DECIZIE Nr. 67*) din 13 iunie 1994

Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 121 din 16 noiembrie 1994. Antonie Iorgovan – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Muraru – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de recurentii Panaitescu Edmond şi Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 iunie 1994, concluziile părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunţarea la 6 iunie şi apoi la 13 iunie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Panaitescu Edmond şi Liga Democratica pentru Dreptate din România au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 524 din 26 mai 1993 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, recurs ce formează obiectul Dosarului nr. 1441/1993 al acestei instanţe. La termenul de 3 februarie 1994, Panaitescu Edmond a menţionat ca susţine excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii nr. 29/1990, şi solicita sesizarea Curţii Constituţionale pentru a hotărî asupra excepţiei. Prin excepţie se susţine ca prevederile Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii nr. 29/1990, sunt neconstituţionale, deoarece: nu rezultă dacă litigiile ce se soluţionează în temeiul Legii nr. 29/1990 beneficiază de trei sau de doua grade de jurisdicţie; nu confirma şi nici nu infirma punctul 2 din dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 34/1993, prin care s-a constatat abrogarea art. 4 din Legea nr. 29/1990, cît priveşte trimiterea la art. 3; lasă sa planeze, în continuare, echivocul în ce priveşte interpretarea excepţiei din art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990 prin formularea „o alta procedura judiciară”; contenciosul administrativ nu este reglementat printr-o lege organică, asa cum prevede art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie; limitarea aplicării Legii nr. 29/1990 la actele administrative emise după intrarea sa în vigoare – 8 noiembrie 1990 – lipseşte pe cetăţeni de accesul liber la justiţie, contravenind flagrant atât art. 21 alin. (1) şi alin. (2), cît şi art. 150 alin. (1) din Constituţie. Curtea Suprema de Justiţie, Secţia contencios administrativ, a suspendat, prin Încheierea din 3 februarie 1994, judecarea recursului şi a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei. În opinia exprimată cu privire la excepţie, Curtea Suprema de Justiţie apreciază ca "aceasta nu este intemeiata". Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepţia nu este intemeiata pentru următoarele motive: cu privire la gradele de jurisdicţie, Constituţia a lăsat în competenţa exclusiva a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti; în mod deliberat, Legea nr. 59/1993 nu a modificat procedura contenciosului administrativ, întrucît ea corespunde acestor litigii; dispoziţiile art. 2 lit. c) şi cele referitoare la art. 3 şi art. 4 ale Legii nr. 29/1990 au fost abrogate implicit, încă de la data intrării în vigoare a Constituţiei, astfel încât nu se justifica abrogarea lor şi prin Legea nr. 59/1993 de modificare a Legii nr. 29/1990. Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,ţinând seama de excepţia invocată, de opinia instanţei, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale contestate şi de prevederile Constituţiei, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia. Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, „Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a Curţii de apel în a carei raza teritorială îşi are domiciliul reclamantul, potrivit competentei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă”, iar potrivit art. 14 alin. 1 din aceeaşi lege, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, „Sentinta instanţei prin care s-a soluţionat acţiunea prevăzută în prezenta lege poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”. Rezultă deci ca Legea nr. 29/1990 stabileşte numai doua grade de jurisdicţie, fond şi recurs. Aceasta reglementare este în concordanta cu art. 120 din Constituţie, care prevede că „Împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Codul de procedură civilă, care este dreptul comun, prevede în art. 299 ca sunt supuse recursului şi „hotărârile date fără drept de apel”. De altfel, în acest sens, s-a pronunţat şi Plenul Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 1/1994, a statuat ca accesul la structurile judecătoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenţa şi procedura de judecată stabilite de lege. În legătură cu neconstituţionalitatea excepţiei prevăzute în art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeaşi lege, este de menţionat ca prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 34/1993 s-a constatat ca aceasta excepţie este abrogată potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel încât neabrogarea ei expresă nu constituie un motiv de neconstituţionalitate. Cu privire la susţinerea facuta, în sensul sa s-au încălcat dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, care prevăd ca prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ, se constată că, nici sub acest aspect, excepţia nu este intemeiata. Într-adevăr, Legea nr. 29/1990 a fost adoptată într-o perioadă în care, pe plan constituţional, nu exista distincţia dintre legea organică şi legea ordinară, astfel ca aceasta distincţie este aplicabilă numai în cazul în care ar urma să se adopte o noua reglementare sau să se modifice reglementarea actuala. De altfel, în concordanta cu prevederile Constituţiei, Legea nr. 59/1993, prin care s-a modificat Legea nr. 29/1990, a fost adoptată ca lege organică, asa cum rezultă din formula de adoptare a legii redata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993, în care a fost publicată. Faţa de cele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă. Vazind şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii nr. 29/1990, ridicată de Panaitescu Edmond şi Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia contencios administrativ. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 iunie 1994. PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Antonie IorgovanMagistrat-asistent,Constantin Burada––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește