Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 29 august 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Ungureanu în Dosarul nr. 2.689/90/2007 al Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.450D/2010.La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.689/90/2007, Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Ungureanu, într-o cauză având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 40, sens în care face referire la împrejurări concrete ale cauzei, precum şi la aplicarea de către lichidatorul judiciar a dispoziţiilor de lege criticate.Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 40 referitoare la dreptul de asociere.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, din care să poată fi dedusă contrarietatea dintre prevederile de lege ce formează obiectul acesteia şi dispoziţiile constituţionale invocate, ci învederează aspectele de fapt referitoare la aplicarea legii de către lichidatorul judiciar. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate şi motivele invocate în susţinerea ei nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textului de lege criticat, ci modul de interpretare şi de aplicare a acestuia. Or, sub aceste aspecte, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe, acestea urmând a fi soluţionate de către instanţa de judecată. De asemenea, Curtea reţine că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a instanţei de contencios constituţional în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.De altfel, dispoziţiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat, de exemplu, în Decizia nr. 358 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2010, sau Decizia nr. 468 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 1 iunie 2010.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Ungureanu în Dosarul nr. 2.689/90/2007 al Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––