DECIZIE nr. 674 din 12 iunie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 29 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 şi alin. 2^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 şi alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă Oprea în Dosarul nr. 5.106/121/2006 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată, deoarece de la data încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv 4 februarie 2008, şi până în prezent autorul excepţiei a avut la dispoziţie un interval de timp suficient de mare pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea angajării unui apărător.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.106/121/2006, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^10 alin. 2 şi alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă Oprea în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece se creează o inechitate între cetăţeni, care sunt privaţi de posibilitatea de a fi analizate dispoziţiile art. 385^9 din Codul de procedură penală în totalitate.În plus, noua reglementare a impus şi un termen care apare ca fiind de decădere, de 5 zile, şi care are aceleaşi efecte în privinţa încălcării dreptului la apărare şi a liberului acces la justiţie.Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece prevederile legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală. Este firesc ca motivarea recursului să fie depusă într-un timp rezonabil înaintea primului termen de judecată, pentru ca şi celelalte părţi să le cunoască şi să aibă timp pentru pregătirea apărării lor, iar completul de judecată să se pregătească pentru dezbatere.Accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac şi se face cu respectarea regulilor de competenţă şi procedură stabilite de legiuitor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^10 alin. 2 şi alin. 2^1 referitoare la Motivarea recursului din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. 3, se iau în considerare din oficiu."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi. Astfel, prin Decizia nr. 341 din 18 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că asigurarea bunei desfăşurări a unui proces penal echitabil impune îndeplinirea tuturor actelor procedurale în anumite termene, a căror stabilire este lăsată la libera apreciere a legiuitorului. Este firesc ca motivarea recursului să fie depusă într-un timp rezonabil înaintea primului termen de judecată, pentru ca şi celelalte părţi să le cunoască şi să aibă timp pentru pregătirea apărării lor, iar completul de judecată să se pregătească pentru dezbatere.De asemenea, toate cerinţele legale prevăzute de text se aplică deopotrivă tuturor părţilor procesului penal, cadru în care acestea îşi pot exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare în tot cursul procesului, inclusiv atunci când formulează motivele de recurs. De altfel, dreptul părţii de a formula recurs împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa judecătorească se realizează sub toate aspectele, în condiţiile legii, în conformitate cu art. 129 din Constituţie. Aşa fiind, invocarea încălcării art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la apărare în situaţiile prevăzute de textul legal este lipsită de temei.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^10 alin. 2 şi alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă Oprea în Dosarul nr. 5.106/121/2006 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x