DECIZIE nr. 680 din 10 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 537/2006 al Judecătoriei Feteşti.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.746 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.057 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 536/2006 al Judecătoriei Feteşti.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.Curtea, având în vedere conţinutul excepţiilor de neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.219 D/2006, 1.746 D/2006 şi 2.057 D/2006, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.Constantin Caraş este de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public solicită conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.746 D/2006 şi nr. 2.057 D/2006 la Dosarul nr. 1.219 D/2006, care a fost primul înregistrat.Având cuvântul, Constantin Caraş arată că excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat au fost "răstălmăcite" de instanţa de judecată. Susţine că, în realitate, în Dosarul înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 1.219 D/2006, a criticat dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, iar în Dosarul nr. 2.057 D/2006, a criticat dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 şi 7 din acelaşi cod, aspecte precizate în concluziile scrise depuse în cele două dosare. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost precizată în notele scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 537/2006, şi Încheierea din 22 august 2006, pronunţată în Dosarul nr. 536/2006, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în dosarele menţionate.Prin Încheierea din 21 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.166/P/2005, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Popa în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Constantin Caraş susţine, în esenţă, că nu este constituţional ca prim-procurorul să soluţioneze plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror şi ca instanţa de judecată să soluţioneze plângerea împotriva rezoluţiilor date de procurori. Se arată că, în acest mod, s-a creat situaţia ca procurorii "să se verifice ei între ei, după interesul lor". Adrian Popa susţine că textele de lege criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, deoarece nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţei în cazul în care cauza trenează la parchet, "neefectuându-se niciun act, deşi, formal, există o anchetă în curs de desfăşurare", limitând actele procurorului care pot fi controlate de către instanţa de judecată.Judecătoria Feteşti consideră că excepţia de neconstitu-ţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare al persoanei.Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că ceea ce se solicită, în realitate, este completarea prevederilor legale criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanţele judecătoreşti nu doar a actelor la care fac referire aceste prevederi, ci şi a altor acte şi măsuri ale procurorului.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 278, privind plângerea contra actelor procurorului, şi în art. 278^1, privind plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.În ceea ce priveşte precizările autorului Constantin Caraş, care, atât în concluziile orale susţinute în faţa Curţii Constituţionale, cât şi în concluziile scrise depuse în dosarele nr. 1.219 D/2006 şi nr. 2.057 D/2006, arată că excepţia de neconstituţionalitate are alt obiect decât cel reţinut în încheierile de sesizare a Curţii, acestea nu pot fi primite. Astfel, atât din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi din cererile referitoare la ridicarea acestei excepţii, rezultă că autorul său a criticat dispoziţiile art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală în mod generic. În plus, Curtea nu se poate învesti cu soluţionarea excepţiei astfel cum a fost precizată, deoarece dreptul de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi legale se realizează în faţa instanţelor de judecată, inclusiv prin exercitarea căilor legale de atac împotriva încheierilor de sesizare în care s-au strecurat, eventual, erori.Curtea mai constată că, ulterior sesizării sale prin încheierile din 28 aprilie 2006 şi, respectiv, din 21 iunie 2006, dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, păstrându-se însă substanţa reglementării legale supuse controlului.Aşa fiind, Curtea este legal sesizată şi urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, în actuala redactare.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului): "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.";– Art. 278^1 (Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată): După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie.La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; … b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă; … c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. … În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.Plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent."Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prin textele de lege criticate sunt cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiţie, în art. 24 privind dreptul la apărare şi în art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.Astfel, contrar susţinerilor lui Constantin Caraş, în opinia căruia textele de lege criticate sunt contrare Constituţiei, întrucât stabilesc ca prim-procurorul să soluţioneze plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror şi ca instanţa de judecată să soluţioneze plângerea împotriva rezoluţiilor date de procurori, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei reprezintă chiar expresia unor dispoziţii cuprinse în Legea fundamentală. Astfel, art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea contra actelor procurorului, constituie concretizarea dispoziţiilor constituţionale privind rolul Ministerului Public şi dă expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluţionează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, reprezintă concretizarea prevederilor constitu-ţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.Aceste texte de lege nu cuprind privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalităţii în drepturi prevăzute de art. 4 din Legea fundamentală, orice persoană vătămată în drepturile sale prin măsuri sau acte ale procurorului având posibilitatea să promoveze împotriva acestora căile de atac prevăzute de lege, iar în acest cadru, să beneficieze de toate garanţiile specifice dreptului la apărare, criticile formulate în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 24 privind dreptul la apărare fiind, prin urmare, neîntemeiate.De asemenea, art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală nu conţin nicio dispoziţie de natură să încalce dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzut de art. 52 din Legea fundamentală.În ceea ce priveşte susţinerile lui Adrian Popa, Curtea constată că ceea ce solicită acesta, în realitate, este completarea prevederilor de lege criticate, în sensul reglementării posibilităţii persoanei interesate de a se adresa instanţei în cazul în care cauza trenează la parchet. O asemenea solicitare excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „[…] se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra constituţionalităţii art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, statuând, în mod constant, că acestea nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 182 din 29 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 mai 2005, Decizia nr. 405 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 4 august 2005, şi Decizia nr. 141 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în dosarele nr. 537/2006 şi nr. 536/2006 ale Judecătoriei Feteşti şi de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește