DECIZIE nr. 67 din 24 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorDana Titian – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "DROSA IMEX" – S.R.L. în dosarele nr. 8.859/2002 şi nr. 9.252/2002 ale Judecătoriei Piteşti.La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, prin avocat, precum şi partea Societatea Comercială "SERACOM" – S.R.L., de asemenea, prin avocat, lipsind CITIBANK Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 340C/2003 la Dosarul nr. 339C/2003, având în vedere că obiectul şi autoarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cele două dosare sunt identice.Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării. În consecinţă, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai bună administrare a justiţiei.Cauza fiind în stare de judecată, autoarea susţine admiterea excepţiei, arătând că textul de lege criticat creează o discriminare între părţi în raport de posibilităţile lor materiale, ceea ce este de natură să restrângă liberul acces la justiţie pentru o categorie de justiţiabili. Prin fixarea cauţiunii, instanţa poate aprecia în mod arbitrar asupra cuantumului, impunând o barieră financiară artificială, care contravine art. 24 şi 53 din Constituţie.Avocatul Societăţii Comerciale "SERACOM" – S.R.L. consideră că autoarea excepţiei pleacă de la o premisă greşită, suspectând instanţa judecătorească de lipsă de obiectivitate în aprecierea corectă a cauţiunii, când, dimpotrivă, raţiunea dispoziţiei legale este aceea de a se da posibilitatea stabilirii unui cuantum rezonabil, în funcţie de situaţia existentă în fiecare cauză, şi de a se evita tergiversarea soluţionării litigiului, cu consecinţe păgubitoare pentru creditor. Critica este considerată cu atât mai neîntemeiată cu cât partea nemulţumită de cuantumul cauţiunii poate ataca separat cu recurs încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite.În final, avocatul Societăţii Comerciale "SERACOM" S.R.L. solicită instanţei constituţionale obligarea autoarei excepţiei la plata cheltuielilor de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantă jurisprudenţă a Curţii. Întrucât nu au apărut elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 8.859/2002, şi prin Încheierea din 15 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.252/2002, Judecătoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "DROSA IMEX" – S.R.L.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin modul în care reglementează instituţia cauţiunii, respectiv prin condiţionarea judecării capătului de cerere privind suspendarea executării de plată unei cauţiuni, creează un privilegiu intimatei şi o discriminare pentru contestatoare, ceea ce echivalează cu anularea dreptului de a beneficia de prevederile legale care reglementează instituţia suspendării executării. Astfel, textul de lege criticat aduce atingere în mod nejustificat dreptului de a solicita instanţelor judecătoreşti suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, încălcând prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.De asemenea, se apreciază că textul de lege criticat împiedică accesul liber la justiţie, deoarece instituie, pe lângă obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, şi pe aceea de plată a unei sume de bani suplimentare, contravenind principiului constituţional invocat. Mai mult, întrucât solicitarea suspendării executării reprezintă un mijloc de apărare, prin obligarea la plata cauţiunii se îngrădeşte şi dreptul la apărare al persoanei interesate.Autoarea excepţiei invocă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitoare la dreptul la un proces echitabil.Judecătoria Piteşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât obligaţia de a plăti cauţiunea este o garanţie instituită în favoarea creditorului, necesară pentru a-şi putea acoperi prejudiciul suferit ca urmare a suspendării executării silite. Aşa fiind, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt considerate a fi în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată. Astfel, se arată că principiul egalităţii în faţa legii se aplică persoanelor aflate în situaţii similare, or, obligaţia depunerii cauţiunii subzistă în toate cazurile în care se cere suspendarea executării silite, pentru orice parte care formulează contestaţie la executare.Împotriva susţinerii autoarei excepţiei în sensul că textul de lege criticat contravine art. 20, art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, se reţine că, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, partea interesată poate formula recurs împotriva încheierii prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului cauţiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat.Nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, întrucât nu există vreo restrângere a unui drept, ci sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, instanţa judecătorească fiind singura competentă să stabilească cuantumul cauţiunii, în funcţie de specificul fiecărei cauze.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut:– Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următoare:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … De asemenea, sunt invocate dispoziţiile internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil.Referitor la cererea părţii Societatea Comercială "SERACOM" – S.R.L. prin care se solicită obligarea autoarei excepţiei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Constituţională constată că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi prezentei legi”. Prin urmare, instanţa constituţională este independentă faţă de autoritatea judecătorească, nefiind inclusă în sistemul instanţelor judecătoreşti de drept comun. Curtea are o competenţă specială, stabilită prin art. 146 din Constituţie, republicată, pronunţând, în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, decizii definitive şi obligatorii, care nu reprezintă titluri executorii precum hotărârile instanţelor de drept comun. Aşa fiind, Curtea nu este competentă să se pronunţe cu privire la cererile care au ca obiect obligarea vreunei părţi la plata cheltuielilor de judecată, stabilirea acestei obligaţii, precum şi cuantumul ei, constituind atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 346 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.Cu acel prilej, s-a reţinut că "art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.Aşa fiind, Curtea constată că, în condiţiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, republicată, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nici o atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia."Potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asupra cererilor de suspendare a executării silite, instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, astfel încât, cu prilejul exercitării acestei căi de atac, partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare. Aşa fiind, Curtea apreciază că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este în concordanţă cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "DROSA IMEX" – S.R.L. în dosarele nr. 8.859/2002 şi nr. 9.252/2002 ale Judecătoriei Piteşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește