DECIZIE nr. 653 din 11 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Tudorel Toader – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iulia Mihaela Dinică şi Alexandrina Macavei în Dosarul nr. 1.381/198/2007 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă părţile Marlen Viollete Venera Lăpădat şi Ion Macavei, lipsind autorii excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, depunând note scrise în acest sens.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în temeiul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.381/198/2007, Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iulia Mihaela Dinică şi Alexandrina Macavei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii consideră că aplicarea de către instanţa de fond a deciziilor pronunţate de instanţa supremă în soluţionarea recursurilor în interesul legii creează o situaţie similară aplicării retroactive a legii civile, contrară principiului consacrat de art. 15 din Constituţie. De asemenea, prin extinderea competenţei Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona recursul în interesul legii se aduce atingere art. 1 alin. (1) din Constituţie, deoarece interpretarea obligatorie a legii pentru instanţele judecătoreşti o poate da numai Parlamentul, iar nu şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în reglementarea constituţională, este tot o instanţă judecătorească. Prin textul de lege criticat, în opinia autorului excepţiei, se încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice şi nu elaborarea unor noi reglementări.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 şi art. 124 alin. (3), precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, a reţinut că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti, iar dezlegarea dată acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe.Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării. De altfel, şi în cazul exercitării căilor de atac, "dezlegările în drept" sunt obligatorii în situaţia rejudecării fondului. Prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit obligativitatea interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că "în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară […]" (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995). În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 126 alin. (3) din Constituţie, Curtea a constatat că este nefondată, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa conferită de art. 329 din Codul de procedură civilă şi de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară de a asigura aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele.Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, astfel încât soluţia şi considerentele deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iulia Mihaela Dinică şi Alexandrina Macavei în Dosarul nr. 1.381/198/2007 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește