DECIZIE nr. 658 din 30 aprilie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Milici în Dosarul nr. 4.167/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 16 din Constituţie se referă la egalitatea dintre cetăţeni, iar nu şi la egalitatea dintre aceştia şi autorităţile de stat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.167/325/2008, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 pct. 6 şi art. 213 pct. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Milici în cauza având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât obligă fiecare persoană fizică să contribuie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă aceasta doreşte sau nu să beneficieze de serviciile medicale oferite. Se apreciază că statul este cel care trebuie să garanteze dreptul la ocrotirea sănătăţii, ceea ce înseamnă că un atare drept naşte obligaţii pozitive numai în sarcina statului, nu şi a beneficiarului dreptului. Totodată, orice persoană fizică are dreptul de a dispune de ea însăşi, astfel că ea trebuie să fie în măsură să hotărască dacă contribuie, fie la un fond public sau privat de sănătate, fie să îşi asume riscul de a nu contribui la niciun fond de sănătate.În aceste condiţii, se consideră că este abuzivă şi discriminatorie obligarea persoanelor care desfăşoară o activitate privată de a contribui la constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, o dată prin redistribuirea contribuţiilor lor prin taxe şi impozite la achitarea unor sume de bani necesare asigurării de sănătate a salariaţilor din sectorul bugetar şi a doua oară prin contribuţia plătită direct la fondul în cauză.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa de judecată, în mod eronat, a reţinut ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 208 pct. 6 şi art. 213 pct. 3 din Legea nr. 95/2006. Astfel, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urmează să se pronunţe cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a acelor dispoziţii legale pe care autorul excepţiei le critică, şi anume art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, texte care au următorul cuprins:– Art. 208 alin. (3) lit. e): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: […]e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate."; … – Art. 215 alin. (3): "Prevederile alin. (1) şi (2) [cu privire la obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate – s.n.] se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind caracterul statului, respectiv obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 26 alin. (2) privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 56 alin. (1) şi (3) privind contribuţiile financiare. De asemenea, implicit, din motivarea excepţiei rezultă că autorul acesteia înţelege să invoce în susţinerea ei şi prevederile art. 34 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Rezultă că dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor”.Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai stabilit că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului". Curtea Constituţională, în acelaşi sens, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007.Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că însuşi caracterul de stat social, atribuit României prin textul art. 1 alin. (3) din Constituţie, este o raţiune suficientă pentru a impune o contribuţie obligatorie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin aceasta asigurându-se atât ocrotirea sănătăţii celor cu venituri mai mari, cât şi acelora care au venituri mici. De asemenea, nu se poate susţine că plata unei contribuţii la fondul menţionat este de natură să încalce viaţa intimă, familială şi privată a persoanei, din moment ce în cauză se pun probleme ce ţin de asigurarea unui sistem de furnizare a unor servicii medicale de care beneficiază toate persoanele. Ca atare, obligaţia pozitivă a statului este de a crea un atare sistem contributiv susţinut prin contribuţiile asiguraţilor, fără să intervină în niciun fel în desfăşurarea vieţii lor private.Inexistenţa vreunei contrarietăţi între textele legale criticate şi Constituţie echivalează cu respectarea întru totul a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Milici în Dosarul nr. 4.167/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește