Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 25 ianuarie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokâr Gâbor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorFlorentina Baltă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Sun Yuefa în Dosarul nr. 210/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 210/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată şi completată prin Legea nr. 357/2003.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sun Yuefa într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, emisă de Autoritatea pentru străini.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt contrare prevederilor art. 32 alin. (1) din Constituţie, interpretate prin prisma celor ale art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care instituie şi garantează dreptul persoanei la instruire, ca drept fundamental.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât prevederile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 precizează doar condiţia esenţială, anume promovarea anului de studii, pentru ca străinilor să le poată fi prelungit dreptul de şedere temporară, prin aceasta fiind asigurat accesul acestora la învăţătură; totodată, este invocată Cauza Silver şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1983, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003. Ordonanţa menţionată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 58 alin. (4): "În situaţia în care străinul nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia, Autoritatea pentru străini poate să nu-i prelungească dreptul de şedere temporară."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Constituţie, privind asigurarea dreptului la învăţătură, şi prevederilor art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.Examinând excepţia ridicată, Curtea constată că prevederile art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, în cauze cu o motivare identică şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezentul dosar. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 495 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 31 octombrie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reţinute.Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea soluţiei pronunţate cu acel prilej.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Sun Yuefa în Dosarul nr. 210/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 decembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-