DECIZIE nr. 688 din 20 decembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale art. 48 alin. (1) teza întâi şi art. 57 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 şi ale art. 48 alin. (1) teza întâi şi art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.665/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 iunie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 şi ale art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995, excepţie ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins o acţiune în contencios administrativ privind constatarea nelegalităţii şi anularea unor adrese emise de Ministerul Justiţiei, prin care se refuză acordarea disponibilităţii unor denumiri, precum şi eliberarea dovezilor disponibilităţii unor denumiri.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 1 pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii încalcă dreptul de asociere consacrat de prevederile art. 9 şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie, precum şi libertatea de întrunire şi asociere consacrată de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De asemenea, arată autorul excepţiei, dispoziţiile art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat aduc atingere prevederilor art. 40 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 22 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că prin obligarea tuturor avocaţilor dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti de a se asocia într-un barou unic şi prin obligarea tuturor avocaţilor din România de a se asocia într-o unică formă de asociere – Uniunea Avocaţilor din România se realizează „îngrădirea dreptului la muncă”, încălcându-se prevederile constituţionale privind dreptul de asociere şi dreptul la muncă.Totodată autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 aduc atingere şi prevederilor art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 22 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât instituie obligaţia ca toate barourile din România să se asocieze într-o singură uniune – Uniunea Avocaţilor din România.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că în acest sens a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.În legătură cu obiectul excepţiei, trebuie precizat că prin dispoziţiile art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 au fost introduse două noi alineate [(5) şi (6)] la art. 6 al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, având următorul conţinut: „(5) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiilor a unor sintagme sau cuvinte specifice autorităţilor şi instituţiilor publice ori unor profesii liberale sau altor activităţi cu reglementări proprii.(6) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (5), Ministerul Justiţiei va refuza eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii." … Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 213/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2005, Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii a fost respinsă, iar prin art. III al Legii nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 a fost şi abrogată expres.Prin aceeaşi Lege nr. 246/2005 a fost modificat art. 7 al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, adăugându-se două noi alineate [(3) şi (4)], cu următorul cuprins: „(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a denumirilor specifice autorităţilor şi instituţiilor publice.(4) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii." … Întrucât, aşa cum se poate observa, textul art. 7 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 246/2005, reia, în principiu, dispoziţiile art. 6 alin. (5) şi (6) din aceeaşi ordonanţă, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003, respinsă şi abrogată, Curtea, conform jurisprudenţei sale, urmează să examineze constituţionalitatea dispoziţiilor în vigoare.Dispoziţiile art. 48 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, criticate, de asemenea, de către autorul excepţiei, au următorul cuprins: „Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti. […]”Prin excepţia de neconstituţionalitate, autorul acesteia a criticat, de asemenea, două alineate ale art. 57 din Legea nr. 51/1995, indicând însă greşit textele alin. (1) şi (3), datorită neluării în considerare a modificării aduse acestora prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004.În realitate, dispoziţiile criticate de autorul excepţiei sunt cuprinse în alin. (1) şi (4) ale art. 57 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, texte care au următorul cuprins: „(1) Uniunea Naţională a Barourilor din România – U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti.[…](4) Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi şi statutului profesiei." … În consecinţă, prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată prin Legea nr. 246/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările în vigoare.Critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei cu privire la dispoziţiile legale ce formează obiectul excepţiei constă, în esenţă, în susţinerea că acestea încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 9, privind Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 40 alin. (1), privind Dreptul de asociere, şi ale art. 41 alin. (1), privind Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă.Autorul excepţiei consideră, de asemenea, că textele legale criticate contravin prevederilor art. 20 pct. 2, privind interzicerea obligării de a face parte dintr-o asociaţie, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 22 pct. 1, privind libertatea de asociere şi dreptul de a constitui sindicate, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, şi ale art. 11, privind Libertatea de întrunire şi de asociere, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. Prevederile art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în cauze cu o motivare identică şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezentul dosar. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia ca neîntemeiată, reţinându-se că aceste dispoziţii, care se referă la organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Naţională a Barourilor din România, nu încalcă dreptul de asociere şi nici dreptul la muncă şi la alegerea profesiei prevăzute de art. 40 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie, fiind în concordanţă cu dispoziţiile actelor internaţionale.Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea soluţiei pronunţate cu acel prilej.II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile acelor asociaţii care conţin în denumirea lor cuvinte sau sintagme de natură să creeze confuzie cu denumirile specifice autorităţilor şi instituţiilor publice. Printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public, aşa cum Curtea a statuat prin Decizia nr. 325 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005.Sub acest aspect, cele stabilite, cu valoare de principiu, prin decizia menţionată, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel că şi această critică urmează a fi înlăturată.Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la aceste texte din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 se mai întemeiază şi pe susţinerea că ar fi încălcate dispoziţiile art. 9 şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Analizând această susţinere, Curtea constată că art. 9, privind Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 40 alin. (1), privind Dreptul de asociere, din Constituţie, şi art. 11, privind Libertatea de întrunire şi de asociere, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu sunt incidente în cauză, întrucât textele criticate nu afectează drepturile respective, ci prevăd anumite restricţii privind stabilirea denumirilor asociaţiilor şi fundaţiilor. Aşa fiind, aceste susţineri sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale art. 48 alin. (1) teza întâi şi art. 57 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.665/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește