DECIZIE nr. 665 din 18 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia penală.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Florin Kovacs, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată.Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.188/30/2007, Tribunalul Timiş – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.Excepţia a fost ridicată de Lucian Nicu Caraiman într-o cauză penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate contravin prevederilor constituţionale, după cum urmează:Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 înfrâng prevederile constituţionale ale art. 11, 20, 23 şi 73, precum şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece reglementează infracţiunea de luare de mită în cadrul infracţiunilor de corupţie, urmând atât o procedură specială de urmărire şi judecată, precum şi un regim sancţionator special, agravat în raport cu infracţiunea de drept comun prevăzută de art. 254 din Codul penal, lege specială care însă nu defineşte conţinutul şi domeniul sancţionator, dar care permite aplicarea, prin analogie, a pedepsei prevăzute în această normă.Dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, 21, 23, 124 şi 132, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât reprezintă o formă de limitare a independenţei procurorului. De asemenea, se impune instituirea unei proceduri preliminare de verificare a actului de sesizare a instanţei de judecată, în consens cu exigenţele constituţionale, care să asigure verificarea legalităţii probelor obţinute şi legalitatea actelor efectuate în faza preliminară.Dispoziţiile art. 343 alin. 1 şi 2 şi ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, 23, 73 alin. (3) şi art. 124, deoarece nesocotesc principiul preeminenţei dreptului, cu precădere legalitatea mijloacelor de probă prin raportare la modalitatea de obţinere a acestor probe.Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. l), art. 115, 116, 117 şi 131, deoarece ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domenii care intră sub incidenţa art. 73 din Constituţie şi nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.Tribunalul Timiş – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, instanţa de judecată apreciază că acestea sunt neconstituţionale, deoarece reglementează „în domenii care intră sub incidenţa art. 73 din Constituţie, cum este şi cel care priveşte organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, ca instituţie fundamentală în stat […]. Înfiinţarea unei Direcţii Naţionale Anticorupţie vizează modificarea şi funcţionarea Ministerului Public, iar potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, acest domeniu poate fi reglementat doar prin lege organică.” Totodată, instanţa de judecată arată că, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, cu denumirea marginală Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1 şi 2, cu denumirea marginală Obiectul deliberării, şi art. 356 alin. 1 lit. c), cu denumirea marginală Conţinutul expunerii, din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Art. 6. – Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”;– Art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea penală este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea fi înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";– Art. 343 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală: "Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranţă când este cazul să fie luată, precum şi asupra computării reţinerii şi arestării preventive.";– Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală: "Expunerea trebuie să cuprindă: [… ]c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză. … În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;".De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 11, 20, 21, 23, 73, 115, 116, 117, 124, 131 şi 132, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivare similară. În acest sens este Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008.Cu acel prilej, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea a mai constatat că nu poate primi nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo contradicţie în sensul reclamat de autorul excepţiei.Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, precum şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză în conţinutul hotărârii judecătoreşti garantează tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigură exercitarea dreptului la apărare.În continuare, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea de către procurorul ierarhic superior a actului de sesizare sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, întreaga argumentaţie în susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii porneşte de la ipoteza potrivit căreia poate fi pus semnul egalităţii între cele două faze ale procesului penal, sens în care controlul rechizitoriului este încorporat în atribuţia fundamentală a instanţelor penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă procesuală, specifică fazei de urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un plus de garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanţelor de judecată de a verifica din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată şi nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic[…]".În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementări de lege ferenda care să instituie o distincţie între probele care decurg din mijloace de probă obţinute în mod legal şi cele care decurg din mijloace de probă obţinute prin încălcarea legii. Aşa fiind, această critică adusă pentru neprevederea în sistemul judiciar român a unor noi instituţii nu este întemeiată, având în vedere că soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate priveşte numai texte de lege în vigoare, nu şi norme şi instituţii care nu există încă şi cu privire la care nici Constituţia şi nici Codul de procedură penală nu cuprind nicio referire. Controlul de neconstituţionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului şi funcţiei Curţii Constituţionale în asigurarea supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, care este de natura rolului şi funcţiei exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării.De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedură penală, procesul penal este guvernat de principiul legalităţii, iar potrivit art. 64 alin. 2 din acelaşi cod, "mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a statuat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu contravin prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie pentru considerentele acolo reţinute.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește