DECIZIE nr. 656 din 11 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Tudorel Toader – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Viorel Dragomir în Dosarul nr. 10.203/280/2007 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă partea Gheorghe Roman, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în temeiul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 10.203/280/2007, Judecătoria Piteşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Viorel Dragomir.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile textului de lege criticat, fiind prea restrictive, nu respectă principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Astfel, în practică se pot ivi situaţii în care necesitatea efectuării unei expertize să rezulte din dosar, însă obiectivele acestei expertize să nu poată fi formulate decât după ce în cauză se vor administra alte probe (de exemplu, înscrisuri, interogatorii, martori), probe care ar avea o mare importanţă în stabilirea corectă a obiectivelor de expertiză. Textul încalcă şi prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât condiţionarea încuviinţării probei cu expertiză de depunerea obiectivelor limitează considerabil posibilitatea asigurării unei apărări efective a părţilor.Judecătoria Piteşti – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere caracterul special al procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005, ce presupune soluţionarea cu celeritate a cauzelor ce au ca obiect litigii privind fondul funciar.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul conţinut: „Pentru propunerea şi administrarea probelor vor fi aplicate următoarele reguli:a) expertiza tehnică nu va fi încuviinţată decât dacă partea solicitantă depune în şedinţa publică respectivă obiectivele de expertiză solicitate;". … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) şi art. 24.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că expertiza tehnică este acel mijloc de probă la care instanţa sau părţile pot recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate. Reglementarea de drept comun o constituie dispoziţiile art. 201 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe şi termenul în care trebuie să efectueze expertiza". Prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 reprezintă aplicarea normelor de drept comun procesual în materia litigiilor având ca obiect restituirea proprietăţilor funciare.Expertiza se dispune de instanţă, din oficiu sau la cererea părţii interesate. Administrarea acestui mijloc de probă este lăsată la aprecierea instanţei, în sensul că aceasta este singura competentă să se pronunţe asupra necesităţii lămuririi unor împrejurări de fapt care sunt supuse judecăţii şi care implică o evaluare de specialitate. Aşa fiind, expertiza se efectuează în cursul unui proces pendinte, instanţa fiind obligată ca, în cazul în care a admis acest mijloc de probă, să stabilească clar, prin încheiere, obiectivele expertizei, respectiv situaţiile de fapt asupra cărora i se cere expertului să-şi exprime părerea sau să le constate ca specialist. În situaţia în care proba este dispusă la cererea unei părţi interesate, aceasta va preciza obiectul expertizei, şi anume întrebările la care expertul trebuie să răspundă. Obiectivele expertizei se stabilesc la termenul la care se încuviinţează proba, iar nu ulterior. Soluţia legislativă este logică şi pe deplin justificată, din moment ce scopul expertizei este acela de a lămuri aspecte de fapt cunoscute din materialul probator aflat în dosar, asupra cărora instanţa apreciază ca fiind necesară exprimarea opiniei unor specialişti, iar nu împrejurări care ar urma să transpară după administrarea altor probe, aşa cum pretinde autorul excepţiei. De altfel, în aceasta din urmă ipoteză, instanţa, în temeiul art. 212 din Codul de procedură civilă, ar putea dispune, din oficiu sau la cererea părţii nemulţumite, întregirea expertizei sau efectuarea unei noi expertize – contraexpertiza.Aşa fiind, Curtea constată că regula stabilită prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, referitoare la propunerea şi administrarea probei cu expertiza tehnică în cadrul proceselor funciare, şi anume condiţionarea încuviinţării probei de depunerea în şedinţa publică a obiectivelor de expertiză solicitate de către partea interesată, constituie o aplicare sui generis a reglementării de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă. Mai mult, în condiţiile în care scopul reglementării titlului XIII din Legea nr. 247/2005 este „accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare”, dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din lege asigură realizarea acestui scop, împiedicând părţile să tergiverseze în mod abuziv soluţionarea litigiilor.Curtea constată că, în această materie, condiţionând valorificarea unui drept de respectarea anumitor cerinţe, legiuitorul nu a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul procedurii reglementate, ci exclusiv instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.Prin urmare, prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 au în vedere soluţionarea proceselor funciare cu celeritate, în scopul asigurării cât mai rapide a stabilităţii şi securităţii care trebuie să caracterizeze raporturile juridice din această materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Viorel Dragomir în Dosarul nr. 10.203/280/2007 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește