Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 2 februarie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorFlorentina Baltă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Maricel Dobrincu în Dosarul nr. 5.402/2005 al Judecătoriei Botoşani.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat, Societatea Comercială "Romexterra Bank" – S.A. Târgu Mureş, prin consilier juridic, şi Sorin Alexandru Trandafirescu, personal şi asistat de avocat, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicită un nou termen de judecată pentru ca în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 708D/2005 să se fixeze acelaşi termen de judecată în vederea conexării acestuia la prezentul dosar, având în vedere că au acelaşi obiect.Reprezentanţii părţilor prezente şi cel al Ministerului Public se opun acordării unui nou termen de judecată.Curtea respinge cererea autorului excepţiei, întrucât măsura conexării se impune doar în situaţia în care în dosarele cu obiect identic s-a fixat acelaşi termen de judecată.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Totodată susţine că, în temeiul textului legal criticat, Ministerul Justiţiei a emis un ordin care reglementează în domeniul legii organice.Reprezentanţii părţilor prezente solicită respingerea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 august 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.402/2005, Judecătoria Botoşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Maricel Dobrincu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 44 alin. (2). În acest sens, în esenţă, se arată că executorii bancari a căror activitate este reglementată prin ordin al ministrului justiţiei nu fac parte din corpul executorilor judecătoreşti şi nu se pot substitui acestora prin efectuarea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil atunci când execută titluri executorii emise de băncile ai căror angajaţi sunt.Judecătoria Botoşani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul de vedere prezentat, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, care însă, în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, a devenit art. 173. Curtea observă că, deşi autorul excepţiei critică în mod formal întreg textul art. 173 din lege, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, critica să se referă numai la alin. 2 şi 3 ale art. 173, care au următorul cuprins:"Separat sau în cadrul asociaţiei profesionale, băncile vor putea să-şi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând băncilor.Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei."Textele constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi ale art. 44 alin. (2) privind ocrotirea şi garantarea în mod egal de lege a proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale în cauză.De altfel, dispoziţia legală criticată a mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constituţională. Prin Decizia nr. 267 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1998, devenit art. 173 alin. 2 şi 3, ca urmare a republicării legii în ianuarie 2005. Prin această decizie Curtea a reţinut că textul de lege criticat aparţine unei legi organice, iar aprobarea de către ministrul justiţiei a statutului Corpului executorilor bancari este legitimată prin delegarea dată de această lege.De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea a stabilit, referitor la critica de neconstituţionalitate vizând lipsa de obiectivitate sau independenţă a executorilor bancari, că este neîntemeiată, având în vedere că prin statut se impune executorilor bancari, ca şi executorilor judecătoreşti, obligaţia de a-şi executa atribuţiile cu respectarea Codului de procedură civilă şi a celorlalte reglementări în materie. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că actele de executare îndeplinite de executorii bancari sunt supuse, ca şi actele executorilor judecătoreşti, aceloraşi căi de atac prevăzute de lege, debitorii fiind apăraţi astfel împotriva eventualelor abuzuri care ar decurge din poziţia executorilor bancari subordonaţi unităţii creditoare.Totodată, în legătură cu susţinerea potrivit căreia se încalcă principiul separaţiei puterilor prin aprobarea de către un reprezentant al executivului a statutului corpului executorilor bancari, aşa cum se invocă în cauza de faţă, Curtea reţine că executarea titlurilor executorii nu reprezintă un act de înfăptuire a justiţiei, în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie. Nici executorii bancari şi nici executorii judecătoreşti nu fac parte din puterea judecătorească, astfel că nu există nici o contrarietate între dispoziţiile legale criticate şi cele ale art. 1 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 44 alin. (2) din Constituţie, în realitate se critică o situaţie de fapt, şi anume actele de executare silită efectuate de executorul bancar, prin care consideră că i s-a încălcat dreptul de proprietate. Având în vedere că în realitate critica autorului excepţiei, din prisma încălcării dreptului de proprietate, nu vizează textul supus controlului de constituţionalitate, ci actele efectuate de executorul bancar în dosarul de fond, Curtea reţine că textul constituţional al art. 44 alin. (2) nu are incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Maricel Dobrincu în Dosarul nr. 5.402/2005 al Judecătoriei Botoşani.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 decembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly___________