DECIZIE nr. 66 din 13 februarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 40/2002 şi nr. 89/2001 ale Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 467C/2002. La apelul nominal răspunde Constantin Grigore Dumitrescu (Ticu), personal şi asistat de avocat Florica Nitu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Din oficiu, Curtea pune în discuţie problema conexarii celor două dosare, având în vedere identitatea de obiect a acestora. Partea prezenta şi reprezentantul Ministerului Public arata ca sunt de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 467C/2002 la Dosarul nr. 466C/2002, care este primul înregistrat.Avocat Florica Nitu, având cuvântul, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca, asupra textelor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 şi Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 7 octombrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 40/2002 şi nr. 89/2001, Curtea Suprema de Justiţie – Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Vadim Tudor, inculpat recurent în dosarele menţionate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 20 din Constituţie raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil. Se arata ca, potrivit acestor dispoziţii, deputaţii şi senatorii, putând fi judecati, în prima instanţa, de Curtea Suprema de Justiţie şi neputând folosi, împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate, decât calea de atac a recursului, nu şi apelul, sunt lipsiţi, prin discriminare, de o cale de atac.Curtea Suprema de Justiţie – Completul de 9 judecători considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata pentru următoarele argumente:1) Potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea Suprema de Justiţie judeca în prima instanţa infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi. Aceste dispoziţii nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, care se referă la egalitatea cetăţenilor, ci stabilesc doar competenţa Curţii Supreme de Justiţie de a judeca, în prima instanţa, infracţiunile săvârşite de membrii Parlamentului (competenţa ratione personae). Textul este conform cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Nu se încalcă principiul egalităţii, deoarece egalitatea presupune egalitatea răspunderii pentru fapta săvârşită, dar nu şi identitatea instanţei care judeca. Egalitatea presupune acelaşi tratament juridic pentru persoanele aflate în situaţii egale. Or, calitatea de parlamentar presupune o situaţie diferita. Dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.2) Dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nici ale art. 6 din convenţia invocată. Nici Constituţia, nici convenţia nu prevăd expres căile de atac. Art. 125 alin. (3) din Constituţie lasă la latitudinea legiuitorului competenţa şi procedura, inclusiv căile de atac, iar în art. 128 din Constituţie se precizează ca, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Nici în convenţie nu se prevede obligativitatea existenţei a doua cai de atac.3) Art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală este în acord cu prevederile constituţionale, constituind tocmai o aplicare a drepturilor pretins incalcate.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca susţinerile autorului excepţiei sunt nefondate, deoarece textele de lege criticate nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici principiul liberului acces la justiţie. Astfel, se arata ca "în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 2 din Protocolul nr. 7, se prevede un dublu grad de jurisdicţie şi nu un triplu grad, ca în legislaţia română, statuandu-se ca lt; lt;orice persoană declarata vinovata de o infracţiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. gt; gt;. Prin urmare, prevederile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care stabilesc pentru anumite cauze doua grade de jurisdicţie – judecata în prima instanţa şi judecata în recurs -, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7, neputându-se astfel susţine ca ele nu ar fi compatibile cu prevederile Convenţiei europene".Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Faţa de argumentul ca aceste dispoziţii ar fi contrare art. 16 şi 21 din Constituţie, se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat ca accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit. Se menţionează şi faptul ca, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanţa este obligată ca, în afară temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele". Se invoca, în acelaşi sens, şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 16/1999, nr. 33/1999 şi nr. 295/2002.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 29 (Competenţa Curţii Supreme de Justiţie) pct. 1 lit. a): "Curtea Suprema de Justiţie:1. judeca în prima instanţa:a) infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi"; … – Art. 361 (Hotărârile supuse apelului) alin. 1 lit. d): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: […]d) sentinţele pronunţate de secţia penală şi secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie"; … – Art. 385^1 (Hotărârile supuse recursului) alin. 1 lit. d): "Pot fi atacate cu recurs: […]d) sentinţele pronunţate de secţia penală şi secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie;". … Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, ale art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se motiveaza excepţia prin faptul ca, reglementand competenţa Curţii Supreme de Justiţie pentru judecarea în prima instanţa a infracţiunilor săvârşite de deputaţi şi senatori, se prevede totodată ca împotriva sentinţelor pronunţate de această instanţă poate fi folosită numai calea de atac a recursului. Excluderea caii de atac a apelului este considerată de autorul excepţiei ca o discriminare, ca o încălcare a dreptului la accesul liber la justiţie, inclusiv la folosirea căilor de atac, drepturi prevăzute nu numai de Constituţie, dar şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:Dispoziţia art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală este consecinţa prevederii constituţionale a art. 69 (Imunitatea parlamentară) alin. (1) teza ultima, potrivit căreia "Competenţa de judecată (a deputaţilor sau senatorilor) aparţine Curţii Supreme de Justiţie". Aceasta competenţa ratione personae, determinata de necesitatea asigurării independentei deputaţilor şi senatorilor, este justificată şi de garanţiile pe care le prezintă, în acelaşi sens, suprema instanţa de judecată, inclusiv sub aspectul realizării dreptului la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.De asemenea, dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd ca împotriva sentinţelor Curţii Supreme de Justiţie nu poate fi exercitată decât calea de atac a recursului, sunt în deplin acord cu prevederile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care încredinţează legiuitorului dreptul de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aceleaşi dispoziţii sunt în concordanta cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevede dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, ceea ce se regaseste şi în dispoziţiile legale criticate, sub acest aspect.În sensul celor arătate, a decis Curtea Constituţională prin Decizia nr. 175 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 13 ianuarie 2000. Soluţia adoptată ca şi considerentele pe care se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 40/2002 şi nr. 89/2001 ale Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește