DECIZIE nr. 66*) din 14 aprilie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă



Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 443 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997.Viorel Mihai Ciobanu – preşedinteNicolae Popa – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorConstantin Burada – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Încheierea din 9 ianuarie 1997 a Judecătoriei Bacau, pronunţată în Dosarul nr. 10.341/1996, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993.Excepţia a fost invocată de reclamantul Dadut Aurel într-un litigiu prin care a chemat în judecata pe Prisecaru Cecilia şi Husanu Dumitru, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, sa "se constate ca fiind perfecta vinderea-cumpărarea suprafeţei de 2.690 mp teren situat în satul Prajesti, comuna Traian, judeţul Bacau".În motivarea excepţiei se arata ca ratiunea adoptării Legii nr. 59/1993 a fost aceea a punerii în concordanta a principiilor Constituţiei din anul 1991 – între care şi garantarea dreptului de proprietate – cu normele de drept procedural, dar prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate, nu răspund exigenţelor legii fundamentale şi Convenţiei europene a drepturilor omului, în sensul că, prin stabilirea judecătoriilor ca instanţe de fond, părţile nu dispun efectiv nici de apel, nici de recurs împotriva soluţiilor pronunţate de judecătorii. Se mai susţine ca ar fi fost normal ca tribunalele să aibă calitatea de instanţe de fond pentru acţiunile vindicatio possessionis, pentru ca, altfel, curţile de apel pronunţa soluţii irevocabile în materia proprietăţii. Considera ca, prin actuala reglementare a competentei, părţile sunt private – în materia proprietăţii – de exerciţiul căilor de atac înaintea Curţii Supreme de Justiţie, situaţie care nu s-ar fi creat, dacă s-ar fi adoptat formularile cuprinse în proiectul iniţial al legii din dezbaterea de la Senat.Exprimandu-şi opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, judecătoria Bacau apreciază ca dispoziţiile privind competenţa după materie a instanţelor judecătoreşti, cuprinse în art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, nu contravin normelor şi principiilor Constituţiei sau ale Convenţiei europene a drepturilor omului.CURTEA,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine: Potrivit art. 144 lit. c) şi art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia invocată, fiind legal sesizată. Se constata ca dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 47 din 3 mai 1995, rămas definitivă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 96 în 24 octombrie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995. Prin deciziile menţionate, Curtea Constituţională a statuat ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate, sunt constituţionale, respingând, în consecinţa, excepţia invocată ca vadit nefondata, în esenta, pentru următoarele motive: prin art. 1 din Legea nr. 59/1993 se instituie o plenitudine de competenţa pentru judecătorii, în art. 2 pct. 2 se stabileşte ca tribunalele judeca, în calitate de instanţe de apel, toate apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în prima instanţa, iar prin art. 3 pct. 3 se stipulează ca, în calitate de instanţe de recurs, curţile de apel judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel. Faptul ca art. 4, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, nu reglementează accesul la Curtea Suprema de Justiţie pentru părţile nemultumite de soluţiile pronunţate în urma exercitării căilor de atac menţionate nu înseamnă ca liberul acces la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituţie este îngrădit, de vreme ce legea reglementează în modalităţile arătate căile de atac. Constituţia nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, inclusiv a recursului la Curtea Suprema de Justiţie, ci statuează principial în art. 128 ca: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar art. 125 alin. (3) prevede că prin "lege" se stabileşte competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.În acelaşi sens Curtea s-a pronunţat şi prin deciziile nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi nr. 3 din 10 ianuarie 1996, definitive prin Decizia nr. 56 din 14 mai 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 iulie 1996. Considerentele care fundamentează deciziile Curţii Constituţionale sus-menţionate subzistă şi în speta de faţa, întrucât nu exista elemente noi care să le infirme şi deci să facă necesară reconsiderarea soluţiei.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de Dadut Aurel în Dosarul nr. 10.341/1996 al judecătoriei Bacau.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 14 aprilie 1997.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu Magistrat-asistent,Constantin Burada–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește