de urgenta nu dispune modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. În ceea ce priveşte referirea pe care Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 o face la instanţa de contencios administrativ, aceasta este o dispoziţie procedurala, cu caracter special, care nu are alta semnificaţie decât aceea de precizare a instanţei competente să soluţioneze categoria de litigii pe care cele doua acte normative o reglementează şi nicidecum de modificare a Legii contenciosului administrativ. Legiuitorul constituant a prevăzut ca domeniul contenciosului administrativ va fi reglementat prin lege organică, iar, conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Rezultă deci ca dispoziţiile din Legea nr. 506/2001, potrivit cărora decizia de suspendare a procedurii prealabile, precum şi deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, nu au caracter organic. De altfel, din întreaga sa reglementare rezultă ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 506/2001, are ca obiect o procedură paralela, dar diferita de procedura contenciosului administrativ. Aceasta diferenţa este evidenta, având în vedere şi natura specială a actelor la care se referă, termenele diferite de contestare a actelor, scutirea de taxa de timbru s.a.În consecinţa, Curtea nu poate retine susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia cele doua acte normative criticate pentru neconstituţionalitate ar fi adus modificări Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru a fi necesară respectarea procedurii de adoptare a legilor organice prevăzute la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie.Curtea retine, de asemenea, ca, potrivit art. 3 din Legea contenciosului administrativ, "Cererile privitoare la stabilirea şi scăderea impozitelor şi a taxelor, precum şi a amenzilor prevăzute în legile de impozite şi taxe, se rezolva de către organele prevăzute de legea specială şi în condiţiile stabilite de acestea". Or, din însăşi aceasta formulare a legii contenciosului administrativ rezultă ca materia contenciosului financiar-fiscal este o materie separată, reglementată prin lege specială.Întrucât, pe de o parte, potrivit art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, numai contenciosul administrativ formează obiect de reglementare prin lege organică, iar nu şi rezolvarea litigiilor în materie financiară şi fiscală, care, în lipsa unei alte prevederi constituţionale contrare, rămâne obiect al legii ordinare, iar, pe de altă parte, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa (inclusiv stabilirea căilor de atac) şi procedura de judecată se stabilesc prin lege ordinară, Curtea constata ca sub acest aspect Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 este constituţională.2. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate, formulată în subsidiar de autorul excepţiei, vizează dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 506/2001, în ceea ce priveşte participarea reprezentantului Ministerului Public la soluţionarea cauzelor prevăzute în cele doua texte legale. Autorul excepţiei considera ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 123 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziţii au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) din Constituţie: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – Art. 16 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";– Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."Toate aceste dispoziţii sunt invocate de autorul excepţiei în legătură cu susţinerea ca participarea procurorului la judecarea cauzelor respective ar fi de natura sa ducă la o suprareprezentare a statului, la o inegalitate a armelor între părţile procesului, întrucât procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Autorul excepţiei invoca, în acest context, jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiile constituţionale ale art. 130 şi cele ale art. 131 din Constituţie, texte care au următorul conţinut:– Art. 130: "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii."; … – Art. 131: "(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice alta funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior." … Analizând, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca cele doua texte criticate nu conţin dispoziţii de natura sa instituie un tratament juridic inegal, discriminatoriu, pentru anumite categorii de persoane. Dimpotriva, din examinarea textelor criticate rezultă ca, în toate cazurile, judecata se face în aceleaşi condiţii, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, ceea ce da expresie concretă rolului sau în activitatea judiciară, consacrat de art. 130 din Constituţie.Pe de altă parte, dispoziţiile criticate sunt corelate cu cele ale art. 45 alin. 4 din Codul de procedură civilă, conform cărora, "În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii".Aceasta dispoziţie din Codul de procedură civilă este conformă jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care a stabilit ca "Procurorul nu este adversarul instanţei şi nici al vreuneia din părţi, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii" (în acest sens este şi Decizia nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995).În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională retine ca aceasta este nerelevanta, în condiţiile în care nici una din hotărârile pronunţate cu privire la soluţionarea excepţiei de faţa, menţionate de autorul excepţiei, nu se referă la participarea procurorului în anumite procese, ci la imparţialitatea judecătorilor. De altfel, Curtea observa ca textul art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la dreptul la un proces echitabil, judecat de o instanţa independenta şi impartiala, într-un termen rezonabil. Or, participarea procurorului la judecarea unor procese nu poate influenţa, sub nici o formă, asupra imparţialităţii instanţei de judecată. Pentru aceleaşi motive, este nerelevanta şi invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 123 din Constituţie.De asemenea, Curtea nu poate retine ca temeinica nici argumentarea, în sprijinul sustinerii excepţiei de neconstituţionalitate, a deosebirilor dintre Legea nr. 29/1990 şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată, cu privire la participarea procurorului la judecarea cauzelor. Fiind doua legi diferite, cu deosebiri de conţinut în ceea ce priveşte procedura, nu se poate considera ca participarea procurorului în cadrul uneia dintre proceduri ar fi de natura sa creeze o anumită discriminare sau sa afecteze imparţialitatea instanţei. În ceea ce priveşte raporturile constituţionale dintre procuror şi ministrul justiţiei, acestea, în orice caz, nu pot fi considerate de natura sa afecteze imparţialitatea instanţei, întrucât procurorul nu intră în compunerea completului de judecată. Singurii care „spun dreptul”, care decid în cauza, transeaza litigiul, sunt judecătorii care compun acest complet, procurorul având un cu totul alt rol în desfăşurarea procesului, şi anume acela prevăzut de art. 130 alin. (1) din Constituţie.Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, prin Decizia nr. 266 din 16 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată. Referitor la critica potrivit căreia Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 ar încalcă dispoziţiile art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie privind adoptarea legilor organice, Curtea a reţinut ca „Nici o dispoziţie constituţională nu împiedica, însă, legiuitorul sa adopte, pe calea unei legi ordinare, dispoziţii de procedura sau referitoare la competenţa instanţelor de contencios administrativ, în măsura în care asemenea dispoziţii nu contravin celor cuprinse în legea contenciosului administrativ şi nu ar avea, astfel, caracterul unei modificări implicite a acesteia”. Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi art. 12 alin. (1) fraza a treia din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001. S-a statuat, în acest sens, ca „prezenta procurorului în litigiile la care se referă dispoziţiile criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu contravin dispoziţiilor art. 130 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, căci soluţionarea acestor litigii se face de către instanţele judecătoreşti în cadrul unui proces public, contradictoriu şi echitabil, în care procurorul nu are mai multe drepturi decât au părţile în proces şi nici nu participa la deliberări pentru a influenţa în vreun fel hotărârea judecătorilor”. Întrucât în cauza nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 266/2002 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Continent Marine Enterprise” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 497/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește