DECIZIE nr. 689 din 20 decembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (3), art. 141 alin. (1), art. 144 alin. (2) lit. a) şi art. 185 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) şi art. 184 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Best” – S.R.L. din Răşinari în Dosarul nr. 3.383/2005 al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, solicitând menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2005, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) şi art. 184 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Best” – S.R.L. din Răşinari într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) şi art. 184 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală contravin dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi (4) din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens susţine, în esenţă, că reglementarea procedurii prealabile administrative de contestare a actului administrativ-fiscal este de natură să întârzie soluţionarea procesului.În prezent, arată autorul excepţiei, "prin dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţia revizuită se recunoaşte legitimitatea procedurilor administrativ-jurisdicţionale, care însă sunt facultative şi gratuite".Autorul excepţiei susţine totodată că "instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este, eo ipso, neconstituţională". Consideră însă "că modul în care este reglementată această procedură contravine principiilor Constituţiei" înscrise în art. 21 alin. (3) şi (4), întrucât "actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului de Finanţe […] sunt puse în executare silită prin poprire în majoritatea cazurilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 136 alin. (1)-(4), art. 140 alin. (1) şi art. 144 din Codul de procedură fiscală, înainte de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale prealabile instituite de dispoziţiile art. 174 din Codul de procedură fiscală".De asemenea, arată autorul excepţiei, "trebuie avută în vedere şi situaţia în care, de cele mai multe ori, după obţinerea hotărârii judecătoreşti prin care se constată nelegalitatea actului de control sau de impunere întocmit de organele A.N.A.F. este necesară promovarea unui nou proces în care să se ceară actualizarea cuantumului sumei ce trebuie restituită, precum şi stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat contestatorului prin lipsirea sa de posibilitatea utilizării acelei sume de bani pe parcursul procesului. Acest nou proces poate avea o durată comparabilă cu durata celui anterior", încălcându-se astfel cerinţa termenului rezonabil statuat prin art. 21 alin. (3) din Constituţie.Judecătoria Sibiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, în esenţă, că susţinerile autorului excepţiei privind consecinţele grave produse prin executare asupra patrimoniului societăţii sunt neîntemeiate datorită posibilităţii suspendării executării actului administrativ fiscal până la soluţionarea contestaţiei, în condiţiile art. 184 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi ale art. 403 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit opiniei formulate de instanţă, caracterul facultativ al suspendării executării unui act administrativ fiscal contestat „are în vedere tocmai soluţionarea cu celeritate a cauzelor, prin evitarea exercitării cu rea-credinţă a dreptului de a contesta un astfel de act”. Instanţa de judecată apreciază că „dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi art. 136 alin. (3) din ordonanţă nu au legătură cu dispoziţiile constituţionale privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi dreptul părţilor la un proces echitabil”.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. (3), art. 140 alin. (1), art. 143 alin. (2) lit. a) şi art. 184 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare, aşa încât textele de lege criticate sunt cuprinse, în prezent, în art. 137 alin. (3), art. 141 alin. (1), art. 144 alin. (2) lit. a) şi art. 185 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat, care au următorul cuprins:– Art. 137 alin. (3): "Executarea silită începe în termen de 15 zile de la data înştiinţării.";– Art. 141 alin. (1): "Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.";– Art. 144 alin. (2) lit. a): "(2) Executarea silită se suspendă:a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;"; … – Art. 185 alin. (1) şi (2): "(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.(2) Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificată a contestatorului." … Textele din Constituţie invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 11 alin. (1) şi (2), privitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2), referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, şi art. 21 alin. (3) şi (4), privitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative.Este, de asemenea, invocată şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi privind dreptul la un proces echitabil judecat într-un termen rezonabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că instituirea unei proceduri administrative obligatorii, de contestare a actului administrativ, prevăzută de textele criticate, este de natură să întârzie soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Cu privire la susţinerea de principiu că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi (4), Curtea observă că s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004. Cu acest prilej Curtea a statuat că dispoziţiile din Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, ci reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.În consecinţă, a apreciat Curtea, actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată, cărora nu le este aplicabilă dispoziţia constituţională privind caracterul facultativ al procedurii.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 184 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, devenit art. 185 ca urmare a republicării acestui cod, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 231 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 25 mai 2005, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.De asemenea, Curtea reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 şi ale art. 20 din Constituţie, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (3), art. 141 alin. (1), art. 144 alin. (2) lit. a) şi art. 185 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Best” – S.R.L. din Răşinari în Dosarul nr. 3.383/2005 al Judecătoriei Sibiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește