DECIZIE nr. 682 din 12 iunie 2008

referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9, art. 385^11 alin. 4 şi art. 385^13 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodia Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9, art. 385^11 alin. 4 şi ale art. 385^13 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 945/117/2006 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 945/117/2006, Curtea de Apel Craiova – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^9, art. 385^11 alin. 4 şi art. 385^13 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Astfel, art. 385^9 din Codul de procedură penală este neconstituţional, deoarece prin limitările stricte introduse este încălcat liberul acces la justiţie, fiind posibil ca o parte din greşelile instanţei de apel să nu se regăsească printre cazurile expres prevăzute de text.Art. 385^11 alin. 4 şi art. 385^13 din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în drepturi şi înfăptuirii justiţiei, deoarece conferă procurorului drepturi excesive la judecarea recursului, asigurându-i un rol decisiv.Art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal contravine, în opinia autorului excepţiei, dreptului la apărare şi la un proces echitabil, deoarece alineatele criticate nu fac trimitere expresă la alineatul 1 al aceluiaşi articol, situaţie din care s-ar putea desprinde concluzia nelegală că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în variantele prevăzute de alin. 2 şi 3 nu ar mai fi necesară îndeplinirea condiţiilor premisă.Curtea de Apel Craiova – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza acestora, fără a institui privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare.De asemenea, prevederile legale contestate asigură judecarea cauzei în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, iar părţile se pot prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează procesul echitabil. În plus, art. 129 din Constituţie atribuie legiuitorului dreptul de a stabili cazurile exercitării căilor de atac, fără a contraveni prin modalitatea adoptată regulilor constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei.În sfârşit, dispoziţiile legale privind motivele de casare a hotărârii penale, prezenţa părţilor şi a procurorului, dezbaterea recursului şi cele privind agravantele infracţiunii de înşelăciune nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului. Acesta este totdeauna ascultat în prima instanţă şi în instanţa de apel, iar în recurs are cel din urmă cuvânt.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^9 cu denumirea marginală Cazurile în care se poate face recurs, art. 385^11 alin. 4 cu denumirea marginală. Prezenţa părţilor şi a procurorului la judecarea recursului, art. 385^13 referitoare la Dezbaterea recursului, toate din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal cu denumirea marginală Înşelăciunea.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 385^9 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la acelaşi prevederi invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 6 decembrie 2002, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 din Codul de procedură penală, deoarece erau criticate pentru că nu prevăd un motiv de recurs, deci pentru o omisiune. Or, asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ce vizau omisiuni de reglementare Curtea s-a mai pronunţat, statuând în mod constant că jurisdicţia constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite şi, de aceea, critica de neconstituţionalitate prin omisiune este inadmisibilă.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal cu dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că aceasta este contrasă, pe de o parte, din argumente referitoare la inexistenţa unei reglementări exprese de trimitere la alin. 1 al aceluiaşi articol şi, pe de altă parte, din raţiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, deoarece ar fi posibilă existenţa infracţiunilor prevăzute de alin. 2 sau 3, fără îndeplinirea condiţiilor premisă din alin. 1, în special a celor ce vizează inducerea sau menţinerea în eroare cu scopul de a obţine un folos material injust. Or, aspectele legate de teoria dreptului substanţial referitoare la interpretarea şi aplicarea legii excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la obligativitatea participării procurorului la judecarea recursului în toate cazurile şi la dezbaterea recursului, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice contestate. Faptul că legiuitorul, în acord cu exigenţele art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, a înţeles să confere participării procurorului la judecarea recursului caracter obligatoriu nu este de natură a afecta actul de înfăptuire a justiţiei, care este realizat nu de reprezentantul Ministerului Public, ci de instanţele judecătoreşti. Această exigenţă îşi are raţiunea în necesitatea rolului conferit de Constituţie Ministerului Public, care, potrivit art. 131 din Legea fundamentală, în activitatea judiciară reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. De altfel, reglementarea criticată nu este de natură a suprima dreptul părţilor de a participa la judecarea recursului, deoarece acestea sunt citate şi nimic nu le împiedică să participe alături de procuror la dezbaterea recursului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 din Codul de procedură penală şi al art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 945/117/2006 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală.2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^11 alin. 4 şi art. 385^13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește