DECIZIE nr. 67 din 17 noiembrie 1993

Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorIoan Muraru – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorAlexandru Grigorie – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 26 mai 1993.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 10 noiembrie 1993, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 17 noiembrie 1993.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Inculpatii Cristea Dumitru, Plugaru Nicolae şi Cominceanu Gigel Mitica au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 225 alin. 2 din Codul penal în faţa Tribunalului Tulcea, în Dosarul nr. 703/1992, sustinand ca textele referitoare la avutul obştesc în temeiul cărora au fost condamnaţi sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi au fost abrogate prin art. 150 alin. (1) din aceasta.Tribunalul Tulcea, prin Încheierea din 19 noiembrie 1992, a sesizat Curtea Constituţională, exprimandu-şi opinia, în sensul că noţiunea de obştesc, asa cum este reglementată actualmente de Codul penal, este mai larga decât noţiunea de public care se regaseste în dispoziţiile constituţionale, neexistand neconcordanta între cele doua texte, deoarece sfera de public fiind mai restrânsă nu se poate suprapune pe cea de obştesc. Opineaza, de asemenea, ca, de lege ferenda, ar trebui reglementat regimul sanctionator diferenţiat al celor două forme de furt, în paguba avutului obştesc şi, respectiv, personal.Curtea, în baza prevederilor art. 24 din Legea nr. 47/1992, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul sau de vedere, Guvernul considera excepţia neîntemeiată, deoarece Curtea este competenţa să efectueze controlul de constituţionalitate numai asupra legilor şi ordonanţelor emise ulterior intrării în vigoare a Constituţiei, iar pe fond, apreciază ca interesul obştesc, în sens de interes general, este implicat nu numai în conceptul de proprietate publică aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, ci şi în cazul proprietăţii unor persoane juridice constituite cu bunurile statului sau ale unui colectiv de persoane.Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere.Prin Decizia nr. 31 din 26 mai 1993, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat ca art. 225 alin. 2 din Codul penal a fost abrogat parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, acesta urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea s-a considerat competenţa, pe de o parte în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora aceasta este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, conform art. 144 din Constituţie, iar pe de altă parte, în temeiul art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit căruia competenţa Curţii nu poate fi contestată de nici o autoritate. Pe fond, s-a apreciat ca, în prezent, conceptul de avut obştesc urmează a fi raportat la formele proprietăţii consacrate şi reglementate de Constituţie, pentru a constata dacă între acestea exista sau nu concordanta şi, deci, dacă poate fi sau nu vorba de abrogarea totală ori parţială a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obştesc. Art. 135 alin. (2) din Constituţie prevede că proprietatea este publică şi privată, iar art. 135 alin. (3) stabileşte ca proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, în timp ce alin. (4) menţionează bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, de unde se trage concluzia ca proprietatea care nu este publică este privată, iar termenul de avut obştesc nu mai poate cuprinde decât bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie şi cele declarate ca atare prin lege.Decizia nr. 31 din 26 mai 1993 a fost recurată de Ministerul Public, în termen legal, invocandu-se necompetentă Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate a unei legi anterioare Constituţiei, iar, pe fond, apreciindu-se ca prevederile Codului penal referitoare la avutul obştesc nu sunt neconstituţionale, deoarece, noţiunea de avut reglementată de acesta are un conţinut şi o sfera mai larga decât noţiunea de proprietate care este asimilată cu cea de patrimoniu din dreptul civil.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, decizia atacată, motivele recursului, rapoartele întocmite de judecătorii raportori, concluziile recurentului susţinute în şedinţa publică din 10 noiembrie 1993, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele în legătură cu recursul declarat:Referitor la competenţa de soluţionare, Curtea Constituţională este obligată să se pronunţe, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 3 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi al practicii sale constante, cat timp instanţa de judecată nu a reţinut ca un text este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentală şi sesizează Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate.Referitor la problema de fond – neconstituţionalitatea dispoziţiilor Codului penal privind avutul obştesc, deci şi cele ale art. 225 – tâlhăria în paguba avutului obştesc – Curtea Constituţională, faţă de deciziile diferite care s-au pronunţat în legătură cu aceste excepţii de neconstituţionalitate, în baza art. 26 alin. (2) din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, a statuat prin decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, ca aceste dispoziţii sunt abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie.În acest scop, prin decizia sus-menţionată s-au stabilit în esenta următoarele:Noţiunea de avut obştesc, deşi nu este prevăzută expres în Constituţie, este neconstitutionala şi nu se confunda cu noţiunea de proprietate, atât timp cat desemnează un interes general al societăţii şi vizează proprietatea publică.În ce priveşte proprietatea, dispoziţiilor constituţionale consacra doua forme ale acesteia – proprietatea publică şi proprietatea privată -, cea din urma, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie fiind ocrotită de lege în mod egal, indiferent de titular. De aceea, orice extindere a categoriei avut obştesc la proprietatea privată este de natura să contravină acestei dispoziţii şi deci este neconstitutionala.Proprietatea publică, potrivit art. 135 alin. (3) din Constituţie, aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, iar alin. (4) al aceluiaşi articol stabileşte bunurile care sunt obiect exclusiv al proprietăţii statului, cu precizarea ca şi alte bunuri prevăzute de lege pot intră în această categorie. Numai cu privire la aceste categorii de bunuri se aplică prevederile referitoare la ocrotirea penală preferentiala a avutului obştesc.Cu excepţia bunurilor enumerate în art. 135 alin. (4) din Constituţie şi a celor din legile care le declara proprietate publică, celelalte bunuri sunt proprietate privată şi pot aparţine statului, persoanelor fizice sau juridice, între acestea numarandu-se şi societăţile comerciale, chiar dacă statul deţine majoritatea capitalului social, precum şi regiile autonome.Societăţile comerciale, potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 şi, respectiv, art. 35 din Legea nr. 31/1990, sunt proprietare asupra bunurilor constituite ca aport la capitalul social al societăţii.De asemenea, asa cum prevede art. 5 din Legea nr. 15/1990, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul sau, calitate în care poseda, foloseşte şi dispune de acestea.În consecinţa, bunurile societăţilor comerciale şi regiilor autonome sunt proprietate privată, ocrotită în mod egal conform art. 41 alin. (2) din Constituţie, indiferent de titular, şi deci sustragerile din proprietatea lor privată nu mai pot fi calificate ca infracţiuni contra avutului obştesc, aceste notiuni urmând să se aplice doar proprietăţii publice, în înţelesul art. 135 alin. (4) din Constituţie.Tot astfel, bunurile care aparţin organizaţiilor cooperatiste ori altor organizaţii obşteşti sunt proprietate privată.Pentru aceste considerente, Decizia Curţii Constituţionale nr. 31 din 26 mai 1993, prin care este admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 225 din Codul penal, constatandu-se ca este parţial abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi ca urmează să se aplice numai cu privire la bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, este temeinica şi legală.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 41 alin. (2), art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992, al art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale şi al Deciziei nr. 1 a Plenului Curţii Constituţionale,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul Ministerului Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 31 din 26 mai 1993, pronunţată în Dosarul nr. 73 C/1992.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește