DECIZIE nr. 697 din 25 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Ioan Bujor în Dosarul nr. 7.036/110/2007 al Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 26/2004 şi nr. 409/2005, prin care s-a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.036/110/2007, Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Ioan Bujor într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 37 alin. (5) cuprind norme generale care vizează aspecte privind publicitatea şi intabularea construcţiilor, alte aspecte decât cele supuse judecăţii, apreciind că în speţa sa au aplicabilitate prevederile art. 31 din actul normativ mai sus amintit. Chiar în ipoteza în care art. 37 alin. (5) şi-ar găsi aplicabilitatea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că art. 31 are prioritate, întrucât cuprinde prevederi mai favorabile cetăţeanului (posibilul contravenient), principiu consacrat atât de art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât şi de legea specială.Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest context, arată că textul de lege criticat nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprinde.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 431/2005 şi Decizia nr. 26/2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „(5) Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situaţie se aplică în continuare sancţiunile prevăzute de lege.”Autorul excepţiei susţine că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prin Decizia nr. 26 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 25 februarie 2004, şi Decizia nr. 431 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 17 octombrie 2005, reţinând că textul „nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprinde. În consecinţă, nu se poate reţine că textul de lege criticat ar încălca dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. […] De altfel, conform prevederilor art. 13 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, «Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp»”. Or, executarea/menţinerea unei construcţii în stare de ilegalitate, respectiv nerespectarea obligaţiei legale a obţinerii autorizaţiei de construcţie, al cărei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, atrage sancţiunile aferente, prevăzute de lege.Cu privire la susţinerea potrivit căreia s-ar aduce atingere şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 115 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009, Curtea a reţinut, în esenţă, că „activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii”, iar „regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, (…) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte nemulţumirea autorului excepţiei faţă de stabilirea priorităţii textului de lege care are aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii, aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci reprezintă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Ioan Bujor în Dosarul nr. 7.036/110/2007 al Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește