DECIZIE nr. 672*) din 31 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



–––-Notă …
*) A se vedea opinia separată de la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010.Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în Dosarul nr. 3.917/90/2009 al Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.659D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.177D/2010, nr. 2.178D/2010 şi nr. 2.181D/2010 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 495/90/2010, nr. 1.030/90/2010 şi nr. 3.918/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.177D/2010, nr. 2.178D/2010 şi nr. 2.181D/2010 la Dosarul nr. 1.659D/2010.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.177D/2010, nr. 2.178D/2010 şi nr. 2.181D/2010 la Dosarul nr. 1.659D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 9 februarie 2010, 30 aprilie 2010 şi 10 mai 2010, Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în cadrul soluţionării unor acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, cu privire la prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, că, prin textul de lege criticat, „legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate”, precum şi parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, ceea ce aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Autorul excepţiei nu arată în ce constă încălcarea adusă art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală.În ceea ce priveşte prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece în cuprinsul legii nu se arată modalitatea şi sursele de finanţare a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptăţite. Totodată, textul de lege criticat nu îndeplineşte cerinţa previzibilităţii şi accesibilităţii legii, ceea ce aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor.Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nestabilirea sursei de finanţare a drepturilor ce urmează să fie acordate potrivit Legii nr. 221/2009 nu este de natură a încălca vreo dispoziţie din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Din motivarea excepţiei, Curtea constată că, în realitate, sunt criticate din punct de vedere al constituţionalităţii numai dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:– Art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009: „[…] Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.”;– Art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: […]." … Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) referitor la dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor şi art. 52 alin. (3) privind obligaţia statului de a răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Totodată, se susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 contravin art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art. 74 alin. (3) privind exercitarea iniţiativei legislative de către Guvern şi art. 138 alin. (5) potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare” din Legea fundamentală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 a prevederilor art. 51 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de petiţionare, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, sesizarea instanţelor judecătoreşti potrivit art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, după decesul persoanei, în scopul obţinerii unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Aceasta, deoarece dreptul de petiţionare se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată, care declanşează procesul civil, se rezolvă după reguli specifice, proprii activităţii de judecată. Prin urmare, prevederile art. 51 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.În acest sens, Curtea a statuat, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005 şi nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 a dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, Curtea observă că aceasta nu este motivată, aşa încât nu sunt respectate exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”. Curtea reţine că simpla indicare a textului constituţional pretins încălcat, fără a arăta motivele pe care se întemeiază excepţia, nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate.2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, Curtea observă că, ulterior sesizării sale prin încheierile menţionate, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, constatând că acestea sunt neconstituţionale.Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în dosarele nr. 3.917/90/2009, nr. 495/90/2010, nr. 1.030/90/2010 şi nr. 3.918/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosare ale aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește