DECIZIE nr. 657 din 9 octombrie 2006

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A.



Cu Adresa nr. XXXV/2.494 din 14 septembrie 2006, Secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea privind declanşarea controlului de constituţionalitate asupra Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., precum şi asupra Legii pentru aprobarea acesteia, sesizarea fiind formulată, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, de către un număr de 39 de senatori, şi anume: Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Nicolae Iorga, Carol Dina, Ilie Petrescu, Gheorghe Funar, Aurel Ardelean, Ioan Corodan, Valentin Dinescu, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Constantin Găucan, Ilie Ilaşcu, Irina Loghin, Eugen Mihăescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisuc, Petru Stan, Claudiu Tănăsescu, Verginia Vedinaş, Ion Iliescu, Doru Ioan Tărăcilă, Emil Răzvan Theodorescu, Radu Cristian Georgescu, Ion Florescu, Viorel Arcaş, Traian Novolan, Ion Toma, Sever Şter, Ion Vărgău, Vasile Ioan Dănuţ Ungureanu, Ovidiu Teodor Creţu, George-Cristian Maior, Ion Moraru, Vasile Ion, Doina Silistru, Dan Mircea Popescu, Antonie Iorgovan, Ioan Chelaru, Radu Cătălin Mardare, Cristian Diaconescu.Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 8.869 din 14 septembrie 2006 şi formează obiectul Dosarului nr. 2.072A/2006.Autorii sesizării solicită Curţii Constituţionale declanşarea controlului de constituţionalitate asupra Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., precum şi asupra Legii pentru aprobarea acesteia.I. Referitor la Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., autorii sesizării aduc următoarele critici de neconstituţionalitate:1. Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 a fost adoptată cu depăşirea abilitării date de Parlament prin Legea nr. 288/2006, întrucât prin această lege Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 reglementează într-un domeniu aparţinând legilor organice. Astfel, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 108 alin. (1) şi (3) şi ale art. 115 alin. (1)-(3).Totodată, prin Legea nr. 288/2006, Parlamentul nu a abilitat Guvernul să emită ordonanţa pentru aprobarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni ale Băncii Comerciale Române – S.A., ci, în baza art. 1 pct. I.8 din legea de abilitare, Guvernul putea lua măsuri numai pentru accelerarea privatizării societăţilor comerciale, valorificarea unor active ale statului şi măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare. Rezultă că legiuitorul a înţeles să abiliteze Guvernul să reglementeze aspecte care pregătesc privatizarea societăţilor comerciale sau, după caz, care vizează situaţiile postprivatizare ale societăţilor comerciale, iar nu şi a societăţilor bancare. Banca Comercială Română – S.A. s-a organizat ca societate pe acţiuni în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.195/1990, iar băncile controlate de stat, spre deosebire de societăţile comerciale cu capital integral de stat, sunt persoane juridice de drept public, mai precis de utilitate publică, de unde rezultă şi diferenţa de regim juridic aplicabil între societăţile comerciale şi societăţile bancare.Ca atare, prin emiterea unei ordonanţe privind măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române S.A., deci a unei societăţi bancare, Guvernul a adăugat la legea de abilitare, depăşind domeniul de reglementare prevăzut de aceasta şi încălcând astfel art. 108 alin. (3) şi art. 115 alin. (2) din Constituţie.2. Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 a fost adoptată cu încălcarea principiilor constituţionale privind regimul ordonanţelor, întrucât materia care vizează proprietatea statului asupra societăţilor bancare intră în sfera legilor organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie. Astfel, este fără îndoială că în sfera noţiunii de „regim juridic general al proprietăţii” intră şi regimul sistemului bancar legat de proprietatea statului. De altfel, prin Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 se scot din sfera proprietăţii publice a statului anumite active, în speţă acţiuni bancare, şi se trec în circuitul civil, iar această schimbare de regim juridic nu poate fi făcută decât în condiţiile legii organice, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie.Totodată, autorii sesizării consideră că Guvernul nu putea să solicite Parlamentului aprobarea prin lege a unui contract de vânzare-cumpărare de acţiuni, întrucât acel contract reprezintă legea părţilor.3. Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 contravine principiului constituţional al protejării intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, prevăzut de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, întrucât prin aceasta se stabileşte obligaţia contribuabililor români de a plăti către Erste Bank, până la 31 decembrie 2013, o sumă de până la 3,75 miliarde de euro, se subevaluează sediile şi terenurile aferente, precum şi valoarea capitalului social al băncii.II. În ceea ce priveşte Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., autorii sesizării consideră că aceasta încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 44 alin. (2), ale art. 61 alin. (1), ale art. 108 alin. (3), ale art. 135 alin. (2) lit. b) şi f), ale art. 136 alin. (4) şi (5) şi ale art. 154 alin. (1).1. Referitor la art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, autorii sesizării consideră că Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 încalcă principiul statului de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi principiul supremaţiei Constituţiei, întrucât această lege aprobă anumite contracte, de vânzare-cumpărare şi de garanţii, contracte negociate şi încheiate de Guvern, fără intervenţia Parlamentului, iar unele dintre aceste contracte au început deja să-şi producă efectele.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorii sesizării arată că, în cadrul procedurii de privatizare a Băncii Comerciale Române – S.A., salariaţii acesteia au avut o poziţie privilegiată faţă de ceilalţi cetăţeni ai României, întrucât numai ei au avut dreptul să cumpere un pachet de 8% din acţiunile băncii, ceea ce contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.Totodată, prin dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (1), art. 6 şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006, s-au instituit derogări de la aplicarea în cazul Băncii Comerciale Române – S.A. a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante, din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, din Legea nr. 44/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 şi din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, ceea ce plasează Banca Comercială Română – S.A. mai presus de lege, contravenind astfel principiului potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.3. Autorii sesizării consideră că dispoziţiile art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4 alin. (3) şi (4), art. 5 alin. (1) şi (2), art. 6, art. 7, art. 9-11, art. 12 alin. (1), (2) şi (3), art. 14 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 15 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 contravin prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, fără să argumenteze.4. Cu privire la art. 61 alin. (1) din Constituţie, autorii sesizării apreciază că prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 s-a încălcat principiul potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, întrucât, în timpul vacanţei parlamentare şi fără a fi abilitat prin Legea nr. 288/2006, Guvernul a adoptat Ordonanţa privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., act normativ care completează prevederile din proiectul de lege pe aceeaşi temă, retras de la Parlament, instituind noi obligaţii în sarcina statului român.5. Referitor la art. 108 alin. (3) din Constituţie, autorii sesizării susţin că prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006, Guvernul a reglementat în domeniul legii organice şi fără să fie abilitat prin Legea nr. 288/2006, nesocotind astfel atât condiţiile, cât şi limitele prevăzute de aceasta.6. În ceea ce priveşte art. 135 alin. (2) lit. b) şi f) din Constituţie, autorii sesizării arată că prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 statul român nu şi-a îndeplinit obligaţia de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, pentru următoarele considerente: prin contractul de vânzare-cumpă rare au fost subevaluate active importante ale Băncii Comerciale Române – S.A.; statul român s-a angajat să despăgubească banca cumpărătoare pentru prejudicii care s-ar putea produce între data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi data finalizării procesului de privatizare; prin art. 9 şi 10 din ordonanţă, statul român a acordat garanţii în favoarea cumpărătorului pentru prejudicii în legătură cu activitatea băncii între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi data transferului de proprietate asupra acţiunilor către cumpărător; prin art. 11, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de reprezentant al statului român, a fost autorizată să renunţe la pretenţiile pe care le-ar putea formula împotriva băncii cu privire la orice despăgubiri acordate cumpărătorului; prin art. 12 din ordonanţă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost autorizată să-l despăgubească pe cumpărător pentru orice daune suportate de acesta rezultând din obligaţiile băncii în legătură cu activitatea Bancorex – S.A.; prin art. 13, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost autorizată să renunţe, în beneficiul băncii şi al cumpărătorului, la orice drepturi de a formula pretenţii împotriva băncii în legătură cu sumele plătite pentru orice obligaţii legale ale Bancorex – S.A.Prin urmare, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului protejează mai mult interesele băncii cumpărătoare decât pe cele ale statului român.7. În legătură cu art. 135 alin. (4) şi (5) din Constituţie, autorii sesizării consideră că Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 şi legea de aprobare au încălcat şi aceste texte constituţionale.8. În final, autorii sesizării apreciază că Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 încalcă şi prevederile art. 154 alin. (1) din Constituţie, întrucât această ordonanţă este în vigoare şi îşi produce efectele, deşi ea a fost adoptată şi aprobată cu încălcarea Constituţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.Guvernul consideră că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arată că Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 nu a depăşit limitele abilitării date de Parlament prin art. 1 pct. I.8 din Legea nr. 288/2006, ci a fost emisă în vederea accelerării privatizării Băncii Comerciale Române – S.A. Prin negocierea contractului dintre statul român şi Erste Bank şi prin adoptarea ordonanţei, Guvernul nu s-a substituit legiuitorului. Guvernul, fiind administratorul general, poate înstrăina, în condiţiile legii în vigoare, patrimoniul statului. Specificitatea şi complexitatea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A. au determinat însă „necesitatea derogării de la legislaţia în domeniu, prevederi ce se regăsesc în Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006„.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.La dosarul cauzei au depus note scrise Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Comisia de privatizare a Băncii Comerciale Române – S.A., în care se susţine constituţionalitatea textelor de lege criticate.Aceste materiale nu au însă relevanţă în cadrul procedurii jurisdicţionale a controlului de constituţionalitate înainte de promulgarea legii.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 39 de senatori.Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie atât Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 3 august 2006, cât şi legea privind aprobarea acestei ordonanţe, în integralitatea lor.Curtea nu poate primi susţinerea referitoare la inadmisibilitatea sesizării în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a actului normativ originar, în condiţiile în care este contestată şi legea de aprobare a ordonanţei, iar învestirea instanţei constituţionale a fost făcută în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi cu procedura prevăzută de art. 15 din Legea nr. 47/1992. De altfel, Curtea s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006.De asemenea, în jurisprudenţa constantă a Curţii s-a statuat că ordonanţa Guvernului, din momentul aprobării sale prin lege, dobândeşte forţa juridică a legii.I. Analizând fondul, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate vizând ordonanţa în integralitatea sa.Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A. a fost adoptată în temeiul art. 1 pct. I.8 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 7 iulie 2006, dispoziţii care au următorul conţinut: „măsuri privind accelerarea privatizării societăţilor comerciale, valorificarea unor active ale statului şi unele măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat de la societăţile comerciale”.Referitor la criticile autorilor sesizării, prin care se susţine că ordonanţa a fost adoptată cu depăşirea abilitării date de către Parlament prin lege şi cu încălcarea principiilor constituţionale privind regimul ordonanţelor şi a celui consacrat de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta satisface exigenţele constituţionale, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. m), art. 108 alin. (1) şi (3) şi ale art. 115 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie.Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, "Prin lege organică se reglementează: […] regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;". În speţă, însă, nu se reglementează, limitează sau derogă de la regimul juridic general al proprietăţii, ci se stabileşte cadrul juridic pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A. prin dobândirea de către cumpărător a unui pachet de acţiuni din capitalul social. Aşa fiind, obiectul de reglementare al ordonanţei criticate aparţine domeniului legilor ordinare.Cât priveşte faptul că Guvernul a înţeles să emită o ordonanţă cu privire la măsuri pentru finalizarea privatizării unei societăţi bancare, iar nu a unei societăţi comerciale, Curtea observă că statutul juridic al acestora este identic, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 23 mai 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care la art. 1 arată că societăţile comerciale bancare la care statul este acţionar sunt „înfiinţate în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, al Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi al Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară”. Rezultă fără echivoc că societăţile bancare se supun regulilor generale aplicabile societăţilor comerciale şi din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, care în art. 15 alin. 1 teza a doua stipulează că băncile sunt persoane juridice române şi „se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acţiuni, în baza aprobării Băncii Naţionale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile societăţilor comerciale”. Aşa fiind, societăţile bancare cu capital de stat aparţin categoriei societăţilor comerciale care sunt persoane juridice de drept privat, îndeplinând aceleaşi funcţii economice ca şi băncile cu capital privat.În egală măsură este lipsită de temei şi critica referitoare la încălcarea obligaţiei statului prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b): "Statul trebuie să asigure: […] b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară". Din economia reglementării contestate nu se poate impune concluzia ca fiind afectat interesul naţional.II. Examinând criticile de neconstituţionalitate ce vizează legea de aprobare a ordonanţei, Curtea reţine că şi acestea sunt neîntemeiate.Ordonanţa nr. 33/2006 nu contravine principiilor constituţionale consacrate prin art. 1 alin. (3), (4) şi (5) şi nici dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, deoarece însuşi Parlamentul, prin dispoziţiile art. 2 din legea de abilitare, a dispus ca, „În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2006. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei”.În legătură cu încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că legea de aprobare, prin dispoziţiile sale, nu creează nici privilegii şi nici discriminări. Astfel, faptul că numai salariaţii societăţii bancare au avut dreptul să cumpere acţiuni este în concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii, deoarece această categorie de persoane nu se află în aceeaşi situaţie juridică în raport cu ceilalţi cetăţeni.În continuare, Curtea observă că Banca Comercială Română – S.A. nu se află într-o situaţie privilegiată faţă de alte societăţi bancare, întrucât persoanele juridice nu se bucură de drepturi cetăţeneşti. Or, dacă s-ar accepta aplicabilitatea art. 16 din Constituţie şi acestor persoane, legiuitorul nu ar mai putea reglementa, în mod distinct, capacitatea lor juridică.În ceea ce priveşte înfrângerea art. 44 alin. (2) din Constituţie prin anumite dispoziţii ale legii atacate, Curtea reţine că simpla afirmaţie a contrarietăţii nu poate avea semnificaţia unei motivări de neconstituţionalitate.Critica privind încălcarea lit. f) a art. 135 alin. (2) din Constituţie referitoare la "crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii" urmează să fie respinsă, deoarece nu rezultă modalitatea prin care această obligaţie a statului este afectată prin dispoziţiile legale supuse controlului.Nici contrarietatea legii de aprobare cu art. 135 alin. (4) şi (5) din Constituţie nu este motivată, astfel că nu poate fi reţinută.Invocarea art. 154 alin. (1) din Constituţie nu poate avea semnificaţia unei veritabile critici de neconstituţionalitate, deoarece aceste prevederi constituţionale se referă la actele normative anterioare revizuirii Constituţiei din anul 2003. În ceea ce priveşte hotărârile Guvernului, acestea nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A. este constituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 9 octombrie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina SulimanOPINIE SEPARATĂla Decizia nr. 657 din 9 octombrie 2006 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A.Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor Curţii, potrivit căruia legea supusă controlului nu relevă niciun viciu de neconstituţionalitate, în ceea ce ne priveşte, considerăm că aceasta contravine unor prevederi ale Legii fundamentale, a căror încălcare a fost semnalată prin sesizarea care a determinat declanşarea controlului de constituţionalitate în prezenta cauză.Dacă punctul de vedere al majorităţii îşi găseşte expresie în soluţia adoptată prin decizia mai sus menţionată, prezenta opinie separată îşi propune să evidenţieze raţiunile de ordin formal-logic şi tehnic-juridic în considerarea cărora soluţia contrară – pe care o împărtăşim – se impunea atenţiei şi, mai mult decât atât, ar fi trebuit să prevaleze în finalizarea controlului de constituţionalitate.Aşa cum rezultă din titlul, ca şi din conţinutul său, Ordonanţa Guvernului nr. 33/2006 se referă la finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române – S.A., obiectul său de reglementare constituindu-l astfel un anumit caz concret, predeterminat, ceea ce impune calificarea sa ca act juridic individual de putere. În condiţiile în care, însă, caracterul normativ nu reprezintă o cerinţă de esenţa legii sau a ordonanţei, prevăzută ca atare de Constituţie, calificarea acestora drept acte individuale nu relevă în sine niciun viciu de neconstituţionalitate, dar, aşa cum vom demonstra, oferă premisa existenţei unor asemenea vicii.Astfel, potrivit art. 1 pct. I poz. 8 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, acesta poate adopta „măsuri privind accelerarea privatizării societăţilor comerciale, valorificarea unor active ale statului şi unele măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat de la societăţile comerciale”.Din formularea textului de lege reprodus rezultă că obiectul abilitării îl constituie exclusiv adoptarea de reglementări normative în domeniile acolo menţionate. Aşa fiind, o reglementare cu caracter individual, chiar apartenenţa unui domeniu făcând parte din cele menţionate în legea de abilitare, nu poate fi socotită ca în concordanţă cu mandatul conferit. Altfel, şi mai concret spus, este dificil de susţinut că aprobarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni în Banca Comercială Română – S.A. şi a contractului de garanţie şi asistare la plată şi drepturi de coparticipare la apărare, ambele încheiate la 21 decembrie 2005, prin ordonanţa dedusă controlului, se subsumează măsurilor pe care Guvernul era abilitat să le adopte. Cele arătate impun concluzia că, într-adevăr, respectiva ordonanţă contravine – aşa cum se susţine în sesizare – prevederilor art. 115 alin. (2) din Constituţie.Mai mult decât atât, aşa cum această Curte a evidenţiat într-o decizie anterioară, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare, într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun. O poate face, însă, exclusiv, pe calea unei reglementări normative, concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei. Ori de câte ori, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind concepută în considerarea aplicării sale într-un singur caz prestabilit fără echivoc – ceea ce, în speţă, rezultă din prevederile art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 12 alin. (1) din ordonanţă – aceasta încetează de a mai avea legitimitate, devenind discriminatorie şi, drept urmare, neconstituţională, întrucât contravine art. 16 alin. (2) din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţia legală în cauză nesocoteşte prevederea constituţională potrivit căreia "nimeni nu este mai presus de lege".Pe linia de gândire care aici interesează, s-ar fi cuvenit, de asemenea, reţinut că, în principiu, un act de dispoziţie de natura celui pe care îl implică vânzarea-cumpărarea de acţiuni aparţinând statului la Banca Comercială Română – S.A. urma să facă obiectul unei hotărâri adoptate de Guvern, în cadrul competenţei sale de administrare a proprietăţii statului şi de organizare a executării legii. În condiţiile în care, însă, în contractul de vânzare-cumpărare au fost inserate o serie de clauze derogatorii de la dreptul comun în materie, astfel cum este determinat prin lege, aprobarea respectivului contract prin hotărâre a Guvernului a devenit ineficientă, motiv pentru care s-a recurs la aprobarea lui prin ordonanţă. Chiar dacă un atare procedeu nu relevă, prin el însuşi, un viciu de neconstituţionalitate, el oferă premisa existenţei unor asemenea vicii.Un astfel de viciu îl constituie contrarietatea dintre o reglementare cu caracter individual, adoptată intuitu personae, şi o alta cu caracter normativ, ambele incidente în aceeaşi materie, contrarietate care se converteşte în încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie.Totodată, procedeul utilizat – prin care un contract de vânzare-cumpărare este aprobat printr-o ordonanţă care, la rândul ei, este supusă aprobării de către Parlament prin lege – vine într-o evidentă coliziune cu principiul separaţiei puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Într-adevăr, prin efectul aprobării ordonanţei menţionate şi având în vedere obiectul acesteia, Parlamentul se implică în activitatea de administrare a proprietăţii statului, de competenţa exclusivă a Guvernului.Dincolo şi independent de cele arătate, considerăm că ordonanţa menţionată şi – prin ricoşeu – legea de aprobare a acesteia contravin art. 135 alin. (2) lit. b) şi f) din Constituţie. Deosebit de relevante în evidenţierea acestui viciu de neconstituţionalitate sunt dispoziţiile art. 9, 11 şi 13 din ordonanţă, prin care se conferă AVAS un adevărat mandat în alb, având ca finalitate legitimarea unei conduite univoc favorabile cumpărătorului, ca şi cele ale art. 12 alin. (2) din acelaşi act, potrivit cărora valoarea însumată a despăgubirilor eventual datorate de vânzător cumpărătorului, din diverse cauze, poate fi egală cu preţul de cumpărare a acţiunilor plătit de cumpărător către AVAS. Or, în alţi termeni, mai tranşanţi, aceasta înseamnă că se recunoaşte posibilitatea – juridic inadmisibilă – ca vânzarea-cumpărarea Băncii Comerciale Române – S.A., deşi oficial calificată ca atare, să fie lipsită de unul dintre elementele sale esenţiale – preţul, constituind, în realitate, o donaţie.Pentru toate aceste raţiuni, nu am putut subscrie la opinia majorităţii, considerând totodată necesar să formulăm prezenta opinie separată.Judecător,Petre NinosuJudecător,Ion PredescuJudecător,Şerban Viorel Stănoiu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește