Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 10 iunie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Grigioverde Company” – S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 1.897/40/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, precizând că accesul liber la justiţie nu semnifică accesul necondiţionat la toate instanţele şi la toate căile de atac, iar termenele scurte sunt justificate de celeritatea specifică materiei contenciosului administrativ.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.897/40/2009, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Grigioverde Company” – S.R.L. din Botoşani într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ, aflată în stadiul procesual al recursului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin instituirea unei singure căi de atac, textele de lege criticate derogă de la normele procedurale de drept comun, încălcând astfel prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la folosirea căilor de atac. De asemenea, prin termenele foarte scurte de declarare şi judecare a recursului, este încălcat dreptul constituţional la apărare.Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Autorităţile menţionate nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:– Art. 14: "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.(2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. … (3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător. … (4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. … (5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă. … (6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive. … (7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."; … – Art. 15: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.(2) Dispoziţiile alin. (2) şi (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător. … (3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea."; … – Art. 20: "(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă. … (3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 21 – "Accesul liber la justiţie", art. 24 – "Dreptul la apărare" şi art. 129 – "Folosirea căilor de atac".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi din perspectiva unor critici similare, după cum urmează: prin Decizia nr. 679 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, cu privire la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi prin Decizia nr. 549 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, cu privire la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate nu sunt de natură să nesocotească prevederile constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul de a uza de căile de atac oferite de lege. Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, faţă de criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că aceleaşi considerente reţinute în cuprinsul deciziilor mai sus amintite conduc şi la respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Grigioverde Company” – S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 1.897/40/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu____________