DECIZIE nr. 675 din 10 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Aaron Musa în Dosarul nr. 787/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis, prin Serviciul de Registratură al Curţii Constituţionale, note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, soluţiile juridice de principiu conţinute de dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) lit. a) din ordonanţă fiind preluate de art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi, respectiv, art. 81 alin. (1) lit. b) din noul act normativ. Întrucât faţă de jurisprudenţa constantă prin care Curtea Constituţională a respins excepţii de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu au intervenit elemente noi, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi, respectiv, ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, fiind aplicabile aceleaşi considerente reţinute, de exemplu, în deciziile nr. 473/2006 şi nr. 152/2006.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, arată că acestea nu au fost preluate în cuprinsul noului act normativ în materie, astfel că, fiind abrogate, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 787/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”. Excepţia a fost ridicată de Aaron Musa într-o cauză având ca obiect plângerea acestuia împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004, contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”.În esenţă, se susţine că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticată, înăuntrul căruia instanţa de judecată este obligată să se pronunţe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt faţă de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale căror cereri sunt soluţionate în procedură ordinară. Consideră că astfel se creează o stare de inegalitate şi discriminare între cele două categorii de petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, această parte în proces fiind "favorizată" pe parcursul soluţionării cauzei.Totodată, potrivit art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, instanţa de judecată soluţionează plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însă fără a putea acorda una dintre formele de protecţie umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi spre reexaminare, instituţie ce are posibilitatea respingerii cererii de protecţie încă o dată, însă în procedură ordinară.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), ale art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. În ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), se arată că acestea reprezintă norme legale statuate în favoarea petentului, prin aceea că acordă acestuia posibilitatea unei reexaminări a cazului său de către structura administrativă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c), apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reglementarea cazurilor în care cererea este considerată evident nefondată este atributul exclusiv al legiuitorului.Deşi autorul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, instanţa de judecată respinge această excepţie pe motivul lipsei legăturii directe dintre dispoziţia de lege criticată şi soluţionarea cauzei, întrucât termenul de 10 zile prevăzut de aceasta a expirat.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. Textele de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Acestea sunt în concordanţă şi cu art. 124 din Legea fundamentală, întrucât nu creează nicio discriminare între persoanele cărora le sunt destinate şi asigură premisele aplicării lor în mod unitar tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii juridice identice, ceea ce garantează, totodată, respectarea principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei.Termenul de 10 zile prevăzut de art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost instituit tocmai în considerarea procedurii accelerate aplicabile refugiaţilor şi a urgenţei pe care acest tip de cauze îl comportă, asigurând solicitantului, în acelaşi timp, exercitarea drepturilor sale procesuale. De asemenea, acest termen este conceput să vină în sprijinul persoanelor care solicită acordarea statutului de refugiat şi ale căror cauze comportă o urgenţă evidentă, prin asigurarea unui proces rapid.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 18 alin. (1) lit. a), ale art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt constituţionale. Acestea reglementează procedura accelerată de acordare a statutului de refugiat, care este una specială, derogatorie de la dreptul comun, instituită în considerarea unor situaţii deosebite şi care nu este de natură a impieta asupra independenţei judecătorilor şi nu reprezintă un obstacol în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia străinii care o urmează. Această protecţie constă în dreptul străinului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale care dau conţinut conceptului de proces echitabil. Or, dreptul la apărare, liberul acces la justiţie sau dreptul la un proces echitabil reprezintă principalele garanţii constituţionale ale drepturilor procesuale ale justiţiabililor, valori ce exprimă, totodată, esenţa principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile "art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România”. Autorul excepţiei indică în motivarea sa „dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) şi b)”, însă instanţa de judecată, prin încheierea de sesizare, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza întâi.Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, a fost abrogată în mod expres prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006 şi intrată în vigoare la 90 de zile de la data publicării (16 august 2006).Din analiza comparativă a celor două acte normative, respectiv actul normativ abrogat şi cel abrogator, Curtea constată că soluţiile legislative cuprinse în art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România au fost preluate, în principiu, de art. 75 alin. (1) lit. a), de art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi de art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Totodată, Curtea constată că soluţia legislativă conţinută de art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, criticată în prezenta cauză, nu a fost preluată în mod identic în noul act normativ.Având în vedere că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile de lege criticate iniţial au fost abrogate, dar preluate în mod identic sau parţial, după cum s-a arătat, în cuprinsul noului act normativ abrogator, respectiv în Legea nr. 122/2006, rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în prezent, dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, asupra cărora Curtea Constituţională se va pronunţa. Aceste dispoziţii de lege au următorul conţinut:– Art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 – Cererile de azil care fac obiectul procedurii accelerate:"(1) Fac obiectul procedurii accelerate:a) cererile de azil evident nefondate;" … – Art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 – Cererile de azil evident nefondate: „(1) Cererea de azil este considerată evident nefondată dacă se constată:a) lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine, în condiţiile art. 23 alin. (1) sau ale art. 26; … b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea, în mod abuziv, cu rea-credinţă, la procedura de azil. … (2) Lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine există în următoarele cazuri: (…) … b) solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecuţie sau unui risc serios ori relatările sale nu conţin detalii circumstanţiale sau personale; … c) cererea de azil este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerentă, contradictorie sau flagrant neadevărată faţă de situaţia din ţara sa de origine;"; … – Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 – Hotărârea instanţei de judecată: „(1) Instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: a) (…)b) menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi."; … – Art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000: „(4) Instanţa soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: a) (…)b) admite plângerea şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară." … În motivarea excepţiei ridicate, autorul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, referitor la principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei.Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile de lege criticate, Curtea Constituţională constată următoarele:În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, abrogate şi preluate, în conţinutul lor juridic, de art. 75 alin. (1) lit. a), respectiv de art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, Curtea Constituţională constată că acestea sunt indicate doar ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, fără ca în cuprinsul motivării autorului să fie însă evidenţiată relaţia de contrarietate în raport cu art. 124 alin. (2) din Constituţie sau cu altă prevedere constituţională. Motivarea autorului se referă exclusiv la art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din ordonanţa abrogată, fără a se face nicio referire la celelalte două texte de lege criticate, cuprinse, de altfel, şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale.Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) şi ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, Curtea observă următoarele:Soluţia legislativă de principiu, prevăzută de art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a), este aceea potrivit căreia instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată prin care respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), respectiv: a) cererea este considerată evident nefondată dacă se constată lipsa de fundament a invocării unei temeri de persecuţie în ţara de origine pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică; b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţă, la procedura de acordare a statutului de refugiat.Această reglementare se regăseşte parţial în conţinutul art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006, potrivit căruia instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi. Rezultă, în mod implicit, că este vorba de fapt de o hotărâre a instanţei de respingere a plângerii formulate de cel căruia, prin hotărârea contestată, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi i-a respins cererea de azil, fără a se mai preciza însă temeiul legal al soluţiei, acesta urmând a fi acelaşi în baza căruia a fost respinsă, iniţial, cererea de azil.Această soluţie legislativă, menţinută, de principiu, în noul act normativ, este considerată, în opinia autorului excepţiei, a fi contrară principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie. Or, se constată că această critică de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 cuprinde norme de procedură, reglementate în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Dispoziţiile de lege criticate nu impietează cu nimic asupra drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, se aplică în mod unitar tuturor celor vizaţi în ipoteza normei legale şi nu împiedică în niciun fel soluţionarea cauzei de către o instanţă de judecată independentă şi imparţială. Ca atare, nu se poate reţine contrarietatea art. 81 alin. (1) lit. b) faţă de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie.În ceea ce priveşte soluţia legislativă prevăzută de art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, potrivit căreia instanţa de judecată, chemată să soluţioneze plângerea solicitantului împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, o admite şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, care a emis hotărârea, să analizeze cererea în procedură ordinară, Curtea constată că aceasta nu mai este preluată în aceeaşi redactare şi cu acelaşi conţinut juridic în noul act normativ. Astfel, art. 81 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 prevede că, în cazul pronunţării unei hotărâri de admitere a plângerii, instanţa reţine cauza spre soluţionare în procedură ordinară.Curtea constată, aşadar, că procedura de soluţionare a plângerilor adresate instanţei împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi şi admise prin hotărâre motivată s-a modificat în mod esenţial în optica Legii nr. 122/2006. Având în vedere şi faptul că procedura reexaminării cererii de către Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, în urma admiterii de către instanţă a plângerii, reprezenta unul dintre aspectele esenţiale supuse criticii de neconstituţionalitate, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România urmează să fie respinsă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca devenită inadmisibilă, întrucât textul de lege criticat iniţial nu mai este în vigoare.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Aaron Musa în Dosarul nr. 787/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie invocată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi în faţa aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește