DECIZIE nr. 696 din 20 decembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Nwabuche Ikechi, Jonsu Dithing şi Johnson Owe în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 7.987/2005 şi nr. 11.920/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Aceste cauze au fost înregistrate la Curtea Constituţională sub nr. 765D/2005, nr. 767D/2005 şi, respectiv, nr. 768D/2005.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis prin Serviciul de registratură al Curţii note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate este identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 768D/2005 şi nr. 767D/2005 la Dosarul nr. 765D/2005, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 23 şi 27 septembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 11.920/2005 şi nr. 7.987/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Nwabuche Ikechi, Johnson Owe şi Jonsu Dithing în cauze având ca obiect plângerile acestora împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a unei forme de protecţie umanitară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut asemănător, se arată că dispoziţiile legale ale art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”.În esenţă, se susţine că termenul imperativ de 10 zile, înăuntrul căruia instanţa de judecată trebuie să se pronunţe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen mult prea scurt şi creează o stare de discriminare şi inegalitate faţă de persoanele ale căror cereri sunt soluţionate în procedura ordinară, într-un termen dispozitiv de 30 de zile. Se menţionează că, în cadrul aceluiaşi termen de 10 zile, solicitantul cererii de acordare a unei forme de protecţie umanitară trebuie, pe de o parte, să dovedească netemeinicia utilizării procedurii accelerate, iar pe de altă parte, în cazul soluţionării imediate a fondului cauzei, să aducă probe în susţinerea cererii sale, probe deosebit de complexe şi de multe ori greu de procurat, dată fiind situaţia specială a unei persoane cu statut de refugiat, solicitantă de azil într-o ţară străină. Instanţa nu se poate antepronunţa asupra temeiniciei încadrării în procedură accelerată a cererii sale, astfel că acesta nu poate fi avertizat asupra cursului procesului şi trebuie să fie pregătit chiar de la primul termen cu probe, spre deosebire de cealaltă parte, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, care nu trebuie decât să reitereze în faţa instanţei soluţia adoptată privind încadrarea procedurii de soluţionare a cererii. Astfel, sub presiunea termenului de 10 zile, drepturile procedurale ale solicitantului – dreptul la interpret, dreptul la asistenţă juridică sau chiar dreptul de a fi citat – sunt ameninţate a fi insuficient exercitate sau chiar încălcate.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând în acest sens că, pe de o parte, termenul de 10 zile prevăzut de textele de lege criticate nu este un termen de ordine publică, fiind stipulat în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 tocmai în considerarea procedurii accelerate aplicabile refugiaţilor, iar pe de altă parte, în cauză prevalează analiza materialului probator şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, într-un interval de timp cât de scurt posibil, raportat la specificul cauzei.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 20 alin. (4), devenite art. 21 alin. (4) după republicarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, sunt constituţionale. În acest sens se arată că instituirea termenului de 10 zile în cadrul căruia instanţa de judecată soluţionează plângerea şi pronunţă o hotărâre motivată nu este de natură a încălca principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care, în temeiul art. 126 alin. (2) din aceasta, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită a respectării normelor şi principiilor fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare şi notelor scrise ale autorilor, dispoziţiile "art. 20 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004„. Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, iar art. 20 alin. (4), care nu a fost modificat, a devenit, în urma renumerotării textelor, art. 21 alin. (4). Întrucât atât instanţa, cât şi autorii excepţiei au indicat în mod eronat obiectul excepţiei, rezultă că acesta îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 21 alin. (4) din ordonanţa menţionată, având următorul cuprins:– Art. 21 alin. (4): "Instanţa soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care:a) respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1); … b) admite plângerea şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară." … În motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege a mai fost supus controlului de constituţionalitate în repetate rânduri, atât în redactarea anterioară republicării Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 (de exemplu, Decizia nr. 389/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004), cât şi în redactarea ulterioară republicării şi renumerotării textelor (de exemplu: deciziile nr. 140/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 13 mai 2005, şi nr. 445/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 13 octombrie 2005), Curtea statuând în mod constant în sensul conformităţii acestora cu normele şi principiile Legii fundamentale.Chiar dacă prin deciziile menţionate textele de lege criticate sunt examinate prin raportare la alte norme constituţionale (de exemplu: art. 21, art. 24 şi art. 53 din Constituţie) decât cele invocate în prezenta cauză, Curtea observă că aspectele vizate de autorii prezentei excepţii sunt, în esenţă, aceleaşi şi privesc termenul de 10 zile, considerat insuficient faţă de complexitatea problemelor asupra cărora instanţa de judecată trebuie să se pronunţe.Dată fiind jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie, dar şi similitudinea argumentelor invocate de autorii prezentei excepţii şi a celor formulate de autorii excepţiilor soluţionate prin deciziile la care s-a făcut referire, Curtea constată că soluţiile şi considerentele acestora îşi menţin valabilitatea. În plus, consideră că prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie, invocate ca fiind încălcate, consacră principiile unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, ca un corolar al drepturilor şi garanţiilor procesuale constituţionale, specifice unui stat de drept democratic. Or, dreptul la apărare, liberul acces la justiţie sau dreptul la un proces echitabil reprezintă principalele garanţii constituţionale ale drepturilor procesuale ale justiţiabililor, iar Curtea a statuat constant în jurisprudenţa menţionată că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt în concordanţă cu acestea.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind regimul şi statutul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Nwabuche Ikechi, Jonsu Dithing şi Johnson Owe în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 7.987/2005 şi nr. 11.920/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește