DECIZIE nr. 69 din 27 aprilie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 lit. d) şi ale art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 lit. d) şi ale art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1.937/CA/1998 al aceleiaşi instanţe.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 martie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, Societatea Comercială "Wrobel" – S.R.L. din Tasnad şi Curtea de Conturi a României, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 20 aprilie 1999 şi apoi pentru data de 27 aprilie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 1998 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în Dosarul nr. 1.937/CA/1998 al acestei instanţe, a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. d) şi ale art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, în cadrul unui proces având ca obiect acţiunea în contencios administrativ introdusă de reclamanta Societatea Comercială „Wrobel” – S.R.L. din Tasnad, prin care s-a solicitat examinarea Sentinţei nr. 32 din 26 noiembrie 1997, pronunţată de Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a judeţului Satu Mare în Dosarul nr. 34/1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 297 din 30 aprilie 1998, pronunţată de Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a României în Dosarul nr. 57/1998 al aceleiaşi instanţe.În motivarea excepţiei Curtea de Apel Oradea susţine ca dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, care definesc Curtea de Conturi ca "organ de control, în trei domenii privind resursele financiare ale statului şi ale sectorului public", şi anume cu privire la modul de formare, la modul de administrare şi la modul de întrebuinţare. Se arata ca modul de formare a resurselor financiare se referă la elementele componente ale bugetului de stat, bugetului unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice. Se susţine în continuare ca dispoziţiile art. 17 lit. a)-f) din Legea nr. 94/1992 reglementează controlul modului de formare a resurselor financiare. Se mai susţine ca prin dispoziţiile art. 19 lit. d) din legea anterior menţionată se prevede competenţa Curţii de Conturi de a efectua controale la toate persoanele juridice care nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare faţă de stat, la unităţi administrativ-teritoriale şi la instituţii publice, iar prin art. 77 alin. (3) din aceeaşi lege este reglementată competenţa Colegiului jurisdicţional sa dispună virarea sumelor datorate de persoana juridică verificata, inclusiv a dobânzilor şi a majorărilor de întârziere, atunci când constata în sarcina sa abateri cu caracter financiar, ce constau în neîndeplinirea obligaţiilor sale financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau către instituţiile publice. Competentele stabilite prin dispoziţiile art. 19 lit. d) şi ale art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 „transforma Curtea de Conturi în organ de control privind executarea creanţelor bugetare de către contribuabili, persoane juridice, competenţa ce depăşeşte limitele Constituţiei”. În continuare se precizează ca, în ceea ce priveşte controlul asupra modului de formare a resurselor financiare, prevăzut la art. 139 alin. (1) din Constituţie, „ca atribut al Curţii de Conturi, se referă la alcătuirea acestor fonduri, atribuţii concretizate în art. 17 lit. a)-f) din Legea nr. 94/1992„. Dispoziţiile art. 19 lit. d) din aceeaşi lege prevăd atribuţii de control asupra modului de executare şi de încasare a creanţelor bugetare datorate de contribuabili, persoane juridice. Se susţine, de asemenea, ca, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 70/1997, „verificarea şi controlul asupra modului de executare a creanţelor bugetare sunt date de competenţa organelor fiscale ale Ministerului Finanţelor”. În felul acesta, extinzandu-se competenţa Curţii de Conturi, s-a ajuns ca în aceeaşi materie, a modului de încasare a creanţelor bugetare, sa existe doua organe fiscale, dintre care unul este Curtea de Conturi, cu încălcarea art. 139 alin. (1) din Constituţie.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:Dispoziţiile art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 sunt în deplina concordanta cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie, „care instituie controlul Curţii de Conturi asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public”. Acest control îl include şi pe cel „asupra surselor financiare ale bugetului de stat, fără deosebire de natura capitalului societăţii comerciale în sarcina căreia se instituie obligaţii financiare”. Întrucât accizele, taxele vamale, majorările de întârziere constituie resurse financiare de alimentare a bugetului de stat, Curtea de Conturi este competenţa ca, exercitând controlul privind formarea resurselor financiare ale statului, sa verifice dacă şi în ce mod persoanele juridice îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat. Se considera ca prevederile art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 sunt, de asemenea, în concordanta cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie. Textul legal citat stabileşte măsura prin care se finalizează activitatea de control exercitată de organele Curţii de Conturi.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.Art. 19 lit. d) şi art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, criticate ca neconstituţionale, prevăd:– Art. 19: "Curtea de Conturi poate hotărî efectuarea de controale şi la alte persoane juridice decât cele menţionate la art. 18, care: […]d) nu-şi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice."; … – Art. 77 alin. (3): "În cazul în care abaterea cu caracter financiar consta în neîndeplinirea de către o persoană juridică din cele prevăzute de art. 18 şi 19 a obligaţiilor financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau instituţiile publice, Colegiul jurisdicţional dispune şi virarea sumelor datorate de aceasta, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere datorate."I. Critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992, care reglementează competenţa Curţii de Conturi de a controla îndeplinirea obligaţiilor financiare către stat, unităţi administrativ-teritoriale şi către instituţii publice ale altor persoane juridice decât cele menţionate la art. 18 şi art. 19 lit. a)-c) din aceeaşi lege, se întemeiază pe dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie. Potrivit acestor prevederi constituţionale, „Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public”.Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, care este în concordanta cu dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1), „Curtea de Conturi îşi exercită funcţiunea de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale”. Faţa de aceasta dispoziţie legală îndeplinirea obligaţiilor financiare la care se referă art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 nu poate intră în sfera administrării sau întrebuinţării resurselor financiare, întrucât acestea privesc resurse constituite ce nu sunt cuprinse în sfera sintagmei „formarea resurselor financiare ale statului şi sectorului public”, care implica stabilirea şi emiterea titlurilor executorii în vederea constituirii acestor resurse, precum şi urmărirea executării titlurilor. Atât emiterea titlului, cat şi executarea lui se includ în sfera drepturilor ce revin statului şi unităţilor sectorului public, în calitate de creditori, pe când îndeplinirea de către debitori a obligaţiilor de plată face parte din sfera dreptului de proprietate al acestora, în temeiul căruia ei se pot opune creanţei. De aceea în noţiunea de formare a resurselor financiare nu intra şi îndeplinirea de către debitori a obligaţiilor rezultând din titlurile executorii.În cazul în care controlul Curţii de Conturi se extinde, asa cum rezultă din susţinerile autorului excepţiei, şi asupra executării de către debitori a obligaţiilor de plată, înseamnă ca verificarea se îndreaptă asupra activităţii debitorilor în loc sa priveasca activitatea organelor statului, legată de emiterea şi de executarea titlurilor executorii, ca element esenţial al disciplinei şi politicii financiare a statului. Prin aceasta deplasare a obiectivelor controlului se ajunge la nerealizarea scopului esenţial, şi anume asigurarea controlului activităţii organelor de stat în domeniul financiar. De altfel, controlul statului asupra unităţilor debitoare faţă de bugetul de stat, nesupuse controlului Curţii de Conturi, se executa de către Ministerul Finanţelor în temeiul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal. Conform acestuia „Sunt supuşi controlului fiscal, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe, contribuabilii persoane fizice şi juridice, române şi străine, precum şi asociaţii fără personalitate juridică, cărora le revin, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligaţii fiscale”, iar în conformitate cu art. 4, „În sensul prezentei ordonanţe, prin impozite se înţelege sumele datorate, potrivit legii, bugetului de stat şi bugetelor locale, precum şi orice alte sume care constituie venituri de natura fiscală, a căror administrare revine Ministerului Finanţelor”.Cele arătate se referă exclusiv la persoanele juridice ce nu fac parte din sectorul public. Pentru persoanele juridice din sectorul public, potrivit art. 139 din Constituţie, controlul Curţii de Conturi priveşte şi modul de administrare şi de utilizare a resurselor, ceea ce implica, în sensul art. 17 din Legea nr. 94/1992, îndeplinirea obligaţiilor financiare la care se referă art. 19 lit. d) din aceeaşi lege. Sfera sectorului public este definită de Legea nr. 94/1992 prin prevederile art. 18 lit. c)-e) şi ale art. 19 lit. a)-c), care stabilesc:– Art. 18 lit. c)-e): "Sunt supuse controlului prevăzut de art. 17: […]c) regiile autonome; … d) societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social; … e) organismele autonome de asigurări sociale sau de alta natura, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru."; … – Art. 19 lit. a)-c): "Curtea de Conturi poate hotărî efectuarea de controale şi la alte persoane juridice decât cele menţionate la art. 18, care:a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor publice; … b) administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; … c) desfăşoară o activitate economică la care persoanele juridice menţionate la art. 18 participa cu mai puţin de 50% la formarea capitalului social." … În toate aceste situaţii statul este implicat direct şi hotarator în însăşi activitatea societăţilor comerciale, a instituţiilor sau a regiilor autonome la care se referă dispoziţiile legale sus-menţionate. Dar, în ipoteza prevăzută la art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992, respectiv efectuarea de controale şi la alte persoane juridice decât cele menţionate la art. 18, care nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice, statul nu are o asemenea participare, astfel încât persoanele juridice respective nu fac parte din sectorul public. Pentru considerentele arătate anterior nu se poate susţine nici ca obligaţiile financiare, care nu sunt numai de ordin fiscal, ci pot fi şi contractuale etc., intră în sfera sectorului public.Specializarea funcţională şi delimitarea atribuţiilor ce revin diferitelor categorii de autorităţi publice constituie o cerinţa constituţională ce rezultă din rigorile principiului separaţiei puterilor în stat. De aceea, competentei administraţiei publice, în speta a organelor din sistemul Ministerului Finanţelor, asa cum este stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997, nu i se poate substitui, în ipoteza prevăzută la art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992, o alta autoritate publică, respectiv Curtea de Conturi, fără ca o asemenea situaţie sa nu reprezinte o atingere a fundamentelor constituţionale ale specializării autorităţilor publice, cu consecinţe negative în ceea ce priveşte responsabilitatea acestor autorităţi şi funcţionarea serviciilor publice statale. În temeiul art. 18 din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi controlează statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau nu.În sfârşit, mai trebuie subliniat ca acceptarea soluţiei legislative cuprinse la art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 ar putea conduce, pentru identitate de ratiuni, la o interpretare, desigur exagerata, dar nu imposibila, în sensul extinderii controlului Curţii de Conturi chiar şi asupra persoanelor fizice.Pe baza considerentelor de mai sus Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 prin Decizia nr. 28 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999, constatând ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale.Într-o atare situaţie, când Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei legale printr-o decizie anterioară, acea dispoziţie legală nu mai poate face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. În situaţia în care excepţia este inadmisibila, instanţa judecătorească trebuie să o respingă printr-o încheiere motivată.Se retine însă ca, în speta, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit după data de 21 septembrie 1998, când s-a pronunţat de către instanţa de judecată încheierea de sesizare a Curţii şi, prin urmare, la acea data excepţia de neconstituţionalitate era admisibilă, devenind inadmisibila ulterior.II. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 185 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 5 februarie 1999. Prin aceasta decizie, respingandu-se excepţia de neconstituţionalitate, s-au reţinut în esenta următoarele: art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 cuprinde norme de procedura jurisdicţională referitoare la încălcarea legii fiscale şi de executare a titlului de creanta al statului întocmit de organul de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, norme ce au la baza prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (2) şi ale art. 45 din Legea nr. 94/1992, precum şi normele de drept material cuprinse în Legea nr. 69/1993 şi în Legea nr. 27/1994. Dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 nu infrang prevederile art. 138 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”.Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea soluţiei pronunţate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1.937/CA/1998.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, ridicată în acelaşi dosar de aceeaşi instanţa de judecată.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește