DECIZIE nr. 679 din 12 iunie 2008

referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul nr. 4.015/108/2007 al Tribunalului Arad – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea Consiliul Local al Municipiului Arad a transmis la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.015/108/2007, Tribunalul Arad – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12), art. 11, art. 20, raportat la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 73 alin. (3), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2), deoarece, deşi legea specială pare să reglementeze o formă distinctă de luare de mită ca infracţiune de corupţie, diferită de cea prevăzută în Codul penal, căreia îi conferă un regim special de sancţionare, agravat în raport cu dreptul comun, şi o procedură specială de urmărire şi judecată, fără să definească conţinutul şi domeniul sancţionator, se limitează să facă trimitere la art. 254 din Codul penal, adică la reglementarea comună, autorizând aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de Codul penal.Dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la procedura verificării rechizitoriului contravin art. 126 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 11, art. 20 alin. (2), art. 132 alin. (1), art. 124 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece înregistrează o nouă formă de limitare a independenţei procurorilor. De asemenea, ar trebui ca art. 264 din Codul de procedură penală să permită instituirea unei proceduri preliminare de verificare a actului de acuzare, în consens cu exigenţele constituţionale, care să asigure verificarea legalităţii probelor obţinute şi legalitatea actelor efectuate în faza preliminară. Prevederile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală nesocotesc principiul preeminenţei dreptului, cu precădere legalitatea mijloacelor de probă, întrucât nu fac nicio distincţie între probele care decurg din mijloace de probă obţinute legal şi probele care decurg din mijloace de probă obţinute cu încălcarea legii. Altfel spus, este necesar să se stabilească fără dubiu o procedură care să garanteze intrarea de către instanţa de fond într-un examen asupra probelor şi a mijloacelor de probă prin raportare la textele legale, pentru a vedea dacă sunt obţinute cu respectarea strictă a legii, şi apoi să impună înlăturarea din proces a mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal, ca sancţiune procesuală distinctă, şi să se sprijine în stabilirea faptelor doar pe mijloacele de probă obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementări de lege ferenda care să instituie o distincţie între probele care decurg din mijloace de probă obţinute în mod legal şi cele care decurg din mijloace de probă obţinute prin încălcarea legii.Tribunalul Arad – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile referitoare la infracţiunile de luare de mită, precum şi la actul de sesizare a instanţei, la obiectul deliberării şi la conţinutul expunerii nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, respectându-se totodată şi principiul aplicării pedepselor numai în temeiul şi în condiţiile stabilite de lege.De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale care stabilesc domeniile de reglementare şi prin lege organică şi sunt în deplină concordanţă cu principiile constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei.Prevederile art. 132 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, cu denumirea marginală Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1 şi 2, cu denumirea marginală Obiectul deliberării, şi art. 356 alin. 1 lit. c), cu denumirea marginală Conţinutul expunerii, din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”;– Art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea penală este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";– Art. 343 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală: "Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranţă când este cazul să fie luată, precum şi asupra computării reţinerii şi arestării preventive.";– Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală: "Expunerea trebuie să cuprindă: […]c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză. … În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi invocate şi în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării deciziilor nr. 942 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2007, şi nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.Curtea a mai constatat că nu poate primi nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei.Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, precum şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză în conţinutul hotărârii judecătoreşti garantează tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigură exercitarea dreptului la apărare.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Distinct de acestea, Curtea mai constată că, în ce priveşte dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea de către procurorul ierarhic superior a actului de sesizare sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, întreaga argumentaţie a autorului excepţiei porneşte de la ipoteza potrivit căreia poate fi pus semnul egalităţii între cele două faze ale procesului penal, sens în care controlul rechizitoriului este încorporat în atribuţia fundamentală a instanţelor penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă procesuală specifică fazei de urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un plus de garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanţelor de judecată de a verifica din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată şi nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic".Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic, în virtutea căruia Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice. Iată, deci, că obligativitatea procurorului ierarhic superior de a verifica rechizitoriul nu contravine art. 132 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor statuate de Legea fundamentală.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementări de lege ferenda care să instituie o distincţie între probele care decurg din mijloace de probă obţinute în mod legal şi cele care decurg din mijloace de probă obţinute prin încălcarea legii. Aşa fiind, această critică adusă pentru neprevederea în sistemul judiciar român a unor noi instituţii nu este întemeiată, având în vedere că soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate priveşte numai texte de lege în vigoare, nu şi norme şi instituţii care nu există încă şi cu privire la care nici Constituţia şi nici Codul de procedură penală nu cuprind nicio referire. Controlul de neconstituţionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului şi funcţiei Curţii Constituţionale în asigurarea supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, care este de natura rolului şi funcţiei exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării.De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedură penală, procesul penal este guvernat de principiul legalităţii, iar potrivit art. 64 alin. 2 din acelaşi cod, "mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul nr. 4.015/108/2007 al Tribunalului Arad – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește