DECIZIE nr. 69 din 18 februarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Maria Tomulescu şi Ileana Jecu în Dosarul nr. 5.760/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu sunt incalcate dispoziţiile art. 41 din Constituţie referitoare la ocrotirea proprietăţii private, întrucât textele de lege criticate consacra protecţia dobânditorului de buna-credinţa, justificată din ratiuni de echitate socială, care reprezintă o excepţie de la regula "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis".CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 5.760/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Maria Tomulescu şi Ileana Jecu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 contravine textelor constituţionale ale art. 41 alin. (1), (2) şi (3), întrucât buna-credinţa a dobanditorilor unui imobil preluat de stat fără titlu inlatura titlul de proprietate al adevăratului proprietar, ceea ce echivaleaza cu o preluare abuzivă.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi punctul de vedere, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se apreciază ca "din redactarea textului criticat rezultă ca, de regula, actele de înstrăinare încheiate asupra imobilelor preluate fără titlu sunt lovite de nulitate absolută, cazul în care actul de înstrăinare a fost încheiat cu buna-credinţa fiind o excepţie de la aceasta regula. Asadar, potrivit acestei interpretări, actele de înstrăinare asupra imobilelor preluate fără titlu încheiate de stat sunt lovite de nulitate absolută, întrucât statul, în urma deposedarii ilegale a proprietarului, nu poate pretinde ca a stapanit cu buna-credinţa imobilul astfel preluat şi nici ca a fost de buna-credinţa la înstrăinarea acestuia. Este o soluţie ce deroga parţial de la principiile dreptului comun aplicabil vânzării lucrului altuia, în sensul că, în ipoteza în care înstrăinătorul este de rea-credinţa, iar dobanditorul este de buna-credinţa, contractul este lovit de nulitate absolută, iar nu de nulitate relativă".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata ca, în ceea ce priveşte art. 46 alin. (1), acesta consacra principiul constituţional al neretroactivitatii, încheierea actelor juridice şi regimul juridic al nulităţii acestora fiind reglementate de legea în vigoare la acel moment. Astfel, regimul juridic al proprietăţii – conţinutul juridic, limitele şi mijloacele de apărare – este acelaşi pentru toţi proprietarii, aceştia fiind egal ocrotiţi de legea civilă în vigoare, la acel moment. Referitor la art. 46 alin. (2), se apreciază ca protejarea dobânditorului de buna-credinţa este justificată de consideratiuni de echitate şi utilitate socială şi constituie una dintre excepţiile de la principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis". În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41, referitoare la protecţia proprietăţii private, întrucât nu instituie un tratament inegal în ocrotirea dreptului de proprietate, ci se reglementează condiţiile de valabilitate a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate de stat cu titlu sau fără titlu. Se mai arata ca exista o motivare obiectivă şi rezonabila a instituirii excepţiei bunei-credinţe şi nu exista o disproportie între scopul urmărit de lege – stabilirea unor măsuri reparatorii pentru foştii proprietari sau moştenitorii acestora – şi mijloacele folosite. Pe de altă parte, art. 41 din Constituţie statuează ca legea stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi, prin urmare, legiuitorul, determinând aceste limite, are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite. Prin urmare, excepţia este considerată ca fiind neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conţinut:– Art. 46 alin. (1) şi (2): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credinţa." … Textul constituţional invocat de autoarele excepţiei ca fiind încălcat are următoarea redactare:– Art. 41 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, prin coroborare cu alin. (2) al art. 46 din Legea nr. 10/2001, primul alineat al acestui articol are în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil. Prin efectul acestei preluări, proprietarul iniţial al imobilului a pierdut titlul de proprietate în favoarea statului, care, în aceasta calitate, este îndreptăţit sa exercite toate prerogativele dreptului sau asupra bunului. Statul poate dispune de bunul sau, instrainandu-l în mod valabil, cu respectarea legilor în vigoare la data vânzării, fără sa încalce dreptul proprietarului iniţial, care, în urma preluării, a încetat sa mai existe. Altfel spus, titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavand calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către cel care îl deţine în proprietate, recte statul, nu are cum sa invoce încălcarea – pe calea reglementării care recunoaşte validitatea actului de înstrăinare – a unui drept pe care nu-l mai are.Nu exista, asadar, nici o contradictie între reglementarea prevăzută de alin. (1) al art. 46 şi principiul constituţional al garantarii dreptului de proprietate consacrat de art. 41 din Legea fundamentală, motiv pentru care Curtea constata ca, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Cu privire la alin. (2) al art. 46 din Legea nr. 10/2001, Curtea retine ca, potrivit celor ce rezultă din motivarea excepţiei, critica de neconstituţionalitate vizează teza a doua a alineatului, potrivit căreia – prin excepţie de la regula instituită prin teza întâi care sancţionează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil – asemenea acte sunt valabile dacă au fost încheiate cu buna-credinţa.Curtea considera ca, prin consacrarea bunei-credinţe ca o cauza de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, legiuitorul a înţeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobanditorul de buna-credinţa al bunului sau imobil să fie preferat cel din urma. Recunoaşterea prevalentei interesului subdobanditorului de buna-credinţa a fost impusa de ratiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluţia se fundamentează pe principiul validităţii aparentei în drept, a cărui esenta este exprimată prin adagiul "error communis facit jus".Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra aplicabilitatii acestui principiu de drept în materia care face obiectul controlului de constituţionalitate (de exemplu, prin Decizia nr. 191/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002), retinand cu acel prilej ca "incidenţa principiului validităţii aparentei în drept este însă subsecventa întrunirii cumulative a doua condiţii privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comuna sau unanima şi, de asemenea, invincibila – şi a unei condiţii privind buna-credinţa a subdobanditorului, care trebuie să fie perfecta, adică lipsită de orice culpa sau chiar indoiala imputabilă acestuia".De altfel, opţiunea legiuitorului de a-l prefera pe subdobanditorul de buna-credinţa nu vine în contradictie cu spiritul Legii nr. 10/2001, şi anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât în situaţia în care restituirea în natura nu mai poate opera devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) din legea menţionată, potrivit cărora: „(2) În cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti.”În consecinţa, Curtea constata ca art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravine prevederilor constituţionale privind protecţia proprietăţii private, fiind în deplina concordanta cu art. 41 alin. (1) teza a doua, potrivit căreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Maria Tomulescu şi Ileana Jecu în Dosarul nr. 5.760/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 februarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește