Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Voinea în Dosarul nr. 1.594/90/2007 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se prezintă personal partea Elena Predescu şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La dosar, autorul excepţiei a depus concluzii scrise.Cauza se află în stare de judecată.Partea prezentă lasă la aprecierea Curţii examinarea criticilor avansate de autorul excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă deoarece autorul excepţiei propune modificarea textului legal criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.594/90/2007, Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Voinea în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare şi ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei, deoarece organele de urmărire penală şi unele instanţe de judecată au scos din cauză anumite părţi pe care nu le-au citat, excluzându-le de la cercetare. Aşa fiind, consideră că art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală a fost interpretat într-o manieră neconstituţională de către autorităţile desemnate să aplice legea.De asemenea, arată că prevederile legale criticate ar trebui reformulate astfel: "când procedura de citare a părţilor pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare în cazul în care procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale.De asemenea, prevederile art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu numai că nu îngrădesc unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ci, dimpotrivă, dau expresie textului constituţional invocat.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de art. 24 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că textele legale nu aduc atingere dreptului părţilor ca pe parcursul întregului proces să îşi valorifice pretenţiile sau să dovedească netemeinicia pretenţiilor adversarului, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces public.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare dispoziţiile art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Cazurile de contestaţie în anulare. În realitate, potrivit notelor scrise ale autorului şi criticilor avansate de acesta, obiectul excepţiei îl constituie numai dispoziţiile art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală referitoare la nerespectarea procedurii de citare, asupra cărora urmează să se pronunţe instanţa de contencios constituţional şi care au următorul conţinut: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează critici de neconstituţionalitate, ci evidenţiază neregularităţi referitoare la o greşită aplicare a legii (aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale) constând în excluderea de la cercetarea penală a anumitor persoane împotriva cărora acesta a formulat iniţial o plângere penală. În plus, propune modificarea textului legal criticat într-o formulare nouă. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra conformităţii prevederilor legale criticate cu Legea fundamentală, fără a putea modifica sau completa textele supuse controlului. Aspectele semnalate de autor în ce priveşte citarea tuturor făptuitorilor şi eventual tragerea lor la răspundere penală nu pot fi convertite în vicii de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este autoritate de jurisdicţie constituţională, neavând în competenţa sa, aşa cum a fost stabilită de art. 146 din Constituţie, atribuţii ce ţin de înfăptuirea justiţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Voinea în Dosarul nr. 1.594/90/2007 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––