DECIZIE nr. 670 din 12 iunie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 24 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 46 19/03/2008 ART. 108
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 46 19/03/2008 ART. 110
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL SILVIC 19/03/2008 ART. 108
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL SILVIC 19/03/2008 ART. 110
ActulREFERIRE LADECIZIE 599 19/06/2007
ActulREFERIRE LALEGE 26 24/04/1996 ART. 97
ActulREFERIRE LALEGE 26 24/04/1996 ART. 98
ActulREFERIRE LACODUL SILVIC 24/04/1996 ART. 97
ActulREFERIRE LACODUL SILVIC 24/04/1996 ART. 98
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 51 22/01/2019
ActulREFERIT DEDECIZIE 536 18/07/2018
ActulREFERIT DEDECIZIE 1577 07/12/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 1110 23/09/2010

referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 110 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 110 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Ioan Titu Mune în Dosarul nr. 877/187/2007 al Judecătoriei Beiuş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 877/187/2007, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 şi art. 98 alin. 1 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Ioan Titu Mune în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la stabilirea pedepsei numai în condiţiile şi în temeiul legii, ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. h) referitoare la adoptarea de către Parlament prin legi organice a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi ale art. 115 referitoare la Delegarea legislativă, deoarece existenţa infracţiunilor împotriva fondului forestier este condiţionată de cuantumul pagubei produse, cuantum care este stabilit prin trimiterea la un criteriu matematic ce nu are corespondent concret în norma de incriminare. În aceste condiţii se afectează art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită decât în condiţiile şi în temeiul legii.De asemenea, instituirea valorii metrului cub de masă lemnoasă pe picior, în funcţie de care faptele constituie infracţiuni, printr-un ordin al ministrului de resort, contravine art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 115 din Constituţie, deoarece doar Parlamentul are competenţa de a legifera în materia normelor de incriminare şi doar prin lege organică, cu atât mai mult cu cât acest domeniu este exceptat de la delegarea legislativă.Judecătoria Beiuş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 97 alin. (1) din Codul silvic, deoarece nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru această infracţiune. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 26/1996, instanţa opinează că legiuitorul are libertatea să facă încadrări juridice diferite cu majorări de pedepse în funcţie de valoarea prejudiciului tocmai pentru a proteja mai eficient fondul forestier şi totodată criteriile nu sunt arbitrare, existând o valoare fixă care este o valoare medie a metrului cub de masă lemnoasă pe picior şi un element variabil, care este coeficientul de înmulţire. De altfel, şi în Codul penal există infracţiuni la care încadrarea juridică este diferită tot în raport cu valoarea prejudiciului (furtul, înşelăciunea, delapidarea, abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu) şi la care calificarea se face după sintagma „consecinţe deosebit de grave”. Pe de altă parte, norma prevăzută de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 26/1996 este cuprinsă într-o lege adoptată de Parlamentul României cu respectarea dispoziţiilor din regulamentele celor două Camere. Pedeapsa prevăzută este stabilită în condiţiile şi în temeiul legii, ordinele emise de către ministerul de resort nefăcând altceva decât să indice valoarea medie la zi a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece pedeapsa este stabilită pe baza unui criteriu obiectiv şi legal, cu înlăturarea oricărei aprecieri subiective şi discreţionare, care ar avea semnificaţia încălcării principiului legalităţii şi supremaţiei legii.Astfel, dispoziţiile criticate prevăd elementele constitutive ale infracţiunilor pe care le reglementează, modul de calcul al pedepsei, precum şi precizări terminologice cu privire la modul de stabilire a pedepsei, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. h) din Constituţie. Faptul că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură nu încalcă prevederile constituţionale invocate, deoarece preţul mediu nu reprezintă un element constitutiv al infracţiunii, ci un criteriu pentru determinarea pagubei de care depinde incriminarea.Dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. 1 şi art. 98 alin. 1 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, cu modificările şi completările ulterioare. După sesizarea instanţei de contencios constituţional, actul normativ criticat a fost abrogat prin art. 139 lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008. Noua lege a preluat soluţia legislativă anterioară prevăzută în textele legale criticate şi se regăseşte în art. 108 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 110 alin. (1) lit. a) şi b), care constituie astfel obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra cărora urmează a se pronunţa instanţa de contencios constituţional. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 108 alin. (1) lit. a) şi b): "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);";– Art. 110 alin. (1) lit. a) şi b): "(1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum urmează:a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a)."Anterior abrogării, dispoziţiile legale criticate aveau următorul conţinut:Art. 97 alin. 1 din Legea nr. 26/1996: „Tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.”;Art. 98 alin. 1 din Legea nr. 26/1996: „Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, cu sau fără drept, din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior ori dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 2 august 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. 1, 3 şi 4, precum şi a dispoziţiilor art. 98 alin. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, din varianta anterioară abrogării.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 110 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Ioan Titu Mune în Dosarul nr. 877/187/2007 al Judecătoriei Beiuş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x