DECIZIE nr. 662 din 4 iulie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Juşcă, Marian Victor Juşcă şi Ion Guşoi în Dosarul nr. 4.904/109/2006 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 369/35/2007 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 iunie 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării, succesiv, pentru data de 26 iunie 2007 şi 4 iulie 2007.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Decizia nr. 100/R din 13 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.904/109/2006, Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Juşcă, Marian Victor Juşcă şi Ion Guşoi în dosarul menţionat.Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 369/35/2007, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Constantin Juşcă, Marian Victor Juşcă şi Ion Guşoi susţin că limitarea dreptului persoanelor prevăzute în art. 362 din Codul de procedură penală de a declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, contravine dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Se arată în acest sens că "legiuitorul nu poate suprima dreptul substanţial al unei părţi interesate de a exercita căile de atac şi nici nu poate restrânge exerciţiul acestui drept decât în condiţiile restrictive stabilite prin art. 53 din Constituţie."Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea susţine că limitarea dreptului procurorului de a declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, dacă nu a folosit apelul, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac şi ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public. Se arată în acest sens că, atunci când, indiferent de motiv, procurorul care a participat la judecata în fond nu a declarat apel, singura posibilitate efectivă a procurorului care a participat la judecarea cauzei în apel de a apăra drepturile şi libertăţile unei persoane este aceea de a declara recurs. Or, "odată ce Ministerul Public este obligat să acţioneze în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, nu i se poate restrânge posibilitatea de a ataca o hotărâre greşită pentru simplul fapt că alt procuror de la un parchet ierarhic inferior a omis să atace sentinţa penală, cu apel, în paralel cu partea". În opinia autorului excepţiei, legiuitorul a dat Ministerului Public un drept plenar de apel, iar, în acord cu art. 131 alin. (1) din Constituţie, ar trebui recunoscut expres dreptul plenar al procurorului inclusiv în privinţa căii de atac a recursului.Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind, în opinia instanţei, constituţionale.Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în cazul neexercitării căii de atac a apelului, chiar dacă hotărârile pronunţate ar fi netemeinice şi nelegale, procurorul are posibilitatea să folosească celelalte căi de atac prevăzute de Codul de procedură penală pentru reformarea hotărârilor. Totodată, se arată că printre principiile care stau la baza organizării Ministerului Public se află şi cel al controlului ierarhic şi al subordonării ierarhice, principii potrivit cărora chiar şi activitatea procurorului de şedinţă care face parte din secţia judiciară a parchetului poate fi verificată de către procurorul ierarhic superior, iar în acest mod eventualele erori săvârşite pot fi îndreptate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Arată că Ministerul Public este organul autorităţii judecătoreşti care reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar în exercitarea acestor atribuţii procurorul poate exercita şi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit căruia: "Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare".Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi", ale art. 21 referitoare la "Accesul liber la justiţie" şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind "Dreptul la apărare", ale art. 53 referitoare la "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", ale art. 124 referitoare la "Înfăptuirea justiţiei", ale art. 129 privind "Folosirea căilor de atac" şi ale art. 131 referitoare la "Rolul Ministerului Public". Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:Astfel, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, textul de lege criticat, care stabileşte ce sentinţe nu pot fi atacate cu recurs, dă expresie prevederilor constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac. Aşa cum a mai statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii”, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege”.Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, invocată de autorii excepţiei, Curtea Constituţională a statuat că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, condiţie îndeplinită de textul de lege criticat în prezenta cauză.De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nici prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât nu "suprimă" dreptul părţilor interesate de a exercita calea de atac a recursului. Dimpotrivă, acestea oferă posibilitatea pentru părţile care nu au folosit calea de atac a apelului de a declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţa instanţei de fond.Curtea constată, totodată, că art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală nu contravine nici art. 124 din Legea fundamentală. Stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, a unor reguli procedurale privind sentinţele ce pot fi atacate cu recurs nu este de natură să aducă atingere principiului constituţional ce consacră unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.În sfârşit, dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 131 din Legea fundamentală, privind rolul Ministerului Public. Tocmai în aplicarea acestui text constituţional, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina de a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi de a reprezenta interesele societăţii. Eventualele erori sau omisiuni ce pot interveni în activitatea procurorilor, la care se referă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în motivarea excepţiei, nu pot constitui temei pentru declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat. În plus, Ministerul Public are deplina libertate de a-şi exercită rolul său constituţional prin promovarea celorlalte căi de atac prevăzute de Codul de procedură penală.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 385^1 din Codul de procedură penală. Astfel, prin Decizia nr. 779 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a statuat că aceste prevederi nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) conform căruia justiţia este unică, egală şi imparţială pentru toţi.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele ce au fundamentat decizia mai sus menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,Cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Juşcă, Marian Victor Juşcă şi Ion Guşoi în Dosarul nr. 4.904/109/2006 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 369/35/2007 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește