Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 30 octombrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti în Dosarul nr. 4.132/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal răspunde Ioan Traian Berbecaru, împuternicit de către autoarea excepţiei să depună la dosarul cauzei note scrise în susţinerea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Lipseşte partea Casa de Ajutor Reciproc Speranţa Bucureşti, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.132/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Excepţia a fost ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat, în temeiul căruia introducerea unei cereri de chemare în judecată nu întrerupe cursul prescripţiei, dacă cererea a fost respinsă de instanţă, contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi în art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, potrivit cărora: „Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi în art. 24 privind dreptul la apărare.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:Condiţionarea întreruperii cursului prescripţiei dreptului material la acţiune al titularului dreptului subiectiv prescriptibil de admiterea cererii de chemare în judecată, prin hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, este justificată de finalitatea acestui demers, şi anume de recunoaşterea pretenţiei deduse judecăţii, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de admitere a cererii.Este lipsită de temei susţinerea potrivit căreia condiţionarea întreruperii cursului prescripţiei dreptului de a obţine valorificarea unui drept subiectiv pe cale silită de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile de admitere a acţiunii este echivalentă cu lipsirea titularului dreptului subiectiv prescriptibil de accesul la justiţie şi de dreptul la apărare, atâta vreme cât instanţa de judecată a examinat pretenţia dedusă judecăţii, pronunţând o soluţie de respingere.Mai mult, Curtea reţine că soluţia exceptării de la efectul întreruptiv al prescripţiei a cazului în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată, s-a perimat ori a intervenit renunţarea la acţiune este firească, dat fiind faptul că, în această situaţie, se prezumă în continuare că starea de fapt este conformă cu starea de drept atâta vreme cât cel în folosul căruia curge prescripţia nu recunoaşte dreptul subiectiv prescriptibil.De altfel, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate ca îngrădiri ale accesului liber la justiţie, dimpotrivă, prin stabilirea lor se asigură un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a unui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele negative asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti în Dosarul nr. 4.132/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––