DECIZIE nr. 670 din 10 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Romeo Pomponiu în Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Romeo Pomponiu într-un recurs civil având ca obiect „obligaţia de a face”.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4)-(6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Se arată că normele juridice criticate, prin efectul cărora "aceeaşi instanţă, prin judecători din aceeaşi secţie, va soluţiona căile de atac împotriva propriilor hotărâri", sunt contrare tuturor drepturilor garantate de textele constituţionale invocate, precum şi "dreptului la un recurs efectiv, la o instanţă naţională", "principiului universalităţii şi al statului de drept". Stabilirea competenţei aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului şi a recursului şi privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicţie superior contravine principiului neretroactivităţii legii, determină tergiversarea judecăţii şi încalcă principiul egalităţii, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Mai mult, partea interesată nu poate contesta măsurile dispuse prin textele de lege criticate, întrucât competenţa se stabileşte fie pe cale administrativă, fie prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, ceea ce încalcă grav art. 21 alin. (3) şi art. 124 din Constituţie.Referitor la contradicţia textelor de lege criticate faţă de art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală privind delegarea legislativă, se arată că Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a ordonanţei a încetat să mai existe. De altfel, se consideră că această ordonanţă este ea însăşi neconstituţională, întrucât nu conţine motivarea situaţiei extraordinare care să justifice adoptarea ei.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia nu este întemeiată, deoarece norma de competenţă materială criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, aceasta având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului de justiţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, indicând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, unde s-a reţinut, în esenţă, că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, acestea având caracterul unor reglementări tranzitorii, menite să evite supraîncărcarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi tergiversarea soluţionării cauzelor. Părţile beneficiază în continuare de toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, având, totodată, un real acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare, apelul şi recursul fiind, într-adevăr, soluţionate de aceeaşi instanţă, însă într-o compunere diferită a completelor de judecată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 sunt constituţionale. Textele de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare, părţile având posibilitatea exercitării acestor drepturi şi a garanţiilor procesuale specifice asigurării unui proces echitabil. Mai mult, textele de lege indicate sunt în deplină concordanţă cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, pretins a fi încălcate, întrucât chiar acestea prevăd competenţa legiuitorului de a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, a căilor de atac şi a condiţiilor de exercitare a acestora.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care prevăd următoarele:– Art. II din Legea nr. 195/2004: „(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. … (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor." … – Art. II din Legea nr. 219/2005: „(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale. … (3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. … (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece." … Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind principiul statului de drept, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4)-(6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.De asemenea, susţine şi neconcordanţa dispoziţiilor criticate faţă de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile de lege criticate, Curtea Constituţională constată că, prin decizii anterioare, aceasta a mai soluţionat excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect şi cu o motivare asemănătoare. De exemplu, prin Decizia nr. 266/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 14 aprilie 2006, sau Decizia nr. 405/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005, arătând, în esenţă, următoarele: „Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept”.Referitor la critica de neconstituţionalitate faţă de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, Curtea, de asemenea, a reţinut: "Procedura legislativă de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 a fost supusă reglementărilor constituţionale în vigoare la acea dată, când Legea fundamentală nu consacra obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţelor de urgenţă. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe a încetat să mai existe, Curtea constată că, la data adoptării acestei ordonanţe de urgenţă, Constituţia nu prevedea un termen expres în care să fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel încât, chiar dacă în prezent în Constituţia revizuită există o astfel de prevedere, ea nu poate fi aplicată în cazul situaţiilor existente anterior, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine principiului constituţional al neretroactivităţii, consacrat în art. 15 alin. (2).”De asemenea, pentru aceleaşi considerente expuse mai sus şi faţă de critici asemănătoare celor din prezenta cauză, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 prin, de exemplu, Decizia nr. 333/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005.Întrucât, faţă de cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate, nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei indicate, soluţia şi considerentele arătate îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Romeo Pomponiu în Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește